Cornel Cotuțiu, Timp al măștilor

Personalitate culturală de prim rang a județului Bistrița-Năsăud, domnul profesor Cornel Cotuțiu este deja autorul unor texte de referință în domeniul cercetării filologice și al literaturii. Recenta apariție ce-i poartă semnătura, intitulată Timp al măștilor, planificată precum mărturisește autorul, pentru anul 2020 (p. 246), debutează cu o secțiune intitulată „Răsfăț” (p. 5-36). Aici, paginile nonfictive sunt deschise de un amplu și interesant text scris de jurnalistul bistrițean Menuț Maximinian (p. 7-9). Acesta ține să evidențieze încă dintru început faptul că:

„Într-o junglă a scriitorilor și a scrisului, Cornel Cotuțiu se separă, prin felul lui de a fi, prin personalitatea impunătoare. Când vorbesc despre Cornel Cotuțiu vorbesc despre scriitorul vremurilor, despre ceea ce am vrea mulți să fim, dar puțini suntem, despre omul fără bariera cuvântului, despre unul dintre cei mai reprezentativi oameni de cultură din acest colț de țară”. (p. 7-8).

Apoi, scriitori precum Radu Ulmeanu (p. 9-10), Horia Bădescu (p. 10-12), Gheorghe Pârja (p. 12-13), Iacob Naroș (p. 13-15), Zorin Diaconescu (p. 15-16), sau Olimpliu Nușfelean (p. 17-19), ei înșiși nume de referință ale culturii românești din țară sau de peste hotare, vin să confirme cele enunțate de către mai sus pomenitul jurnalist și scriitor. Toate acele evocări sunt urmate de către un amplu interviu, realizat în parteneriat cu părintele scriitor Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița (p. 19-31), în cadrul căruia, pentru a nu știu câta oară, scriitorul deapănă amintiri din copilărie și vorbește și despre aspecte exotice ale biografiei dânsului, precum calitatea lui de patriot activ, interesat de soarta românilor din afara granițelor țării:

„Am stimulat acest sentiment de a aparține unei osaturi europene, care sunt românii. Într-adevăr, dacă e să luăm harta Europei, cu excepția Văii Timocului, unde voi merge în primăvară, în rest, tot ceea ce este în jurul hotarelor, nu întotdeauna adevărate ale României, am străbătut, dar și am „șezut” acolo. De exemplu, am fost în Ungaria, la Gyula, sau în Basarabia, pentru că nu-mi place să spun Republica Moldova, în zona românească a Ucrainei, cum de altfel, oriunde unde am fost în Europa, și sunt puține țări pe care nu le-am „călcat”, nu numai că am străbătut spații, dar am și șezut, am zăbovit între poameni. E formidabil, de pildă, să fii în Bretania, în nordul Franței, să șezi undeva la o familie și să te duci la cișmea cu găleata după apă și s-o duci în casă. Locuiești efectiv împreună cu ei, exiști cu ei, cu românii de acolo”. (p. 22).

Secțiunea de debut este acompaniată de o alta, intitulată „Post-Scriptum” (p. 37-49), conținând mesaje de la mai-sus pomenitul Gheorghe Pârja, Ioana Iuga, Veronica Oșorheian și Doina Popa. Apoi, în „Mărțișor altundeva” (p. 51-73), profesorul Cornel Cotuțiu își vădește încă o dată calitatea de memorialist și de autor de însemnări de călătorie, ce l-ar putea cu certitudine plasa în vecinătatea unor scriitori reprezentativi ai genului, precum Romulus Cioflec. Spiritul de fin observator al realităților cu care intră în contact îl determină să nu ofere simple dări de seamă, sau liste cu nume și locuri. Dimpotrivă, scriitorul sondează realitățile, vede în ce măsură spiritul românesc și identitatea națională mai sunt păstrate în localități precum Borisăuca (p. 54-57) sau Camâșovca (p. 57-63), dar și în multe alte locuri. Va reveni asupra unora dintre ideilor de aici și în secțiunea următoare (p. 74-92), evidențiind rolul jucat de Despărțământul ieșean al ASTREI în promovarea valorilor românești, în vreme ce, secțiunea următoare (p. 93-182), va conține frumoase însemnări cu valoare multiculturală.

Textele din addenda la cel de-al patrulea capitol (p. 183-227), îl vor deconspira din nou pe autor drept un redutabil polemist, dar și ca cititor fin, ce reușește să treacă dincolo de aspectele formale ale unui text și să aducă valoroase contribuții la înțelegerea lui. După cum era de așteptat din partea unui profesionist, lucrarea se încheie cu un amplu și bine întocmit indice de nume și de localități (p. 228-235) și o biobibliografie (p. 237-242), menită a-l familiariza pe citirorul novice cu viața și isprăvile editoriale ale celui avut în vedere (dar cine nu-l cunoaște pe Cornel Cotuțiu?).

Lucrare complexă cu valențe interdisciplinare, Timp al măștilor vine nu doar să completeze o listă și așa destul de lungă, a titlurilor ce poartă semnătura unui scriitor deja consacrat în peisajul cultural bistrițean și nu numai, ci și să vorbească despre modul cum, la șaptezeci și cinci de ani și după, un intelectual adevărat nu-și pierde apetitul, nici interesul pentru cultură, ci dimpotrivă, își intensifică eforturile de a milita pentru valorificarea unor aspecte importante ale ei și reușește să propună, sau dacă e cazul, să impună, sau să inhibe, în măsura în care reușește, chipuri și condeie pe care metafora i-a pălit cu parul, în loc să-i izbească cu sublimul și să le descopere neașteptate profunzimi.