La noi

Crochiu în cuvinte

Mircea Daroși nu este numai un foarte bun profesor de română-istorie, la școala din Nepos, ci și un stăruitor publicist. Dovadă e evantaiul său editorial, din 2003 până acum:o culegere de folclor, șase studii monografice (care valorifică zestrea etnoculturală a zonei), un volum de compoziții gazetărești, trei cărți dedicate unor personalități distincte ( Vasile Scurtu, Stelian Gheorghe, Gavril Istrate), toate scoase la edituri bistrițene. Așa cum este și recentul volum „Radiografii literare” (Editura „Mesagerul”, Bistrița, 2014).
Este lesne de evidențiat cuprinsul, profilul acestor radiografii, căci Mircea Daroși își ordonează textele după criterii pe care le relevă înseși titlurile celor trei grupaje: „I.Cronica contemporană” (cu rezervele mele pentru cacografie), „II.Portrete în cuvinte”, „III. În oglinda criticii”. Concret:
I. Sunt câteva dominante care atrag atenția asupra preferințelor în comentarii: cărți cu precădere din zona năsăudean-bistrițeană sau autori care au fost atingători cu climatul de aici; un alt compartiment tematic: religiosul și biserica; iubirea; istoria.
Nu puține titluri dezvăluie din start demersul actului critic: „O familie sub trei terori”, „Dulcea povară a amintirilor”, „Religia, suport și sens al existenței”, „Folclorul rezistenței anticomuniste”, „O carte cu biografii încătușate”, „Tot ce-i românesc nu piere”, „ Traista de vorbe a limbii române” etc.
O singură rezervă, pentru „Telenovela, o prietenă a tuturor vârstelor”. O, nu ! Telenovela e un subprodus cinematografic, un kitsch care cultivă oftatul adrenalinei și lascivitatea hormonală. (De gustibus, oare, în ce mă privește ?).
II. Partea aceasta continuă traseul preferințelor pentru persoane, personaje, personalități care au animat viața culturală și civică a plaiurilor noastre.
III. Mircea Daroși a trezit interes, ecouri în presă pentru opiniile sale, pentru preocupările sale scriitoricești, la un mod de invidiat. Sunt nu mai puțin de 26 întâmpinări la cărțile sale, la studiile publicate. Se desprind câteva nume în acest sens: Ion Buzași, Olga Lucuța (cu o prezență insistentă la acest capitol), Menuț Maximinian, I.Radu Zăgreanu, Victor Știr ș.a., aprecierile fiind generos găzduite mai ales în paginile cotidianului „Răsunetul”.
La vârsta pe care o are (născut în 1947), e cert că hărnicia într-ale scrisului îi va fi, în continuare, consistentă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5