Complicațiile emoționale ale Mirelei Bălan
Mirela Bălan a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai, specialitatea geografie-engleză, în anul 2002. A publicat versuri în revistele: Plumb, Cetatea lui Bucur, Fereastra, 13 Plus, Agora literară, Momentum, Tribuna, Ateneu etc. În 2011, a debutat cu volumul de versuri Un sărut mai adânc (Ed. ArtBook), volum premiat în cadrul Festivalului Național de Literatură și Folclor Armonii de primăvară, organizat la Vișeul de Sus în mai 2014. În același an, a tipărit o altă carte de poezie, intitulată Tirania cercului (ed. ePublishers), unde meditează postmodernist la creație și ursită (emblematice sunt versurile „În curând/ fătul va deveni un OUTSIDER/ va părăsi prima patrie-mamă”.).
Volumul Altminteri nici n-am fi fost (Ed. Casa Cărții de Știință (Cluj-Napoca, 2023), despre care facem vorbire aici, îmi amintește de atmosfera cărților Doinei Uricariu: Institutul inimii (operația pe cord deschis) din 1995 și Puterea Leviatanului din 1996. Cartea Mirelei Bălan este născută din durere și suferință.
Poeta ține un jurnal liric după o întâmplare tragică din viața ei, făcând mărturisiri despovărătoare despre acest eveniment, fiind mereu în căutarea echilibrului și armoniei pierdute după jumătatea androgină, rememorând un timp revolut, cu scopul de a avea amândoi aceleași gânduri și trăiri. Asistăm la un ritual exorcizant al vindecării prin trezire anamnezică, o terapie prin amintire și cuvânt, cuvânt „care nu mai seduce sufletul-în-așteptare”. Spiritul liric preferă să rămână treaz, fiindcă primează continuu dorința de a ieși din rutina cuvintelor uzate, „demodate”, de a trăi sublim emoțiile subiective transferate asupra unor elemente ale realului. Solitudinea se confruntă cu experimentarea comunicării cu celălalt, dar, mai cu seamă cu sine însăși. Autoarea dezvoltă conexiuni intime menite a-i exprima tumultul sufletesc, îi dăruiește vameșului cel bun poezii (vorba lui Mircea Petean: „Poezia nu se vinde, se dăruiește”), neimaginându-și niciodată că își va răscumpăra viața cu poemele sale. În creațiile sale se amestecă reflexia și reflecția, cumințenia și răzvrătirea, bucuria și suferința surdă specifică postmodernismului, caracterizat prin narativism, biografism, intertextualism sau spirit ludic negru. De aici maniera ușor ludică, „moartea e grasă și grea la stomac”, iar „viața e grasă cât o vacă a făta” sau „Fă să pută a primăvară în tine”. Poezia ei izvorăște din distilări contigente, întrebările și neliniștile vizează un suflet împovărat de fragila și vulnerabila condiție umană, fără a se lăsa inhibată sau înfrântă de anturajul tristeții ca și când ar striga aidoma Doinei Uricariu: „Învață-mă să mor!” după ce și-ar găsi „iubirea adâncă”, cum se intitulează unul din poemele sale, împletită cu nevoia unei îmbrățișări „până pârâie oasele de neînflorire”, fiindcă „Nu mi-e dor de tine./ Mi-e dor de mine/ în prezența ta” zice poeta fascinată de polarizări, antiteze sau contraste cromatice. Se ferește de afirmații didactice, gândurile sunt „păsări care în sfârșit/ ciripesc cu rost” în timp ce vindecă sufletul, trecutul este simbolizat de „frunzele moarte”, cerându-i inimii să fie bună și blândă cu ea. Dacă mi s-ar cere să numesc poezia-program a acestei poete, cum procedau cronicarii de odinioară, n-aș ezita să citez Nici n-am plecat vreodată de la paginile 80-81.
Mirela Bălan folosește, din când în când, ca formulă artistică de comunicare, proza lirică, firește, trecută prin filtrul literaturii, epic abundent reintrodus în poezie de baladele rimate ale lui Radu Stanca și Ștefan Augustin Doinaș. Iată o mostră prozaică a poetei: „Sunt un lanț ferecat și o cheie. Totul în mine. Cheia stă pregătită în încuietoare. Mai trebuie doar s-o rotesc (rostesc) și să-i deschid inimii, care bate, bate de-atâta vreme” sau „Un bărbat iubitor nu se aruncă hulpav/ la trupul femeii pe care și-o dorește”.
Cu siguranță, la o vârstă lirică matură, numele Mirelei Bălan nu va intra într-o statistică searbădă, prăfuită, în pofida acestor vremuri nebuloase.
Icu Crăciun
Citiţi şi:
- Scandal la Institutul Cultural Român! Prezenţa lui Alexandru Petria, împreună cu Liviu Ioan Stoiciu şi Radu Ţuculescu, la New York, nu a fost trecută în programul manifestărilor ICR
- Parfumul versului
- Picături de ploaie și poezie, la 131 de ani de la trecerea în eternitate a marelui Eminescu
- Sub semnul poeziei
- Carmen Burje: Recuperarea paradisului pierdut
Adaugă comentariu nou