Click cotidian

* Pa aleea castanilor, Beclean, în timp ce mă îndreptam spre gară, (era dimineaţa) am trăit o stare de amuzament neaşteptat . Un tânăr călugăr, îmbrăcat, desigur, în veştmintele specifice, retras spre partea de gazon a străzii, vorbea la telemobil. Ceva mai încolo, a trecut pe lângă mine o ţigăncuşă straşnic de frumoasă, îmbrăcată în straiele lor specifice; vorbea la telemobil. După câteva clipe a apărut pe alee un tătic cu o fetiţă, probabil o ducea la cămin; fetiţa vorbea la telemobil. În sfârşit, la capătul aleii, răzimată în târnul pentru curăţenia oraşului, o femeie durdulie, purtând acea vestă precumpănitor galbenă, specifică lucrătorilor de la salubritate, vorbea la telemobil. Mde!„Veacul înaintează” – vorba poetului paşoptist.

*În faţa Casei căsătoriilor, se aşteaptă sosirea mirilor şi a naşilor...aferenţi. Între timp, la parcare, coboară din maşini făloase tinere nuntaşe. Tot de acolo ies, dar cu greutate, mamele lor, mai toate supraponderale. Mde!
Alături, un bărbat tânăr, după haine ara, fără îndoială, şi el nuntaş. Alaiul mă prinsese stând pe o bancă din apropiere. El vorbea la... telemobil. În italiană, o limbă pe care am învăţat-o, cât de cât, la facultate. Chiar dacă ar fi şoptit, îl înţelegeam, dar se pare că voia să se ştie că poartă conversaţia în italiană, asta, după cât de mulţi decibeli investise în vorbe. După ce a închis telefonul, a început să se scobească în nas. Româneşte, nu ?

*În parcul oraşului este un soclu cu bustul ciocolatiu al regelui Ferdinand I. În ultima vreme nasul îi este belit, încât se vede griul cimentului în care a fost turnată lucrătura. Propun, cuiva dintre medici. să aibă îndurare şi să-i pună pe nasul onorabilului monarh măcar un leucoplast de protecţie.

*Pe distanţa de la capătul străzii Liviu Rebreanu până la clădirea gării Beclean pe Someş, spaţiul cel mai mare fiind ocupat de (aşa-zisa) autogară, mai ales când plouă, ies mai pregnant numărul de gropi şi gropiţe. Aşteptând un autobuz, care întârzia, mi-am zis să mă amuz numărându-le. Au ieşit 89. Asta îmi aminteşte cum, într-un oraş din Franţa, asociaţia posesorilor de automobile a dat în judecată administraţia urbei, cerând despăgubiri materiale pentru pneurile supuse stricăciunilor... Cât despre gropiţele de Beclean, nu mai întreb cine le...inventariază, fiindcă, de ani de zile se practică metoda aruncării caprei în curtea vecinului.

*Peste drum de Piaţa Drapelului e, la parterul unei clădiri, sediul poştei. Spaţiul de la etaj e gol de ani de zile. Pe faţada etajului au rămas însă înfipte două drapele ale României. Frumuseţea de aici începe: Sub drapele, pe o pânză de 3 metri şi cu litere de se văd din avion, fără binoclu, e o ofertă: „DE VÂNZARE”. Fără comentarii, nu-i aşa ?