„Cuore matto, matto da legare…”

Aşa suspină un cântec italian nu foarte vechi:”Inimă nebună, nebună de legat „che vouoi bene al’altro non a me” (sper să fi scris bine!)- care vrei binele altuia şi nu pe-al meu. Să lăsăm însă cântecul să se lamenteze.

Filip cel Frumos a fost a fost un rege al Castiliei. (Există în istorie şi un Filip cel Frumos, rege al Franţei, personaj al romanului lui Maurice Druon: „Regii blestemaţi”.) Frumosul castilian s-a căsătorit cu Ioana, regină frumoasă, care l-a iubit la nebunie. Pe atunci nu era numită ”Nebuna”, ci mult după aceea. Numai că Frumosul Filip era un fustangiu fără pereche şi nu-l durea capul- cum zice norodul- de nevastă-sa regina. Toate altele erau bune şi frumoase afară de cea una a lui. Numai că „dragostea-i prăpăditoare”, mai ales cea păcătoasă, astfel că Frumosul Filip se stinse în floarea vârstei.( O brumă rece la sfârşit de august prăpădeşte adesea iarba şi florile.)

Ioana porunci să fie pus iubitul în sicriu şi păstrat lângă ea, îndrăgindu-l...şi mort. Venea adesea la el, îl mângâia, îl îmbrăţişa, îi vorbea…mă rog, toate cele. Ba şi alte multe le scornea sau le ştia poporul, care pălăvrăgea despre iubire trupească cum nu avusese în viaţă, încât regina a rămas cu numele (supranumele) de Ioana cea Nebună.