Cuvântul președintelui Vasile Ladislau Pop la deschiderea adunării asociațiunii ASTRA desfășurată la Năsăud în 8-10 august 1870

Se împlinesc în acest an 2020, în luna august, 150 de ani de la cea de-a X-a adunare generală a ASTREI, prima adunare astristă găzduită de năsăudeni. Redăm cuvântul de deschidere al președintelui asociațiunii ASTRA, cel care a prezidat întreaga adunare. Multe aspecte din cuvântul său sunt extrem de actuale, chiar dacă deranjează puțin limbajul de secol XIX.

 „Strălucită adunare!

Prea onoraţi domni si fraţi! Când înante cu 10 ani (1861 – n.n.), mai mulţi bărbați de­votaţi cauzei nationale, pătrunși de convingerea, că ce nu poate unu, sau nu pot mai mulţi singuratici, aceea pot mai mulţi întruniți laolaltă, când, zic, au întreprins inființarea asociatiunii transilvane literature română și cultura poporului român (ASTRA – n.n.), desigur că nu mulţi se vor fi aflat între dânșii, cari să-și fi adus aminte, că nu vor trece 10 ani și românilor transilvăneni nu le va rămâne altă cale, pe care întruniți laolaltă să poată lucra pentru în­aintarea fericirei si prosperării naționale, decât sin­gura această asociatiune! Nu au putut să-si aducă aminte domnilor! pentrucă chiar atunci începu a surâde națiunilor o rază de speranță pentru un viitor mai ferice, chiar atunci se arătă un prospect mai clar, că și naţiunile ca atari, vor con­curge la conducerea și așezarea destinelor patriei lor, care rază însă pentru noi românii, durere! curând după aceea s-a stins, și prospectul s-a nimicit, ni s-a ascuns! și astăzi dlor! respinşi deo­camdată și pe alte terenuri de lucrare întrunită, sun­temu restrânși numai la singura această asociațiune! Această împrejurare însă nu trebuie să ne descurajeze, din contră chiar aceasta se ne servescă de îndemn și să ne îmbărbăteze mai mult la lucrarea întrunită pentru ajungerea scopurilor asociațiunii, cari sunt literatura română și cultura poporului român; pen­trucă - cultura poporului și literatura sunt factorii cei mai potenţi ai înaintării și prosperării, precum și ai existenței nationale. Un morbosu (bolnav – n.n.), dlor, unii bolnavi, numai până atunci este și trebuie să fie îngrijiți pentru sănătatea și viața lor, până ce nu i-a cunoscut medicul boala, și nu știe ce medicamente să-i aplice, cunoscând însă doctorul boala, și aplicând medicamentele necesare - morbosul după D-zeu, e ca scăpat: așa e și cu corpul morbos al suferinței noastre naţionale. Până ce nu au venit bărbaţii na­țiunei noastre la cunoștința, că lipsindu-i acesteia cul­tura intelectuală și starea ei materială asigurată, boala ei poate deveni letală, de moarte, si că numai singure acestea îi pot asigura viața si prosperarea ei, până atunci trebuie și acum ar trebui să ne încredem întrun viitor mai bun si mai ferice, ba chiar și în existența noastră natională în viitor. După ce însă, fratilor! am aflat calea, am aflat mijloacele, prin care putem se ne asigurăm existența și venitul nostru, de atunci, fratitor, de când s-a înființat asociatiunea transilvană etc, de atunci numai de la noi a depins și numai de la noi va de­pinde, ca în mânia tuturor asupritorilor ce ne inpresoară pe alte terenuri, pe terenul, pe care stăm aici, cu ea,  asociațiunea, să estimăm și să prosperăm, și pe care teren nu ne va putea respinge nimeni, dacă-l vom ști prețui noi înșine și dacă în loc de a trage unii întro parte, alţii întralta, în loc de a lucra unii spre stri­carea și slăbirea altora ca să ne ridicăm personalitățile noastre, vom ajuta și înainta numai binele public.

Cultura poporului, fraților! și literatura română! aceste două sunt medicamentele noastre, aceste două sunt paladiul (salvatorul – n.n.) existenței noastre naționale! Acestea a le aplica, a le cultiva și a le nutri și-a luat de scop asociațiunea transilvană etc. Cultura poporului! Nu o dată am auzit pe fraţii noştri de pe la sate zicând: da de ce să-mi dau eu copiii să învețe? Vor trăi și ei fără învățătură, cum au trait moşii și strămoşii mei; La ce să învețe, că totuşi nu pot fi toți popi și domni! Nu așa, fraților, nu, nu pentru aceea trebuie să în­vețe copiii sătenilor, ca să se facă toți preoţi și domni din ei, nu, ci ca să se facă demni înțelepți din ei! Oameni adevărați, pe care să nu-i poată înjuga, înșela și despoia cei învățați și iscusiţi, cum înșeli și înjugi vita, deși aceasta este cu mult mai tare, dar ei îi lipsește mintea! Nu la cultura în înțelesul acela trebuie se ne suim noi, ca să iasă din tot fiul sătenilor câte un preot, advocat, amploiat, cu un cuvânt de aceia care să-și câştige pânea de toate zilele cum poate, nu, pentrucă aceasta nici că e cu putință, că deși în sânul poporului nostru se află talente ca nici la unul din celelalte popoare ale patriei, ne-ar lipsi însă mijloacele ca toate aceste talente să le cultivăm după cerințele timpului prezent. Dară nici că ar fi de folos pentru toti, pentrucă trăgându-se pu­terile de la lucrarea pământului, de la măiestrii (meserii – n.n.) etc, nu am avea cu ce ne nutri, nici cu ce ne îmbrăca!  Cultura poporului în înțelesul acela trebue să o sprijinim și înaintăm noi, ca să-l instruim și învățăm a-și cunoaște nu numai obligaţiunile și datoriile, ci și drepturile sale, să-l luminăm și să-l învățăm, cum are de a-și apăra, conserva și înmulți averea sa, nelăsându-se a fi instrumentată jucăria și papușa în mâna iscusiților și a înșelătorilor, care ei risipeau averea și ei surupau starea noastră ma­terială; să-l învățăm și să-l instruim, în ce mod și pe ce cale poate să scoată mai mult rod din pă­mântul ce-l lucră cu sudoarea feței sale;  să-i arătăm și să-i deschidem calea, pe care să-și poată câ­ştiga pâinea, și atunci, dacă-i lipsește pământul de ajuns, să-l îndrumăm la industrie, la măie­strii și la alte moduri de câștig, care-i asigură un trai al vieții cu mult mai ușor decât lucrarea cea grea și de multe ori nemulțumitoare a pământului! O astfel de cultură a poporului înaintată și sigură a asigurat și viitorul și existența lui și prin el existența noastră națională!

Al doilea scop ce si-a propus asociația noastră e literatura română! Ce e literatura unei naţiuni? E istoria ei, e complexul tuturor năzuințelor, faptelor și scopurilor ei! E monumentul cel mai măreț, cel mai tare al existenței unei naţiuni, care prin nici un eveniment, nici o furtună nu poate să se dărâme, să se ruineze. Monumentele de metal, de piatră, fie cât de tari, le strică, le dărâmă tim­pul,  literatura nu! Literatura se poate numi eternă. Ce monument mai demn și mai durabil putem noi dară pune națiunei noastre, decât mărind, sporind și înfrumusețând literatura română. In cât a îngrigit asociatiunea noastră de cea dântâia, (de cultura poporului) și în cât a cultivat și înaintat a doua (literatura) nu vreu să examinez astăzi, îmi țin însă de datorie astăzi, când sunt fericit a vorbi din scaunul prezidențial, a face amintire despre cele două rezultate mari și momentoase, ce le pote arată asociatiunea noastră în aceşti trei ani din urmă, adică întemeiarea Foaiei asociatiunii prevezută în §. 33 al statutelor și a agenturilor ținutale; mai încolo a trage atenţiunea onoratei adunări generale spre cele două scopuri ale asocia­tiunei noastre, adecă al înaintării literaturii române și al culturii poporului și a vă ruga domnilor, ca la aducerea decisiunilor asupra bugetului să binevoiţi a nu pierde din vedere aceste două scopuri principale ale asociatiunii!

Publicul român a îmbrățișat cu căldură și a acceptat totdeauna cu mare zel întru ajutorarea asociatiunii; dovadă deplină sunt resultatele adunărilor generale mai ales ale celor trei din urmă, dar cu deosebire al acestei adunări, al adunării de față! Pentrucă ce însemnă atâta mulțime numeroasă ce e adunată aici, decât că asociatiunea care-și ține adunarea generală astăzi, e îmbrățișată cu căldură și cu zel de către publicul român; decât că publi­cul român se interesează de prosperarea ei, că pu­blicul român cunoaște însemnătatea și puterea aso­ciatiunii! Rămâne ca aceia, cari conduc afacerile ei să lucre în spiritul și în ductul (interesul – n.n.) scopurilor ce și-a propus asociatiunea! Nici un ținut din Transilvania pe unde s-au ținut adnările gen. nu s-a arătat mai cu mult zel și simpatie către adunarea generală, decât districtul Naseudului și împregiurul lui, dară nici că este un alt ținut în Transilvania afară de Brasov, a că­rui poporațiune să fii făcut mai mari sacrificii pentru înaintarea culturii poporului și să fii dat mai multe dovezi că virtutea română n-a apus, și dacă s-ar fi sugrumat vreodată, ea dar a inviat, încât popora­tiunea din districtul Naseudului, cu tot dreptul poate zice despre el, ca virtus romana rediviva![3] Vă puteţi dară închipui fratilor Naseudeni cu câtă plăcere, cu câtă mulțămire și dor am alergat noi în mijlocul D-voastră, deși ați fost uitat a ne chema în anul trecut în mijlocul D-voastră![4] Dar sângele nu se face apă, cu toate că, pe cum s-a văzut, v-ați fost supărat pe noi pentrucă n-am venit când ne-ați chemat, totuşi vedem și sun­tem convinşi, că nu cu mai puţină iubire ne-ați pri­mit acum, decât ne-ați fi primit, acuma e anul, pe când ne-ați fost chemat, pentru acea primiţi salutarea noastră frățiască cu un: bine v-am gă­sit. Vă salutăm fratilor, cu: Salve parve nepos Romuli! („Vă salut mici nepoți ai lui Romulus” sau „Te salut, mică nepoată a lui Romulus”)[5].

Dlor, pe toti care nu v-ați pregetat osteneala și ați alergat la această adunare, ca să lucraţi pentru înaintarea scopurilor asociatiunii pe de-o parte, dar pe de alta ca să conferiţi la înălțarea și înfrumusețarea sărbătoarei celei mari nationale, care astăzi o prăsnuim! adecă aniversarea nașterii asociatiunii! vă salut domnilor și vă rog, ca cu cunoscută-va promp­titudine și zel să conlucraţi a termina agendele acestei adunări generale cu rezultate dorite! A 10-a adunare generală a asociațiunii transilvane o declar deschisă!”  

(Vor urma și alte pagini memorabile despre această adunare).

Prof. Ioan Seni

Președinte de onoare al Desp. ASTRA Năsăud