Din icoanele vremii

Cu Ionică Moise, studentul filolog..

Este impresionantă, salutară şi emoţionantă solidaritatea scriitorimii bistriţene întru amintirea celui care a fost până de curând o prezenţă din acelea care dau impresia palpabilă şi paradoxală că roţile Timpului s-au oprit din uruitul lor. Zilele de mai ieri ne-au dovedit însă contrariul, că vremea ne cerne şi ne cheamă. Era fapt obişnuit să ne întâlnim cu Ion Moise pe străzile noastre, în redacţia „Răsunetului”, venind de undeva ori trecând în depărtare. În imaginarul meu îl asociam totdeauna cu instrumenterle scrisului, pentru care avea o reală şi irepresibilă afecţiune. A trăit prin şi pentru acestea până la sfârşit, urmându-şi idealul literar (adevărat „Soare”, cum se întitula scrierea lui dintâi din „Tribuna” anului 1968).
Eram student în anul al doilea, când s-a făcut tevatură prin grupele noastre de studenţi să participăm ca figuranţi în „Scrisoarea pierdută” a lui conu Iancu şi curând ne-am întâlnit o adunătură de anonimi la repetiţiile ce se ţineau într-o anexă a Bibliotecii Universitare clujene. Grabnic ne-a sărit în ochii tuturor prestaţia unui student de tot simpatic şi talentat, ghiduş nevoie-mare şi căruia rolul lui Pristanda îi venea magistral. Amestecul de talent şi bună dispoziţie care radia din fiinţa lui îl făcea foarte iubit nu doar de colegi, ci şi de cadrele universitare, cu prof. universitar Gavril Scridon având o reşaţie epistolar-literară până târziu.. O parte a acestui comportament l-a definit mereu şi în mediul bistriţean, o întâlnire cu el fiind totdeauna reconfortantă. În toate manifesta un atletic efort de a rămâne optimist.
Toate reprezentaţiile teatrale au avut un succes neobişnuit la public, începând cu cele de la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj şi terminând un microturneu la Institutul de Teatru din Tg.-Mureş. Săli absolut pline şi un public entuziasmat, iar Pristanda- studentul Ion Moise- era o realizare scenică ce nu scăpa nimănui. Din nu ştiu ce motive bizare, încăierarea de la alegeri, guvernantă de intervenţia în forţă a lui Pristanda.şi a cetei lui de bătăuşi, s-a transformat la Tg. Mureş într-una de-adevăratelea, de toată pominam ce a adus elogii unanime.. Cum aflasem în costumaţia de „alegător” o bancnotă de 25 de lei, valoare consistentă pe atunci, mi-am permis să chem la sfârşit trupa la o bere, „sponzorizată” şi de alţii, între care Pristanda al nostru, Ionică Moise, veselul Ionică Moise..
Fire muncitoare şi tenace, s-a preocupat cu generozitate de îndrumarea scriitoricească în cenaclurile literare bistriţene, omniprezent la lansările de carte, la cele mai felurite manifestări, ce se constituiau ca parte a fericirii (dacă nu e prea mult zis), dominantă a existenţei sale. Bucuria imensă pe care a resimţit-o la apariţia primei încercări literare i-a iluminat nediminuată şirul anilor şi nu e puţin lucru să fii credincios până la moarte unui ideal.
Cîte scrieri frumoase! Câte locuri prin care a trecut peregrin prin lume harnicul condeier, profesor, director de şcoală, bibliotecar, gazetar, mentor de cenaclu Ion Moise al nostru, căruia scrisul i-a fost părinte şi mamă şi mângâiere! Ca o altă eroină a lui Ion Agârbiceanu, ar fi putut exclama şi el: „Ce de drumuri bătute, maica mea!” Toate până când la orizont a văzut imaginea impresionantă a unei corăbii albe, cu pânzele întinse,. care ne cheamă – pe el şi pe noi- spre ultima şi cea mai fascinantă călătorie...
Fie ca Atotmilostivul Dumnezeu să te ierte orice vei fi greşit în această lume tulbure, înspinată şi înviforată, dragă Ioane, şi să-ţi dăruiască odihnă îm Ţara luminii celei neînserate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5