Comemorarea victimelor regimului comunist, pe Valea Ţibleşului

Dacă în România zilelor noastre cuvântul „LIBERTATE” nu are o rezonanță prea mare, nu același lucru îl putem spune despre perioada de dinainte de 1989, când simpla pronunțare a acestui cuvânt putea să aibă repercusiuni majore pentru individ. După anul 1947 și până în decembrie 1989, oamenii foloseau într-un context total diferit de cel de azi semnificația acestui cuvânt.Tocmai de aceea, în cadrul orelor de istorie încercăm să conștientizăm tot mai mult tânăra generație despre “greutatea”acestui cuvânt într-o epocă în care se întâmpla să plătești chiar cu viață pentru un astfel de ideal. În Liceul Tehnologic “Ion Căian Românul” din Căianu Mic avem în derulare un proiect educațional intitulat “SĂ NE CINSTIM EROII”, coordonat de doamna profesoară Mariana Hiticaș, proiect prin care încercăm, în cadrul orelor de istorie locală, să evidențiem înaintașii vrednici de pe Valea Ilișua, un astfel de prilej fiind și comemorarea celor care au căzut victime pentru idealul național de libertate.
Vineri, în data de 9 martie, un grup de elevi ai liceului nostru, în frunte cu directorul școlii, domnul profesor Ovidiu Ionel Boca, însoțiți de cei doi profesori de istorie- Mariana Hiticas și Alexandru Deneș, au realizat un periplu comemorativ, depunând coroane de flori în Borleasa (comuna Târlișua), la monumentul Leontinei Băncilă, martiră a Revoluției Române din decembrie 1989 de la Timișoara. Ea s-a născut la 3 ianuarie 1950 la Borleasa, evenimentele din decembrie 1989 găsind-o că muncitoare la AEM Timișoara. Femeia a căzut victimă terorii dezlănțuite de Securitate în 17 decembrie 1989, fiind împușcată în masacrul de la podul Decebal din Timișoara în timp ce se îndrepta spre Spitalul Județean Timiș și murind în brațele soțului ei. Corpul i-a fost ars la crematoriul Cenușa; avea doar 28 de ani și un vis de libertate frânt mult prea devreme.
La monumentul eroilor din față Primăriei Caianu Mic, elevi și profesori s-au recules în fața numelui Maftei Silas, martir al acelorași evenimente tragice de la Timișoara din decembrie 1989. Născut în comuna Căianu Mic , el pleacă și se angajeaza la o fermă din Banat (o practică des întâlnită în acele vremuri), fiind împușcat în ajunul Crăciunului dintr-o macara aflată în zona Gării de de Est din orașul de pe Bega. Trupul său a fost descoperit în ianuarie 1990 în groapa comună din Cimitirul Eroilor. Avea doar 18 ani. Atât la Borleasa, cât și la Căianu Mic, pe lângă depunerea de coroane de flori din partea liceului, s-au oficiat slujbe de pomenire de către preoții parohi Maftei Hiticaș și Alexandru Gherghel, care au evidențiat, în cuvântul lor de învățătură, importanța idealului de libertate care i-a însuflețit pe acești doi martiri ai văii noastre.
Periplul nostru a continuat la Hălmăsau , unde am urcat la mormintele celor șase eroi împușcați în noaptea de 8 spre 9 martie 1950 și am depus o coroana de flori, comemorând tragicele evenimente petrecute în acest mic sătuc al comunei Spermezeu în Noaptea Tuturor Sfinților.Vasile Cristurean-19 ani, Simion Căienar-23 de ani,Valer Cristurean-23 de ani, Ioan Pop-23 de ani, Constantin Petruț-25 de ani și Gavrilă Burzo, în vârstă de 65 de ani au fost cei care au plătit cu viața lor pentru visul de libertate, pentru speranța că Occidentul o să-i salveze de tăvălugul comunist ce venise peste România după august 1945. La întoarcerea spre casă, părintele paroh Zaharia Doru Constantin ne-a primit în biblioteca Casei Parohiale din Hălmăsau, oferindu-ne o “lecție” de lectură în compania “omului cu chitara‘din emisiunea Diligența de Bizanț - Florin Săsărman , participant la evenimentele commemorative de la Hălmăsau.
Considerăm că a fost o activitate comemorativă cu multiple valențe educative pentru elevii noștri și un prilej de reflecție pentru toți participanții. Este o datorie morală, dar și o onoare să păstrăm vie memoria celor care au plătit cu viața pentru schimbarea destinului acestui popor. Fie ca visul de libertate și curajul lor ne oblige pe noi și pe cei ce vor urma să facem cinste memoriei lor peste timp. VEȘNICĂ POMENIREA LOR!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5