CONSTANTIN ROCO CATALANO

„Să nu moară moara”!

Profesor, muzeograf, Constantin Catalano, un iubitor de neegalat al poetului G. Coşbuc, a fost prezent la premierea celei de-a 27-a ediţii a Colocviului şi Concursului Naţional de poezie. Cu aceeaşi emoţie în glas, cu zâmbetul şi umorul caracteristic, serios, cu o voce gravă a citit:

„În valuri ape repezi curg” şi curg, şi curg, numai noi, oamenii, trecem şi trecem tot aşa ca într-un perpetuum mobile, până când vin alţii, care şi ei vor trece, până când Pronia ne va îngădui. Tocmai de aceea, doresc să lăsăm o dâră, o neînsemnată urmă după noi, un ciot de care să se împiedice aceia care vor scormoni peste ani şi ani, prin filele istoriei devenirii umane şi vor afla că am fost cândva şi noi.

Oare omul sfinţeşte locul? Personal, mă străduiesc de peste 40 de ani, mai precis de 43 de ani neîntrerupţi, sub geana titanului George Coşbuc, care între timp mi-a devenit prieten şi frate, confesor, să las „ceva” ce trebuie să fie vrednic de pomenire.

Mi-am dorit întotdeauna refacerea morii, despre care poetul a scris atât de frumos. Nu doar pentru faptul că, fiind muzeograf la Casa Memorială din Hordou, vizitatorii mă presau, ci şi pentru că la „moară” personalitatea poetului mă copleşeşte.

Acolo, într-un colţ de rai, atât de iubit de G. Coşbuc, redescopăr de fiecare dată, dacă nu pentru alţii, cel puţin pentru mine, că este nevoie să ascult iar zgomotul morii. Amintiţi-vă acel zgomot… cei care aţi trecut pe aici, atunci când moara funcţiona.

Toate încercările ne-au eşuat, dar „moara n-o muritu, numai un pic s-o odihnitu”.

Eu încă mai sper! Dacă eu nu voi mai putea, atunci acei care vor veni după mine vor avea grijă de moară. De ce „Moara”? Răspunsul este simplu. Toată copilăria şi adolescenţa poetului este legată de moară, de locul mirific unde poetul descoperea lumea. Acolo venea bătrânul sfătos din Bichigiu, Ion Goriţă, acolo venea fostul „caporal de graniţă” Tănase Mocodeanu şi alţi înţelepţi ai satului, care pe lângă sacii cu grăunţe pe care-i descărcau, mai descărcau şi pe cei cu cele mai vechi amintiri din bătrâni la fel ca şi pe aceia ce aduceau cele mai proaspete ştiri ale satului. Vorba aceea „Aici se hotăra soarta lumii!” La Moară, oamenii aveau timp de taclale. Până se umplea coşul cu făină, puteau vorbi vrute şi nevrute.

Curiozitatea fără margini a copilului G. Coşbuc, cu mintea lui iscoditoare, îşi găsea momente propice şi, călare pe un sac, asculta cu gura căscată poveştile oamenilor. Acolo, la moară, era lumea lui. Cercetările mele mi-au întărit credinţa că această moară exista şi pe vremea lui Ilarion Coşbuc, în secolul al XVIII-lea. Să nu mai spun de bunicul, preotul Anton, de la care avem date despre „Moară”. Tragedia a venit în anul 1956, când un cetăţean din localitate a construit o moară nouă exact pe locul celei a lui Cioca Luca. Barajul pentru apă a produs în primăvara anului 1957 o viitură care a inundat şi distrus „moara” originală a lui Coşbuc. Odată cu apa a plecat şi moara.

„-Atunci eram un copil, aveam doar unsprezece ani, dar odată cu moara a plecat şi o parte din sufletul meu! Îmi petreceam la moară toate vacanţele de vară, acolo prindeam peşti, de acolo am scos primul pui de somn crezând că este un şarpe”.

Apoi, pe când eram muzeograf, Dumnezeu a trimis un om, pe numele lui Mihai Marina. Era în anul 1984. A venit personal la Hordou şi m-a întrebat de ce am nevoie pentru reorganizarea muzeului, care sunt necesităţile?

În 1986, clădirea morii a fost gata. La sărbătorirea centenarului – George Coşbuc, moara era funcţională, măcina. Inundaţii au venit mereu. În anul 2007, am cumpărat un teren, vreo şapte ari. Acum însă, ne lipsesc fondurile pentru amenajări. Oricum, moara… nu are voie să moară!

Astăzi, ne aflăm la „Moara” lui Coşbuc, care trebuie să rămână ritualul nostru, al oamenilor de cultură. Cine trece prin Hordou trebuie să viziteze „Moara”!

La cea de-a XXVII-a ediţie a Colocviului Naţional – G. Coşbuc, înfiinţat de Luca Onul, de Ion Moise, de George Roş, Liviu Pop şi alţii, oamenii de cultură şi câştigătorii premiilor din cadrul Concursului de poezie au participat la masa festivă organizată la „Moară”, unde au comemorat şi trecerea în nefiinţă de 10 ani, a poetului Luca Omul. Alţi oameni de cultură, precum Adrian Păunescu, Florin Piersic, ambasadorul Indiei în 1976 la Bucureşti, chinezi, japonezi, au vizitat Muzeul de la Hordou şi au scris rânduri memorabile în Cartea de onoare. Actorul Florin Piersic povesteşte cum a devenit actor recitând poezia „Nebuna” de G. Coşbuc, cu emoţie şi talent, în faţa unui juriu competent din care făcea parte Marieta Padova.

Profesorul Constantin Catalano a stat la baza recreerii spaţiului coşbucian. Acesta, înzestrat cu o deosebită energie şi-a dedicat toată viaţa poetului G. Coşbuc.

Scriitorul Ion Moise spune despre Roco Catalano: „Nu este doar un bun muzeograf şi un bun profesor, ci este o întreagă conştiinţă. El a făcut o conştiinţă din Coşbuc. Fără C.Catalano poate că acea conştiinţă s-ar fi pierdut, dar flacăra ei a fost vie cu fiecare aniversare. A făcut din Coşbuc un simbol. Coşbuc nu trebuie să dispară aşa cum doresc unii indivizi care l-au scos din manuale şi din programă! Contribuţia lui Constantin Catalano este inegalabilă la conservarea şi memorarea poetului G. Coşbuc, intrat în conştiinţa românilor”.

Ca „tânăr” pensionar trebuie să ştie că este iubit şi preţuit de toţi oamenii de cultură. La mulţi ani cu sănătate, maestre!