Cununa Grâului, purtată, după zeci de ani, cu mândrie la Dumitra

În sinteza pe care o face în cea ce priveşte cununa de seceriş pornind de la scrierile lui Mircea Eliade, Nicolae Bot subliniază arhaismul acesteia. Spiritul grâului se refugia în timpul seceratului, după mentalitatea arhaică, în ultimele spice, motiv pentru care acestora li se acorda o atenţie specială. Ca urmare, sfârşitul seceratului era marcat de ample manifestări ceremoniale, impregnate de credinţe şi practici ritualice. Bogăţia lor s-ar putea explica prin aceea că erau înţelese ca rituri de sfârşit, marcând încheierea unui ciclu vegetal, dar în acelaşi timp şi ca rituri de început, căci vizau permanentizarea rodului viu şi transferul său de la o recoltă la alta.
Frumuseţea tradiţiilor a fost readusă în vatra satului, la Dumitra, unde la iniţiativa tânărului Iosif Ciunterei, Ansamblul “Flori dumitrene”, coordonat de Dina Simion, a realizat, după zeci de ani, Cununa grâului. Alături de săteni a fost prezentă şi Virginia Linul, cea care a readus acest obicei în actualitate în urmă cu câţiva ani la Salva.
Astfel de obiceiuri au început să ,,facă paşi” spre muzeu. Riturile agrare merg mână în mână ,,cu cele ale ciclului vieţii umane”, cu cele ale ,,cultului solar şi ale cultului morţii”. Boabele de grâu din cununa grâului sunt purtate în sân de femeia însărcinată, ele se pun în scutecele şi în scăldătoarea noului născut, pâine de grâu nou se pune în noaptea de anul nou sub perna fetelor care vor să-şi viseze ursitul, peste mirii care intră în sala nunţii, se aruncă boabe de grâu, lumânările de la înmormântare se pun ,,în blid de grâu” etc. ,,Cununa grâului” este un spectacol a cărui scenă este câmpul şi satul. Ritualurile cununii trebuie respectate cu stricteţe. Sunt reguli, restricţii care trebuie urmate întocmai. Mereu intervine adverbul ,,numai”, o condiţie sau alta.
Am pornit la hotar cu voia Domnului, cu cântec, joc şi voie bună, dar mai ales cu dorinţa de lucru. Odată ajunşi la holdă, după semnul Sfintei Cruci, femeile au luat secerile şi s-au apucat de lucru, iar bărbaţii au bătut parii pentru snopi. Cei din clacă erau bine organizaţi, ştiindu-se cine seceră, cine leagă snopii, cine face clăile. Tinerii au învăţat toate aceste lucruri de la bătrânii satului.
Cununa s-a făcut la terminarea seceratului, din cele mai frumoase spice luate din ultimul snop sau dintr-o bucată de holdă rămasă nesecerată. Împletirea cununii a fost făcută de fetele tinere şi frumoase, dar şi de femei în vârstă, cu precizarea condiţiei purităţii rituale, de femei pricepute. În timpul împletitului, fata stă cu faţa spre răsărit. Fetele au oferit cununa celei mai harnice dintre ele, existând şi condiţia purităţii fetei.
De la holdă spre casă, cununa purtată de fată, desfăşurarea alaiului cununii, fiind: după cunună feciorii ţinându-se după cap şi fetele şi nevestele ţinându-se de peste mijloc. Cele mai faine fete au purtat apoi cununile pe cap către casa gazdei, pe acordurile cântecului Cununii: “Secerat-o fetele/ Holdă ca peretele/ Fetele o secerat/ Ficiorii clăi o-nşârat/ Dragu mi la secerat,/ La cunună de strigat/ Dragu mi la veselie,/ Cununa mândră să fie/ De unde cununa pleacă,/ Rămâne ţarina-ntreagă/ De unde cununa vine,/ Rămân ţarinile pline/ Şi stau clăile pe par/ Ca luminile-n paha/ Deschide, gazdă, şura,/ Că-ţi aducem cununa!/ Deschide, gazdă, poarta, /Că intrăm cu cununa!Cununiţă-nrourată,/ Trebuiu-ai adăpată/ Cu apă de la Ciurgău,/ Cu vin bun din făgădău./ Ia găzduţă, cununa,/ Că-i mare şi tare-i grea”. Actele rituale ale udării sunt surprinse în toată amploarea lor. Din toate curţile ies căsenii cu doniţi cu apă şi aleargă pe uliţă, ca să ude pe cea cu cununa, care când ajunge acasă pare că ar fi scoasă dintr-un râu. La poarta casei de asemenea toţi cei din curtea fruntaşului o udă încât curge apa ca valea de pe ea. Udat este o condiţie esenţială a realizării funcţiei obiceiului: asigurarea rodului bogat prin provocarea ploilor la vreme dar şi sporul la grâul secerat. Alaiul era întâmpinat de gazdă la poartă cu colac sau pâine şi apă pentru a uda cununa: Noroc să dea Dumnezo! / Stogu cât casa/ Colacu cât masa!” Cununa este luată de gazdă care o aşează la loc de cinste, în casă deasupra mesei. Voia bună a cuprins apoi ocolul gazdei, ceteraşii cântând de joc până în zori.
Proiectele sunt frumoase şi cu ajutorul Celui de Sus ne vom vedea şi la o nuntă tradiţională, dar şi la Cununa Strugurilor. La Dumitra, prin oameni ce ştiu că identitatea naţională este darul nostru de preţ, tradiţiile se întorc acasă.