Cei 43 de ani

În toamna aceasta, mai exact, la 1 septembrie 2015, se vo rîmplini 43 de ani, de când, parafrazând o secvență din piesa de teatru ,,Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, învățâmântul mi-a ,,ieșit înainte” cu o școală, cea din Malin și cu niște elevi. Continuând parafrazarea textului literar menționat, aș putea spune, referindu-mă la cei 43 de ani de slujire a școlii românești, că aceștia sunt ,,mulți și puțini”, mulți, dacă îi raportăm la viața unui om și probabil, puțini, dacă îi socotim ca finalitate a unui destin pedagogic, pe care l-am parcurs.
Acum, privind în urmă, la oră de bilanț, pot afirma cu certitudine că mi-am ales bine profesiunea, că ea mi-a plăcut, că am îndrăgit elevii și că, nu de puține ori simțeam, că nu predam, ci oficiam, scuzați-mi această aserțiune, la altarul limbii române.
Câteva principii, alese de bunăvoie, mi-au condus activitatea didactică. Am considerat că profesorul de română trebuie să fie coloana vertebrală morală a unei școlii, că nu poate fi decât un ins cultural. Pe el îl caracterizează dăruirea, sinceritatea, slujirea devotată a limbii române, a elevilor și a părinților. În general am ajutat, cât a fost posibil, lăsându-mă, nu de puține ori, ,,strivit” de inconștiența unor elevi, de șicanele sau rugămințile unor părinți. Din cauza mea nici un elev nu a rămas repetent. Dacă promovarea lui depindea de media de la română, îi mai ,,înaripam” notele acordându-i respectivului încă o șansă.
Ce aș putea mărturisi acum, la încheiere activității mele didactice? Aș zice întâi, că acești 43 de ani au fost frumoși, al naibii de frumoși. Gândindu-mă la dascălul din apropierea noastră, Ion Pop Reteganul, aș afirma asemenea lui, că dacă m-aș naște ,,de o sută de ori”, tot profesor de română m-aș face.
Dacă peste ani, sunt sigur, foștii mei elevi, vor uita predicatul nominal, vorba sadovenianului domnu’ Trandafir, ,,învățătura cealaltă, sufletească”, va rămâne ca o permanență în inimile lor. Nu va fi dat uitării ceea ce făceam complementar cu limba română sau mai ales suplimentar, multele ore gratuite pentru pregătirea evaluărilor naționale, a olimpiadelor, a concursurilor școlare etc. Acestora le adăugăm concursurile literare, momentele poetice, lansările de carte, excursiile literare, piesele de teatru etc.
În curând subordonata subiectivă va intra în derivă, în mintea elevilor mei, dar sunt convins că ei își vor aduce aminte cu plăcere de ,,băile lirice” în care îi scăldam, ca o răsplată pentru sârguința lor, de poeziile pe care le ticluiam ad-hoc, de cărțile pe care îi convingeam să le citească cu plăcere și cu bucurie. De aceea ori de câte ori întâlnesc un fost elev, imaginar văd în spatele lui un coș mic sau mai mare, plin cu cărțile citite, văd o remorcă plină cu cărți sau o bibliotecă, cu sute, mii sau zeci de mii de cărți lecturate.
O să-mi fie dor de elevi, de școală, de tăblița din sala profesorală, pe care se schimbau zilnic ordinele și poruncile, de cei din ,,linia a doua” care ajută esențial la bunul mers al școlii noastre. O să-mi fie dor de bustul preotului Grigore Silași pe care-l salutam în fiecare dimineață, iar la plecarea din școală parcă mă privea aprobator, mulțumindu-mi că am ,,arat” bine ogorul limbii române.
Retrospectiva mea, aflată sub aripa melancoliei și a sentimentalismelor, mă duce cu gândul la versurile poetului Octavian Goga: ,,Nu câte-au fost, îmi vin în minte,/Ci câte-ar fi putut să fie.”.
Mulțumescelevilor din clasa a V-a C, a VI-a C, în special celor din a VII-a C,cărora le-am fostșidiriginte, celor din a VIII-a C, mulțumescpărinților care au crezutsau nu în mine, mulțumesccolegilor, mulțumesctuturor!
Prof. Ioan RaduZăgreanu
ȘcoalaGimnazială,,GrigoreSilași” Beclean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5