Cu pluta de la Cârlibaba la Vatra Dornei

Era prin anul 1963 şi eram elev la Şcoala Forestieră din Vatra Dornei. Într-o dimineaţă am făcut obişnuitul careu în curtea şcolii. Bănuiam că vor urma anunţuri importante.

Şi anunţurile au venit. Din a doua zi, anul II, urma să urce nişte munţi din vecini şi să sape cu hârleţul şi lopata pentru a planta puieţi de molid. Vasta şi uriaşa zonă a răşinoaselor te îndemna să urci la munte, cât mai sus. Dimineaţa am urcat în autobuze şi am poposit în localitatea Cârlibaba. Urgent am fost cazaţi în nişte cabane forestiere. Molizii uriaşi erau tăiaţi. Era defrişată toată întinderea de pădure din zona Cârlibabei. Puieţii mici aşteptau precum nişte copii cuminţi să intre în pământ şi uniţi cu apa să-şi aştepte înălţare. Noi, elevii, eram însoţiţi de profesorii noştri, mulţi dintre ei specialişti în silvicultură, de pădurari.

Cu bine şi cu greu au trecut două săptămâni. Acolo, în Cârlibaba, la începutul verii era un obicei, un fapt, un rost al omului muntean: Plutăritul.

Trunchiuri lungi de brad se înnodau de către oameni pricepuţi şi pluteau de-a lungul apei. Câte 10 trunchiuri de copac, legate între ele cu sprangi şi sârme speciale se adunau de dimineaţă în gura haitului. Haitul era format dintr-o întindere mare de apă unde se formau plutele şi unde începeau să plutească. O plută era alcătuită din cinci-şase grupe de trunchiuri de copaci.

În ziua când se pornea haitul se aduna întreg satul şi veneau oameni din satele vecine. Venea şi un preot şi se sfinţeau plutele pentru a parcurge drumul fără necazuri. Pe fiecare plută urca unu sau doi plutaşi pricepuţi. Aceşti plutaşi aveau în mână un condei, un fel de vâslă cu care dirijau pluta.

Haitul s-a deschis. Apele au năvălit cu putere. Crengi uscate, resturi de copaci îşi dădeau întâlnire spre bucuria şcolii ce ne aştepta. Majoritatea colegilor s-au urcat în autobuze.

…Eu, cu trei colegi, am coborât cu pluta. Am vorbit cu un plutaş. Plutaşul ne-a acceptat. N-am să uit acel drum niciodată. A fost un drum de vis. La Dorna i-am salutat pe cei rămaşi acolo, precum salutau marinarii de pe un vapor. Noi eram nişte copii…. Ce rău le-am făcut?

prof. Ovidiu Petri