Cornel Cotuţiu: „Îmi place lumea românească”

     E afirmația unuia dintre cei mai fascinanți universitari clujeni postbelici - V. FANACHE - care peste două luni ar fi împlinit 90 de ani. N-a fost să fie, dar a rămas viu în istoria literaturii române, a eseisticii actuale, în memoria și sufletul celor care am avut norocul să-i fim studenți. Sunt inegalabile cursurile, seminariile, studiile din cărțile domniei sale pe seama lui Caragiale, Bacovia, Blaga, Beniuc, a revistei „Gând românesc”.

     În 1994 a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu, publicat în revista de la Bistrița „Minerva”, apoi inclus în volumul meu „Taifas în Purgatoriu”. Opiniile conținute aici parcă ar fi fost rostite aseară pe seama actualului prezent românesc socio-cultural. Încât, am socotit că merită a fi recunoscute câteva (și certificate !), acesta e motivul pentru care reîncredințez tiparului o secvență.

     „- Domnule Fanache, vă invit să... intrăm în Europa, urcând pe Someșul Rodnei, cu rugămintea ca la popasuri să-mi împărtășiți din impresiile Dumneavoastră.

      - Recunosc că-mi place lumea românească și, în măsura în care există șanse, o parcurg cu plăcere și în același timp cunosc zeci, sute de oameni care pentru mine reprezintă un spectacol al spiritului și sunt altceva decât ceea ce spuneam anterior despre acel generic «Mitică». Acești oameni pe care îi întâlnim pretutindeni, pe care nu o dată i-am întâlnit urcând pe Someșul Rodnei, cred eu că reprezintă elementul regenerativ de la care așteptăm nu neapărat renașterea lumii românești, ci pur și simplu exprimarea feței sale adevărate. Dacă este să spun acum, la sfârșitul acestui interviu, un lucru, e că există o parte viabilă, de mare frumusețe în lumea românească. Din păcate, ea n-a reușit să fie pe deplin reprezentativă, încât să se constituie ca un criteriu, ca un reper, singurul demn de luat în seamă, și să constituie totodată acea parte a lumii românești care să alcătuiască modelul nostru de mâine. Dar eu cred că un spațiu cum este cel al Bistriței unde sunt atâția intelectuali de certă valoare, poate oferi astfel de prilejuri de remontare a spiritului național și de afirmare a lui în ceea ce are cu adevărat reprezentativ.

            Sunt câteva ținuturi românești care au dat la intervale – e adevărat, imprevizibile - mari personalități. Lumea Bistriței, a Năsăudului, a Rodnei a oferit și ea asemenea extraordinare produse umane, care constituie pentru noi astăzi niște modele.

            - Prin urmare, a urca pe Someșul Rodnei este o șansă pentru a fi înțeleși de alții; una dintre multele posibilități de a se ști pe toate meridianele că noi, românii, ne constituim      într-o identitate inconfundabilă.

            - Și eu cred că în adâncul spiritualității noastre dominanta nu este miticismul. Am avut foarte dese prilejuri să constat că individul neserios, acel tip lucrativ, doritor de lovituri și practicant al metodei «descurcă-te», nu este peste tot și mai ales nu ne este tipic. Când mergi în ținuturile vechi ale Rodnei, cu totul altele sunt impulsurile ce vin din adâncuri și îți vorbesc cu o voce ce-ți dă siguranța zilei de mâine.

  Bistrița, ianuarie 1994 ”