Părintele prof. Nicolae Feier, enciclopedic, despre „SFÂNTA CRUCE - Altarul marii jertfe mântuitoare” (Ed. Nosa Nostra, 2025)

„Pun Cartea aceasta - zice distinsul autor - sub Semnul iubirii lui Dumnezeu față de noi și a iubirii noastre față de Dumnezeu.”

          „SFÂNTA CRUCE - continuă domnia sa-  este intersectarea-îmbrățișarea celor două chipuri ale iubirii - divine (în verticala Crucii) și umană.” (în orizontalitatea ei-n.n.). Crucea nu este doar un simbol al Răstignirii, ci și  stindard al odihnei veșnice și sperantei mântuitoare.”

           Prezenta apariție este o lucrare extrem de frumoasă (coperta I este ca un crâmpei de cer), lucrare instructivă despre toate sensurile SFINTEI CRUCI. Se îmbină mai multe modalități  de prezentare, de la cele expozitiv-explicative, la apologetică creștină, polemică și  persuasiune didactică, toate realizând un grad înalt de exhaustivitate și mai ales persuasiune.

                   Geneza lucrării de față se află într-o întâmplare al cărei personaj  a fost Victor  Ursa din Pietriș, care „a primit un semn important legat de SFÂNTA CRUCE.” Iată ce spune personajul, cu cuvintele domniei sale:

          „În anul 2023, am terminat o lucrare  de îngrădit la un loc la noi, la Pietriș, numit Coloșom. Locul este situat aproape de castrul roman de la Orhei și are formă de amfiteatru. A fost o lucrare grea, de pus stâlpi de fier și plasă. Era spre seară. Terminând lucrarea, așa cum am învățat de la tata,, am mulțumit lui Dumnezeu, punându-mă în genunchi și  am zis Rugăciunea TATĂL NOSTRU. Pe la 18,30, mulțumit fiind, am făcut două poze. În acel moment, a venit un vânt ușor. Făcând pozele,, din vântul acela a coborât o lumină blândă și în lumina aceea, așa cum se vede în poza pe care am făcut-o, a apărut o Cruce cam de 6/6 m, care s-a înfipt în pământ. Mergând acasă, i-am spus și soției mele, Dana, că la noi în Coloșma, a apărut o Cruce. La început, n-a vrut să creadă, dar văzând poza... I-am arătat-o și fratelui meu, Ursa Gavril, care este Prim-corator la Catedrala „Coroana  Maicii Domnului. Panta Nosa” și care mi-a zis să mergem să i-o arătăm părintelui nostru duhovnic, Nicolae Feier.”

          Părintele profesor reușește să concentreze în lucrarea domniei sale o  enciclopedie de sensuri, până la epuizarea acestora (ceea ce numim exhaustivitate), pornind de la explicarea SFINTEI CRUCI ca act Răscumpărător de la Golgota, Marele Altar de Jertfă care a deschis omenirii calea spre salvarea noastră din tirania păcatului și a morții.

        Într-o prefață extinsă și extrem de elogioasă, Arhim. Prof. univ. dr. Teofil Teia, Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității clujene, dă o înaltă apreciere acestei inițiative edotoriale. Girul  acestei înalte autorități universitare teologice este el însuși un semn al înaltei calități a lucrării Părintelui prof. bistrițean:

         „Părintele Nicolae Feier este un adevărat dar pentru Biserică și pentru credincioși. Prin erudiția și spiritul său viu, reușește să adune într-un  singur volum, asemenea unui tezaur scump, toate înțelesurile profunde ale SFINTEI CRUCI”,  în final adresând o afectuoasă invitație și binecuvântare:

         „Dragi cititori, vă îndemn să pășiți cu multă evlavie în paginile acestui volum Lăsați-vă conduși  de autor prin această călătorie a sufletului, iar SFÂNTA CRUCE să vă rămână călăuză și alinare. La fel cum Lumina CRUCII a adus împreună erudiția părintelui Nicolae și credința caldă a familiei Ursa, fie ca ea să aprindă cu mult har și cărările vieții dumneavoastră. Dumnezeu să dăruiascî binecuvântarea Sa și Harul SFINTEI CRUCI  asupra tuturor celor care vor deschide paginile acestei cărți.”

          Cu talentul de povățuitor, distinsul slujitor al Celui Preaînalt ne conduce prin tainele SFINTEI CRUCI, asemenea unui pelerin cunoscător al drumurilor spre Luminăa cea veșnică. Crucea nu este o relicvă, un simbol memorial, ci un Altar viu în lume și în inimile credicioșilor din neamul nostru.

                   Între spiritualitatea poporului român și puterea Sfintei Cruci se află o indestructibilă legătură, o istorie de două milenii. Viețile noastre, de la Botez până la mormânt se desfășoară în umbra acestui semn Mântuitor.

          „Fiecare pagină este ca un smochin roditor, gata să-și reverse darurile asupra celui ce va deschide cartea cu inima curată și dorința de a cunoaște”-spunea Referentul universitar clujean. Sugestivă și incitatoare de lectură este fie și o simplă enumerare de titluri și teme:

                     -PRIN ÎNTRUPAREA DOMNULUI ȘI PRIN S FÂNTA CRUCE, ETERNITATEA INTRĂ ÎN ISTORIE ȘI ISTORIA  INTRĂ  ÎN eternitate.

           -SFÂNTA CRUCE ESTE  PUTEREA ȘI ÎNȚELEPCIUNEA LUI  DUMNEZEU.

          -SFÂNTA CRUCE  ESTE  LAUDA  APOSTOLILOR.

          -SFÂNTA CRUCE ESTE PREASLĂVIREA LUI DUMNEZEU

          -SUB SEMNUL SFINTEI CRUCI STĂ ÎNCEPUTUL ȘI FÂRȘITUL LUMII;

          -DE CE ZICEM CĂ  E SFÂNTĂ CRUCEA?

          -„S-A RĂSTIGNIT SAU A FOST RĂSTIGNIT?

         -CRUCEA ESTE SEMNUL SFÂRȘITULUI ACESTEI LUMI ȘI SPERANȚA ÎNVIERII ȘI VIEȚII VEȘNICE etc.

                  Spre deosebire de toate multele lucrări ale Părintelui profesor, Lista de titluri apare aici integral cu majuscule, motivele fiind lesne de înțeles.

         Ca și în alte lucrări de apologetică,  preotul prof. Nicolae Feier ne învață nu doar să fim credincioși, ci și să ne știm apăra credința și pe noi înșine de ispitele și rătăcirile care au împânzit lumea. „În cei circa 1800 de ani de la venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, a existat o unitate dogmatică religioasă, pentru ca în ultimii 200 de ani să apără, sporind mereu, circa 3700 de denominațiuni, toate autoîntitulându-se unic-mântuitoare, „3000 fiind creștine.”

         Se insistă lămuritor asupra unor deviații de la calea dreaptă. Așa de pildă, se repetă mereu versetul din Ep.I a Sf. Ap. Ioan, atât de citat, că „Sângele lui HRISTOS ne curățește de orice păcat”. ”Adevărat este, zice Părintele profesor- dar de unde are acest sânge Mântuitorul? De la Maica Sa. Atunci, pentru ce nu o cinstim unii?”; „Unde a curs sângele lui IISUS? Pe cruce, sfințindu-o, devenită Altar de Jertfă Mântuitoare. De acum, crucea de tortură devine Altar, în SFÂNTA CRUCE, Semnul Fiului Omului. (După cum -zicea Mitropolitul Bartolomeu, „apa sfințită nu mai e apă, ci Agheasmă”.) Prezența lui HRISTOS toate le sfințește, le preschimbă biruitor.

         Idem pentru exprimarea: Mântuitorul „s-a răstignit sau a fost răstignit” - fiindcă deosebirea este uriașă. Helen White și cei care au urmat-o cred că oameniI răi, din conducerea Sinedriului și romanii l-au răstignit pe IISUS- Dumnezeu”. Ce infatuare a crede că oamenii pot răstigni pe Dumnezeu, ei cu puterea de furnică.

          IISUS le răspunde și iudeilor și  celor de acum: „De aceea mă iubește Tatăl Meu, fiindcă Eu îmi dau viața pentru a o relua. Nimeni nu o ia, ci Eu o dau de la Mine. Putere am să o dau și putere am să o iau din nou. Această poruncă o am de la Tatăl Meu.”(In.17.17)

          Puterea SFINTEI CRUCI se vede în aceea că a schimbat statutul nostru omenesc de la constatarea  „Eu sunt pământ”, la „Chipul slavei Tale sunt, Doamne, deși port rănile păcatelor”, ne explică autorul lucrării..

          Sfânta Cruce este inseparabil legată de Trinitate, fiindcă „făcându-ne semnul Sfintei Cruci invocăm obligatoriu, cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Părintele ceresc, Fiul și  Duhul Sfânt, izvorâtorul de viață.”.

          Încă din începutul secolului al II lea post HR., cinstirea și practica însemnării cu semnul Crucii este semnalată masiv. Martirii se însemnau pe frunte cu semnul Crucii, ca putere de a birui chinurile și moartea.

          O mamă îi scria fiului ei aflat într-o tabără militară lângă Viena: „Fiul meu, împodobește-ți trupul cu semnul Sfintei Cruci oriunde ai fi”, iar Tertulian, în sec. al II-lea arăta că în toate acțiunile creștinilor, aceștia își fac acest semn binecuvântat: pe case, pe morminte, la muncă și la lucrul zilei.

          Un episcop african scria enoriașilor săi în secolul al IV-lea: „Nu v-ați născut încă din nou prin Botez, ci prin Semnul Crucii ați fost zămisliți în sânul Bisericii.”

          În Actul Liturgic, semnul SFINTEI CRUCI  este cel mai utilizat de preot și creștini: „Doamne, armă asupra diavolilor Crucea Ta ne-ai dat nouă””, Semnul biruinței împotriva păcatului și morții.         

         „Sf. Cruce este emblema religiei noastree creștine, după cum Semiluna este semnul islamului, iar Steaua lui David a mozaismului”- spune Părintele Nicolae Feier.  Este însă și semnul civilizației noastre, iar teroriștii mahomedani ne numesc „cruciați” -adoratori ai Sfintei Cruci.

          În instituții, spitale, ambulanțe, așezăminte de cultură, pe morminte, Sfânta Cruce indică identitatea noastră, că aparținem lui HRISTOS, viața smeritelor noastre vieți.

         Dumnezeiescul Apostol Pavel nu găsește alt prilej de  laudă: „Iar mie nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru IISUS HRISTOS”(Gal.6.14) și „noi îl predicăm pe IISUS cel răstignit”(I. Cor.1.23)

          O caracteristică a celor rătăciți- semnalează autorul- este și aceea de a fi devenit „dușmani ai Crucii”, asupra cărora atârnă damoclesian „sentința devastatoare a SF. Ap. Pavel- „sfârșitul dușmanilor Crucii lui Hristos este pieirea” (Filipeni,3.18-19).

          Distinsul Părinte și profesor bistrițean face și referiri veterotestamentare ce prefigurează clar CRUCEA.         

          Ne amintim din scrierile Sf. Evangheliști cu ce tenacitate a vrut Potrivnicul să-L despartă pe HRISTOS de Cruce: Pentru ce să mori în chinuri pe o cruce, când eu îți dau toate împărățiile lumii cu strălucirea lor? În batjocurile celor de pe Golgota, care îi cer să se coboare de pe cruce spre a le face minunea și a crede, este același glas și efort al Vrăjmașului de a despărți pe HRISTOS de CRUCEA Sa.

          Corăbiile celor de azi, care predică de zor a fi salvatori pe oceanele istoriei, nu mai au Semnul  FINTEI CRUCI, iar pretinsa lor salvare este iluzoirie.

          Pagini emoționante aflăm atinci când vrednicul Părinte își aduce aminte de tatăl domniei sale, psalt bisericesc, lângă care a crescut în strană și care se emoționa până la lacrimi cântând „Cruce Sfântă părăsită” sau despre obiceiul  mamei de a rosti o invocare a Sfintei Cruci înainte de culcarea tuturor, pe care– îmi aduc aminte cu pietate- o rostea și mama mea, puțin modificată:

             „Cruce-n casă

                    Cruce-n masă

                    Cruce-n tuspatru colțuri de casă,

                    Dumnezeu cu noi în casă,

                    Îngerii pe lângă masă,

                    Maica Sfântă la fereastră.

                    Cruce-n așternutul meu,

                    Duhul Sfânt  la capul meu;

                    Îngere- ocrotește-mă,

                    Duhul Sfânt păzește-mă,

                    Doamne, miluiește-mă.

                    Cruce Sfântă-adormi-mă,

                    Înger bun deșteaptă-mă,

                    Iară mâine dimineață

                    Mă deșteaptă la viață. Amin:”

          Câte lucruri frumoase n-ar fi încă de spus, despre și din această lucrare ce umple un mare gol editorial la noi!!

          Lenin spunea despre Sfântul Apostol Pavel că „putea fi un mare scriitor”, adică făuritor de literatură profană. Și Părintele Nicolae putea fi un poet bun, un autor literar lumesc, după poeziile inserate și aici sau talentul cu care le selecționează. Harul lui Dumnezeu dăruit unui om se vede cam în tot ce face, iar poporul spune asta cu valoare de zicală: „Cine-i bun de rugă, e bun și de fugă”, adică la orice întreprinde, dar Părintele profesor „partea cea bună și-a ales-o” în această viață, ca să folosim cuvintele Domnului IISUS adresate Mariei.

         Precum atleții care își multiplică efortul, întrezărind linia de sosire,  neobositul Părinte de la  ”Coroana” bistrițeană scoate carte după carte, iar momentan are la edituri vreo trei-patru alte lucrări și  idei multe despre viitoare proiecte.

          Felicitări pentru neobosita trudă duhovnicească și editorială!

  Stăpânul HRISTOS să vă răsplăteasă dragostea de Dumnezeu și Biserica Sa - instituție dumnezeiască și umană a Mântuirii -  fiindcă în vremurile noastre războaiele se poartă pe cele mai insolite fronturi.