CLASA POLITICĂ ÎNCOTRO ?

Am înregistrat, în ultimele două decenii, mai multe tipuri de politicieni.

La începuturile democraţiei postdecembriste s-au confruntat politicienii proveniţi din eşalonul doi al structurilor comuniste şi politicienii care au apucat să facă parte din partidele istorice. Cele două tabere erau reprezentate de generaţia lui Iliescu şi de cealaltă parte, de Coposu. Dimensiunea ideologică a confruntării a fost umbrită de violenţa limbajului şi de cea fizică. Violenţa fizică a fost individuală şi colectivă. Istoria va reţine ca repere temporale, mineriadele şi confruntările etnice de la Târgu –Mureş. De la dezbaterile din CFSN la votul din Camera Deputaţilor condusă de Roberta Anastase, este o distanţă mică. De la bătrâneii din CFSN care aţipeau şi se trezeau vorbind despre lucruri care le-au însufleţit tinereţea şi care nu aveau nici o legătură cu actualitatea la tălmăcenii şi vişanii de azi, care vorbesc doar despre lucrurile care îi interesează doar pe ei, corespondenţa cu realitatea este şi mai îndepărtată. Un limbaj de lemn a fost înlocuit de un alt limbaj şi mai lemnos. Politicienii acestei perioade, cu gândul că fac reforme, au menţinut tiparele gândirii şi au spart tiparele limbajului. Am parcurs în această perioadă, un deşert fără a avea în faţă un Moise. Ne-am războit între noi fără rost, iar beneficiile bătăliilor încă nu ştim în posesia cui au intrat. Singura certitudine pe care o avem este incertitudinea zilei de mâine. Am intrat în Uniunea Europeană şi în NATO exact în momentul de lipsă de viziune şi de eclipsă a acestora. Noi am crezut că apartenenţa la aceste structuri va rezolva problemele noastre fără a fi nevoie ca noi să mişcăm un deget. Pe timpul negocierilor de aderare, cele două structuri au valorificat toate slăbiciunile noastre. De la „nu ne vindem ţara” la a fi deposedaţi de toate bogăţiile strategice (petrol, gaze, ciment, industria petrochimică, flota comercială, industria metalurgică, industria aluminiului) nu a fost decât un pas. Am sperat în generaţia de politicieni tineri, dar reforma sistemului electoral a adus în băncile Parlamentului exact pe cine nu trebuia. A doua generaţie de politicieni a fost cea a baronilor locali. Baronii locali au fost legitimaţi de alegerile în colegiile pe care le controlau economic. Tinerii parlamentari

s-au dovedit a fi o combinaţie de ignoranţă şi bani. Tinerii ca speranţă, au eşuat în a fi mai flămânzi şi mai uşor de manipulat. S-a compromis şi ideea de femeie în politică. Oamenii de valoare au rămas neangajaţi politic şi am ajuns în situaţia ca oameni cu pregătire în Şcolile de Vară să conducă România. Oamenii de valoare au greşit lăsând culoar liber în politică pentru toţi aventurierii. Intelectualii şi mediul academic se fac vinovaţi pentru lipsa de angajament şi totodată, pentru faptul că au lăsat managementul strategic pe mâna surugiilor. Opinia publică a intrat şi ea pe mâna „bunilor români”. Urmaşii celor care au venit cu tancul sovietic, au lichidat în mod sălbatic elita intelectuală a românilor şi au consolidat comunismul în ţară, ne învaţă astăzi, cum e treaba cu istoria românilor şi ce bine e să-ţi fie ruşine că eşti român. Ce bine că Ana Pauker nu a avut urmaşi că şi nepoţii ei ne-ar fi condamnat pentru excesele comuniste. Această pecingine umană ne spune nouă ce statui să demolăm şi ce statui avem voie să punem în spaţiul în care zac strămoşii noştri. Ei fac manualele de istorie şi ne răscolesc morţii în morminte. Comuniştilor de după 23 august 1944, le-au trebuit 20 de ani să priceapă interesele reale ale poporului român şi in 1964 au instituit celebra „Declaraţie de independenţă„. Comuniştii de atunci erau în majoritate evrei, ruşi şi unguri. Ei au consolidat sistemul comunist la nivel naţional, iar după înlăturarea lor de către Dej şi Ceauşescu, ne-au acuzat de derapajul socialismului naţionalist. Socialismul a fost o cale greşită şi nu putea fi umanizat. Fii şi nepoţii acestor turişti cu tancul sovietic sunt azi mai tari decât părinţii şi bunicii lor, căci iată, după 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, nu se vede nici o intenţie de „independenţă”, ba dimpotrivă, slugărnicia este tot mai evidentă. Generaţia de politicieni de azi manipulată de aceşti fii şi nepoţi a atins performanţa comuniştilor din 1946. Sunt la fel de „buni români” şi ştiu să numere voturile la fel de bine. Clasa politică „reformează” din patru în patru ani, toate instituţiile statului, dar uită să se transforme pe sine. Reformele se iniţiază nu pentru a face din instituţiile statale instrumente eficiente de management strategic, ci forme de supravieţuire a politicienilor. Dovada în acest sens este faptul că din „Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional” au fost preluate în Proiectul de Constituţie doar lucruri care nu generează mutaţii în clasa politică. Avem mai mult decât oricând nevoie de oameni de stat din care să alegem parlamentarii. Avem nevoie de un Parlament reformator care să facă reformele privind cu curaj înainte prin lentilele interesului naţional şi nu de pe poziţia grupurilor de interese, chiar dacă acestea se numesc „partide politice”. Avem nevoie ca liderii politici să fie, înainte de toate, buni români, vizionari pe termen lung şi în context global. Avem nevoie ca liderii politici să înţeleagă că reforma în România trebuie să înceapă cu partidele politice.

Col. (rez.)Ioan Gaftone

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5