Cercetătorul Liviu Păiuş i-a oferit Rodnei o monografie monumentală

Dacă ar fi să nominalizăm unul dintre cei mai harnici cercetători ai tradiţiilor noastre cu siguranţă acesta ar fi Liviu Păiuş. Profesorul, care are grijă cu atâta dragoste de Muzeul Mineritului din Rodna, căruia i-a dat de curând o faţă nouă, aduce în faţa noastră cea mai amplă monografie a unei localităţi din judeţul nostru – Monografia comunei Rodna Veche, apărută la Editura Charmides în aproape 1200 pagini, format A4.
Doar pentru a lectura aşa cum trebuie acest tom îţi ia săptămâni întregi, dar să-l scrii, să cercetezi, să aduci în faţă frumuseţea arhivelor, oare câtă trudă presupune? Peste 20 de ani şi-a dedicat etnologul Liviu Păiuş cercetării Rodnei celei Vechi, mândra şi orgolioasa aşezare someşană care, iată, de acum, mai intră o dată în nemurire prin intermediul distinsului profesor, fiu devotat al acestor locuri, care nu şi-a părăsit glia ori câte oferte ar fi avut.
Cercetarea demonstrează, cu date şi fapte, selectate şi interpretate cu profesionalism, faptul că avem vetre româneşti de care trebuie să fim mândri. Complexa lucrare ne prezintă Rodna ca o entitate geografico-istorică aparte, cu certe elemente de originalitate, una administrativ-economică, una spiritual-confesională, după cum ne spune în Prefaţă prof. univ. dr. Mircea Mureşanu. Monografia recuperează trecutul pe care Păiuş îl pune faţă-n faţă cu prezentul, arătând momentele de dezvoltare alături de cele de decădere economică, bucuria, dar şi tristeţea locuitorilor de-a lungul istoriei. Conform arhivelor, istoria aminteşte, pentru prima dată de Rodna pe la 1100, când se vorbeşte despre teutonii de aici. Pe la 1206, Rodna este oraş metalurgic în stare înfloritoare, cu peste 40.000 locuitori, cu o biserică pompoasă şi mare care se presupune că a fost edificată pe ruinele unui templu preistoric, biserică ruinată de tătari în anul 1242, a cărei ruine pot fi văzute şi astăzi. Cadrul natural, relieful şi resursele minerale, aspecte legate de ocrotirea naturii, toate sunt oglindite în paginile monografiei. Prima menţiune scrisă despre Rodna este, totuşi, cea de la anul 1235, în manuscrisul mănăstirii Ipatie referitor la luptele pentru Scaunul Haliciului, când la Baia Rodna soseşte un pretendent la scaun.
O serie de documente istorice despre comunitatea de aici, despre regimentele grănicereşti, dar mai ales despre cum au trecut cu fruntea sus peste toate greutăţile rodnenii sunt aduse în faţa cititorilor de Liviu Păiuş. Toponimele care descriu frumuseţea locurilor, peştera Baia lui Schneider, peştera Cobăşel, apele minerale de la Anieş sunt şi ele prezentate într-un mod aparte pentru cei care nu cunosc bogăţiile Rodnei. Cu siguranţă, când spunem Rodna spunem minerit, domeniu care încă din antichitate a avut un rol important în viaţa economică a Rodnei, existând numeroase urme care atestă acest fapt: mormane de zgură, vechi galerii, resturi de la o mică topitorie, dar şi un inel din aur din epoca bronzului. S-au mai identificat o serie de drumuri care mergeau spre vechile galerii, iar în săpături s-a găsit un opaiţ din lut care servea ca lampă de miner. La poalele Măgurii Mari, în locul numit Poiana Zgurii, aceste urme ale mineritului sunt cele mai vizibile. Despre exploatarea romană a unor galerii vorbeşte şi un document din 1781, galeria Dealul Popii sau aşa numita Galerie Sfântul Fridrich, care, potrivit tradiţiei, este exploatată încă din perioada romană. Apariţia foarte veche a legii mineritului de la Rodna este considerată cea mai veche lege din Europa de Sud-Est, fiind întocmită în limba germană în anul 1270. Să amintim cititorilor că în anii 80 Rodna era una dintre cele productive mine din ţară, activitatea diminuându-se treptat din anul 1997 până la eliminare, în 2007. În 90 s-a sistat activitatea de producţie din mina Valea Vinului şi din 92 a Uzinei de Preparate din Rodna. Acolo unde în 1988 lucrau 2235 muncitori, acolo unde se produceau peste 240 mii tone de minerit pe an, acum este pustiu. Bogăţia imensă a Munţilor Rodnei a fost pusă sub tăcere, după cum ne anunţă, cu tristeţe, Liviu Păiuş.
Interesant, în lucrarea lui Liviu Păiuş, este capitolul „Unele aspecte de organizare a muncii la Mina Valea Vinului”. Programul subteran era de 6 ore, începând cu ora 6 dimineaţa, transportul oamenilor la mină se făcea cu autobuze, la intrarea în mină muncitorii care lucrau în subteran primeau o masă caldă şi se făcea apelul, care era obligatoriu, la fel ca şi la ieşirea din mină. Mina Valea Vinului avea circa 30 km de căi de acces de întreţinut, motiv pentru care la activitatea de regie au activat un număr important de muncitori. Meseria de miner era foarte grea şi periculoase, cu toate măsurile luate de combaterea prafului silicogen, a gazelor, a pericolelor de surpare, a viiturilor de apă, motiv pentru care viaţa minerilor a fost mult mai scurtă. Nu era zi în care la Rodna să nu se cânte imnul minerilor: „În fund de munţi noi des intrăm/ Cu bun noroc ne salutăm/ Şi când ieşim din sânul lor/ Noi tot noroc strigăm în cor/ În mină Dumnezeu cu noi/ Afară grijă şi nevoi/ Deasupra noastră n-avem cer/ Că aşa e viaţa de miner”.
Imaginile cu mineritul rodnean, unele prezentate în premieră de Liviu Păiuş, vin să aducă în faţa noastră mărturia unor vremuri înfloritoare pentru ţară, dar mai ales pentru Rodna.
Din monografia de faţă nu putea lipsi Parcul Naţional Munţii Rodnei, care în 1932 era declarat rezervaţie ştiinţifică, prima în România de acest fel. De la 183 hectare în 1977, rezervaţia a ajuns la 3300 hectare. Agricultura, culturile de câmp, pădurile Rodnei sunt surprinse cu alchimie de Liviu Păiuş. Apoi, tipurile de case, de la cele monocelulare la cele cu tinda rece, continuată cu şură şi grajd, casa bicelulară, casa în vinclu şi, mai nou casele care au renunţat la arhitectura ţărănească, aşa numitele vile sunt surprinse în imagini şi cuvinte de cercetător. Şi apoi poarta, cea pe care intră oaspeţii într-o lume aparte, este teritoriul care marchează universul ţăranului, fiind mijlocul prin care se realizează legătura cu exteriorul, simbolul unei treceri, al unei transformări, al unei etape parcurse, asemenea podului, separă şi leagă două stări, două lumi, două teritorii.
Rodna avea în trecut 21 zile de târg pe an, în timp ce Bistriţa avea doar 17 zile şi Năsăudul doar 9 zile. Târgurile anuale era Târgul Fărşangului, Târgul Cucului, Târgul Mieilor, Târgul Bulgiului, Târgul Sâmedrului, Târgului Sfântului Nicolae. Păstoritul, cu toate segmentele lui, de la plecatul oilor în munţi la personalul stânii, băgatul oilor pe brânză, măsuratul laptelui sunt descrise de Păiuş. Vărăritul, lucrul la pădure, pomicultura, joagărele, plutăritul sunt meserii care merită a fi amintite în monografie. Apoi, structurile administrative sunt şi ele prezentate în volum. Viaţa religioasă, preoţii care au slujit de-a lungul timpului, amintind aici doar pe Larion Ştiopan, Gherasim Porcius, Clement Lupsaiu, Gherasim Domide, drumul religiei în comună, de la cea ortodoxă şi greco-catolică la cultele neoprotestante şi biserica romano-catolică ne oferă o panoramă a vieţii spirituale de aici. Apoi, învăţământul românesc, cu toţi dascălii, pomeniţi spre aducere aminte, ne arată că la Rodna cartea a fost aşezată întotdeauna la loc de cinste. Impresionează, în mod deosebit capitolul „Spiritualitate românească” dedicat folclorului Văii Rodnei, de aici de unde avem primul culegător de folclor din Transilvania, Florian Domide, care în 1827 culegea folclor de la soldaţii săi, fiind căpitan de Regiment II de graniţă năsăudean. Lirica de dragoste din această zonă este, poate, una dintre cele mai frumoase: „Dragostea din ce-i făcută/ Din omul cu vorbă multă/ Nu din mere, nu din pere/ Ci din buze subţirele/ Din uitatul ochilor/ Şi din strânsul mâinilor”. Lirica ciobănească, poezia minerilor, teatrul popular, baladele, poezia nunţii, dar şi a naşterii şi înmormântării, descântecele şi colindele cu frumuseţea lor sunt aduse cu analize concrete, dar şi cu texte culese de însuşi autor. Nu puteau lipsi poveştile şi legendele, zona fiind una bogată în acest sens.
Dintre oamenii de seamă ai Rodnei mereu va sta la loc de cinste cel al cărui bust este aşezat şi în faţa Căminului Cultural, academicianul Florian Porcius, renumitul botanist căruia Liviu Păiuş i-a dedicat nenumărate studii. Folcloristul rodnean Florian Domide, medicul veterinar Simion Stoica, scriitorul Ion Pop Reteganul, memorandistul Gherasim Domide (a cărui bust se află în faţa Căminului Cultural), scriitorul Aurel Cleja, dar şi profesorul Ioan Bureacă, cercetătorul Liviu Păiuş, profesorul Emil Bălăi, prof. Iacob Guşă, sunt doar câteva dintre personalităţile care le amintim aici, incluse în monografie şi care fac cinste Văii Someşului.
Nu putea lipsi frumuseţea graiului local, cea care dă specificitate acestor locuri. Merită să mai amintim, alături de alte importante capitole, despre activitatea culturală şi „Eminescu călător din Valea Rodnei”, Liviu Păiuş descoperind din creaţiile lirice zece apropiate de cele culese de Eminescu, amintind aici doar poezia populară „Ce te legeni plopule”, considerată ca punct de plecare pentru poezia lui Eminescu „Ce te legeni”. Cununa grâului, clăcile, şezătorile, portul popular, jocurile de copii, alături de datinile de prevestire a viitorului an, calendarul de ceapă, creanga de măr, uşile deschise şi focul nestins, precum şi datinile de prevestire a viitorului oamenilor, bătutul talgerelor, legatul parelor, răzâmatul lemnelor, legatul socului constituie, alături de calendarul muncilor agricole, reper pentru bogăţia tradiţiilor acestor zone.
Liviu Păiuş devine, încă o dată, prin această monografie, un deschizător de drumuri, fiind cea mai complexă şi completă lucrare apărută în ultimii ani la nivel naţional. Pentru toată activitatea lui, profesorul Păiuş trebuie felicitat, mulţumindu-i că are grijă de tradiţiile noastre, de identitatea ţăranului năsăudean, de frumuseţea spiritualităţii noastre.