Cununa recoltelor

Toamna aurie şi-a făcut apariţia peste hotarele satului. Ţăranii, fără ifose de europeni, adună, zi de zi, recolta câmpului. Bruma de bucate este pusă cu sfinţenie în cămară la fel precum o făceau moşii şi strămoşii. La omul din satul bistriţean se vede prea puţin europenizarea. Proiectele de susţinere a agriculturii pe banii comunităţii europene nu au ajuns la omul de rând, fondurile au rămas tot la domnii de la judeţ. Pentru că nimeni nu a fost în sat să-i spună omului de întocmirea dosarelor pentru subvenţii. Şi apoi el nu are vreme să se plimbe prin oraş. Munca este sfântă, animalele au nevoie de stăpân, iar bucatele de pe hotar trebuie adunate. Anul acesta, la Dumbrăviţa au fost mai multe mere ca niciodată. Deşi livezile nu au fost tratate aşa cum trebuie din lipsa banilor, Cel de Sus a suflat cu rod asupra meleagurilor de pe Valea ţibleşului. Cu mic, cu mare, fiecare membru al familiei ajută la culesul merelor roşii ca focul, sau galbene precum soarele. Urmează adunatul mălaiului, hrană peste iarnă pentru om şi animnale. Seara, deşi ostenită, mama mai pune câteva borcane cu gogoşari, sau mai face o zacuscă, sau dulceaţă pe care o vom gusta din camară, lână lemnele trosnind în sobă, în zilele friguroase când vântul va fulgui omătul de sub streaşină. Ultima otavă a fost cosită, fânul este adunat în clăi îăn grădină, urmează ca şi bucatele să umple hambarul. Lemnele sunt stivuite şi ele pentru focul ce va lumina din vatră în nopţile lungi ce vor veni. Acasă, în satul, se trăieşte după credinţa şi obiceiurile străbune. Îi lăsăm pe domnii de la conducerea judeţului să fie europeni, tot pe bruma de agoniseală venită din sat. Preferăm să fim ţărani adevăraţi.... oameni de omenie...