Cum a debutat Maialul elevilor năsăudeni! Vezi când a fost suspendată sărbătoarea!

Prof. Dr. Gheorghe Pleș

            Ideea derulării unei sărbători câmpenești a elevilor a rămas însă în conştiinţa colectivă, fiind reluată în spirit creator şi naţional-patriotic românesc, ca sărbătoare a portului, cântecului şi dansului popular someşan la iniţiativa şi în organizarea directorului Dr. Ioan Marte Lazăr.   Membrul de onoare al Academiei Române, Iuliu Moisil (abs. 1879) preciza: „Primăvara aveam Maialul”.

            Momentul cel mai probabil pentru debutul sărbătorii Maialului este primăvara anului 1871.

Argumentație:

            - 1871 este anul absolvirii primei promoţii, cu care debutase gimnaziul în 1863; Director al gimnaziului era dr. Ioan Marte Lazăr, creatorul programului de dezvoltare instituţională a Gimnaziului ca Institut educaţional al românilor descendenţi de grăniceri.

- Năsăudul era reşedinţă administrativă a Districtului cu același nume, și avea conducere şi limbă de administraţie românească, (deşi, de patru ani, Năsăudul făcea parte din Ungaria, şi nu mai beneficia de protecţia autorităţilor imperiale).

- Tocmai se obţinuse pentru Gimnaziul năsăudean, la 23 martie 1871, acordarea imperială a dreptului de publicitate care garanta și dreptul de organizare și desfăşurare a examenului de maturitate, în localul său.

- Organizarea primului Maialului s-a putut face doar în cadrul activităţilor Societăţii de lectură a elevilor „Virtus Romana Rediviva” (V.R.R.), care primise și ea aviz imperial de funcţionare în acelaşi an şcolar.

 - Pedagogul Grigore Vasile Borgovan, elev al primelor serii atât în Preparandie (până în 1868) cât şi în Gimnaziul grăniceresc (absolvit în 1872, deci participant în 1871) referea în scrierile lui  despre Maial, despre o manifestare deja stabilizată;

- O eventuală amânare a organizării primei ediţii, ar fi generat riscuri de respingere dacă valul de relaxare politică ar fi fost stopat în următorii ani, punând apoi în pericol însăşi activitatea Societăţii V.R.R.

           

Cronologie:

I)       Mai 1871 - PRIMA ediție;

II)     Mai 1940 - Ediția a 70-a;

1941-1944 - suspendarea Maialului, sub hortyști

1945-1947 - Edițiile 71-73

1948-1957 - suspendarea Maialului, în timpul regimului Petru Groza - Gheorghe Gheorghiu Dej

1958- 2017 - Edițiile 74-134

            Așadar, Duminică 20 mai 2018 vom fi martorii desfășurării celui de al 135-lea Maial al elevilor năsăudeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5