Corneliu Florea

După ce am plecat din România, după ce am trecut prin lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen - Austria, am început, pentru prima dată, să scriu şi să public în 1981. Autonom şi voluntar, am început la publicaţiile antidictatoriale, anticomuniste, scrise de românii liberi din străinătate. Redactorul publicaţiei „Cuvântul Românesc” din Canada, Eugen Bârsan m-a sfătuit „pentru siguranţa ta, a voastră, pentru acoperirea şi liniştea neamurilor voastre din ţară, semnează cu un pen name”.

CORNELIU FLOREA este un pen name format din prenumele părinţilor meu: Cornelia şi Florea în semn de recunoştinţă şi preţuire, în memoria lor. În acte şi în societate sunt PANDEANU DUMITRU. Şi de atunci şi până acum am scris şi semnat cu acest pen name articole politice, pamflete şi polemici, apoi eseuri, note de călătorii şi observaţii sociale, memorialistica în mai multe jurnale. De ce scriu? Întâi pentru că sunt liber, sincer şi deschis şi am învăţat să scriu, cât de cât, apoi pentru că trăiesc pe o minune de planetă a universului, dar într-o societate care mi-a produs mai multă nemulţumire şi revoltă decât bucurie în viaţă, ori asta-i o mare nedreptate; trebuie relevată şi inculpată! Dumneavoastră ce credeţi? Ingrată preocupare! Salvarea mi-a fost profesia, sunt medic, altfel, autonom şi critic cum sunt, de mult aş fi murit de foame, cu scrisele mele în braţe:

Jurnal de lagăr liber - 1987 - Editura Nord - Danemarca

Constituţia de la 29 februarie - 1988 - în Observatorul Munchenez

Cine tulbură liniştea Transilvaniei - 1990 - Editura Lumina - Oradea

Afacerea Holocaustului - 1991 - Editura Lumina - Oradea

Jurnal pe frunze de arţar - 1993 - Editura Lumina - Oradea

Note de pe drumurile lumii - 1995 - Editura Lumina - Oradea

Coloana Infinită şi totemurile canadiene - 1997 - Editura Lumina - Oradea

Semnale semenilor mei - 1999 - Editura Lumina - Oradea

Vremuri anti-româneşti - 2001 - Editura Aletheia - Bistriţa

Jurnalul unui medic - primul volum - 2002 - Editura Aletheia - Bistriţa

Libertatea de a iubi adevărul - 2004 - Editura Aletheia - Bistriţa

fiecare cu america lui (fără majuscule) - 2005 - Editura Aletheia - Bistriţa

Polemos - 2007 - Editura Aletheia - Bistriţa

Pe lângă aceste volume, public de unul singur şi o mică revistă de critică socială: Jurnal liber. Până acum am scris, editat şi difuzat gratuit 48 de numere, câte un număr pe anotimp: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiind gratuită, toate drepturile şi ponoasele sunt rezervate exclusiv lui Corneliu Florea.

Revista revistei „Mesagerul” A&L”

Datorită, şi mulţumită, lui Virgil Raţiu, citesc Mesagerul Artistic şi Literar aici, în nordica preerie canadiană, acum în martie, când, încă iarna este neclintită, cu un cer albastru îngheţat pe care străluceşte de dimineaţă până seara un soare enorm, mărind luminozitatea zăpezii, căzută strat peste strat din noiembrie trecut. Soarele străluceşte dar nu încălzeşte, e ca un reşou imens, circular, astral, dar scos din priză, fiindcă mercurul termometrului tremură toată ziua la minus 20-25 de grade Celsius, ceea ce pentru celulele noastre biologice, care simt şi factorul artic, înseamnă multe peste minus 30 grade Celsius. E scumpă încălzirea, dar cel puţin amerindienii şi inuiţii canadieni, adevăraţii stăpâni ai Canadei, nu ne şantajează cu tăierea gazului, fiindcă întotdeauna au fost oameni şi oameni au rămas, cu toate relele pe care noi, feţele palide, le-am făcut lor. Ar fi destul să ne taie gazul şi electricitatea trei zile, iarna, şi ne-ar avea pe conştiinţă, privindu-ne congelaţi” Aşa că, liniştit citesc „mesagerul A&L”.

Editorialul este o întrebare „Care criza literaturii?”. Probabil, au fost unii care au anunţat şi aşa ceva, te pomeneşti că unii s-au şi alarmat. Pe toţi aceştia, cu fineţe şi calm, Victor Ştir îi linişteşte cu blândeţe şi argumente. Aşa este Victor Ştir, un model al purtării alese, în comparaţie cu alţi editorialişti mai direcţi, aspri şi intoleranţi, care le-ar spune celor panicaţi că literatura este lovită de ravagiile crizei economice, să anunţe cu glas tare când actuala criză îi va lovi în ignoranţă. Să scrie de criza de comprehensiune a crizei economice globaliste, să ignore scriitorii în criză de inspiraţie…

Ca în fiecare lună, mă interesează rubrica de evenimente literare. Se recomandă „O istorie a comunismului din România” pe care am să o comand şi să o citesc, având în vedere că l-am simţit de copil şi l-am îndurat până la plecare. Mă interesează să aflu ce văd autorii manualului istoric şi nu am văzut eu sau viceversa. Pentru mine este clar că nu s-a putut trăi în comunism fără a nu fi influenţat, modificat psihosocial de dictatura sistemului impus prin forţă. Sper să nu fie o dezamăgire ca şi raportul Băsescu - Tismăneanu şi restul, campanii de politruci mercenari. Cât priveşte „Scrisori către Dumnezeu”, îl am pe noptiera cu lecturi în curs, îl am de la începutul iernii - iarna canadiană - şi bat pasul pe loc, adorm păşind doar câte o pagină. De ce? Pentru că m-am aşteptat la o mare revelaţie şi când acolo am dat peste nişte rugăciuni şi rugăminţi banale. Unul singur m-a izbit scriind: „Dragul meu Dumnezeu, Dat fiind tot ceea ce au făcut oamenii pentru Tine, ai fi putut măcar să-Ţi dai osteneala să exişti” (FB, scriitor, editor şi critic literar, pag. 55), iar altul a scris „Dumnezeul meu, nu-Ţi cer nimic” (?!?, pag. 117) Vă rog, nu mă luaţi în considerare: sunt un profan incapabil să ating sacrul religios…

La pagina de recenzii, necesară şi bine făcută de Victor Ştir, Cornel Cotuţiu şi Mariana Marţian m-am împiedicat în tehnica prezentării maestrului Cornel Cotuţiu, pe care o manevrează cu uşurinţa unui profesor, profesor de limba şi literatura română. Perfect, dar trebuie să fii foarte atent la şiretul vulpoi literar, care scrie cu un condei cu două tăişuri. Exemplu „… (fără) genul ghiveciului cinematografic american. Dimpotrivă, se întâlnesc segmente lirice, altele meditative…”. Atât. Aici, comparaţia, compară cu intenţii, cu toate că, apoi o acoperă cu Dimpotrivă… prea târziu… ş.a.m.d.

Eseul lui Ion Buzaşi „Eminescu despre învăţământul primar” mi-a produs o satisfacţie spirituală şi sufletească, o mare bucurie să citeşti p pagină întreagă despre valoarea genială a lui Mihai Eminescu, valoare neegalată până astăzi în cultura românească. Citind am ajuns la o idee, ideea mea. Cred că Mihai Eminescu, cu inteligenţa şi sufletul său ar fi dorit ca românii de pretutindeni să aibă sute şi mii de cărturari cu aceiaşi cultură şi dăruire ca a sa pentru a ne învăţa şi a înţelege cine suntem, ce ţară şi trecut avem, ce viitor trebuie să ne făurim.

Interviul pe care Nicolae Băciuţ îl ia scriitorului Adrian Aliu Gheorghe mi-a reţinut cel mai mult atenţia, plăcându-mi fiindcă dă apă la morile gândirii reale a lumii cititoare şi scriitoare. Nu insist asupra faptului că a vrut să facă un pic ca de IQ-ul care i se învârteşte în cutia craniană, precum marele disc dintr-un calculator puternic, dând la fiecare întrebare trei răspunsuri: scurt, lunguieţ, prelungit, ci pentru că pune puncte clare pe întrebările bine alese de Nicolae Băciuţ. M-a incitat, pentru că prima dată citesc diferenţa dintre a supravieţui din şi a supravieţui prin literatură. Are dreptate, pe care i-am luat-o înapoi când am citit: „Câţi bani dă societatea românească pe scriitorii ei? Doi bani!” Pardon, dramatizarea e ieftină şi neavenită. Asta pe scurt. Îmi pare rău că nu a pus mai mult accent pe întrebarea referitoare la scriitorul provincial. Întâi, că în literatura universală nu se face niciodată o deosebire după locul unde te afli când scrii ceva, se vorbeşte şi se scrie numai despre valoarea scriiturii. Numai pseudoelitele bucureştene fac această discriminare, din instinct de apărare - instinct, bine am zis - şi din nefericire, unii scriitori din afara Capitalei, au un complex de inferioritate în acest sens. Ar trebui revenit asupra subiectului, chiar Nicolae Băciuţ să facă un colocviu în acest sens. Cât despre Mircea Cărtărescu iată un scriitor care-şi spune deschis părerea.

„Călătorie la Dorolea” a scriitorului Niculae Vrăsmaş mi-a produs mei, cititor şi călător, un dor de ţară: de românii nordici. Întâi, cu acel ancestral „trezit cu noapte în cap” face parte din trecutul nostru mioritic. Azi am pierdut simţirea astrală, spunem ceasul deşteptător m-a trezit la ora 4.30! Apoi acel omenesc de drag şi apropiere „Hai domnişorule..” Sau evocarea aceia pământească, drumul ţării, pe care o am în minte din copilăria mea şi acum, când străbat autostrăzile lumii sau asfalturile cu gropi din… trec peste ele, şi-i spun lui Niculae Vrăsmaş că am fost cu el, la Dorolea.

Corneliu Florean

Winnipeg - Canada