Confuzii şi ipoteze (II)

Un popor, dincolo de Tisa, e numit în două feluri: ba unguri, ba maghiari. Una dintre cele mai ciudate profesii ştiinţifice este aceea a istoricilor. Scormonesc, scormonesc şi, după ce îşi dau cu părerea, tu, om de rând, constaţi că şapte „specialişti” îţi oferă 14 ipoteze.

Am cercetat tratate, am stat de vorbă cu oameni mult pricepuţi într-ale istoriei şi tot n-am priceput ce pricepeau ei. Merg, în continuare, pe o variantă. Pasionat cititor, în juneţea mea crudă, din Jules Verne, am parcurs, cu multă plăcere, romanul său ”Mathias Sandorf” (apărut în 1885 – se pare, ultima lui carte). Am rămas frapat de o afirmaţie a acestuia: că ungurii sunt o ramură tribală a maghiarilor. Mirarea mi-a rămas, fără să mă preocupe chestiunea aceasta, până mai în anii aceştia, când se gonflează insistent pe aşa-zisul „ţinut secuiesc” – o invenţie impertinentă a unor organisme maghiaro/ungureşti.

Hai să facem un mic-mic rezumat: Maghiarii sunt o populaţie fino-ugrică din spaţiul cuprins între Munţii Altai şi nordul Iranului. După nişte secole, sunt semnalaţi (sec.9) între Nipru şi Prut, în ţinutul numit atunci Altekuzu, conduşi de regele Arpad. În vremea aceasta, se produce unirea între maghiari şi onoguri (ungurii), hoardele onogurice acceptând denumirea de „maghiari”. Au constatat, probabil, că ştiu să înjure la fel şi că au o poftă comună de jaf, incendii, teroare, violuri şi mâncatul cărnii crude de sub şaua calului. (Calul, săracul, a trebuit să fie un supus docil al barbarilor).

Au luat-o apoi hai-hui spre spaţiul european, până s-au potolit, oarecum, în zona Panoniei (lăsată în izbelişte de hunii lui Attila); dar, de acolo, au constatat că se pot năpusti în toate direcţiile. Doar că, după ce Arpad a primit o lovitură decisivă din partea împăratului Otto (995, d.Chr.) şi-a întors faţa spre est, dând de voievodatele româneşti din Transilvania, unul condus de Menumorut, altul de Gelu.

În faţa băţoşeniei ungurilor, Menumorut (potrivit „Cronicii de la Buda” – culmea!) a răspuns demn soliei trimise de migratorul Arpad: „Dar pământul pe care îl pretinde nu-l va avea niciodată de la noi de bunăvoie, câtă vreme vom trăi”.

Până la urmă, hoardele maghiare vor tâlhări pământ după pământ, ajungând până la curbura transilvană a Carpaţilor. Şi aşa a venit ideea de colonizare a frontierelor cu saşi şi secui, în secolele XII-XIII.

Cine erau secuii? În episodul următor…