Dar frumuseţea lumii de altădată unde-i?

Mulţi nici nu vor să audă de ceea ce a fost cândva, dar trebuie să regretăm totuşi frumuseţea morală a omului, superioară celei de azi. De exemplu simţul măsurii. Domnul Vasile Ciuzan, de la Năsăud şi vecin de proprietate la ţară, îmi povestea un caz interesant:

„ -Bunicul meu mergea uneori la peşti în copilăria mea. Îşi lua leşteul şi între sălcii, în noaptea cu lună sau fără, lăsa leşteul şi îl ridica din când în când. Acu ştiţi că pe atunci era peşte. Prindea cât îi trebuia…o mâncare-două şi venea acasă. Odată, l-am auzit pe vecinul lui că-i zice:

-Nu mi-ai adus şi mie, bade Ioane un peşte?

-Apăi de ce nu mi-ai spus?”

Deşi avea posibilitate să pescuiască mai mult, omul de la ţară lua atât cât îi este nevoie. Iată grijă nemărturisită faţă de mediu, simţ al măsurii pe care azi nu-l mai aflăm, fiindcă azi se fură cu toptanul . Are un apartament, omul mai vrea unul sau cinci chiar.

Şi unde-i onestitatea? Mai ştie cineva porunca strămoşilor:”Să nu faci scumpete-n piaţă!”? Că toţi trebuie să trăiască: şi cine vinde şi cine cumpără, ca să ne binecuvânteze Dumnezeu pe toţi. Ori, azi, vrem să cumpărăm cât mai ieftin şi vânzătorul te-ar fura adesea cât mai bine, la cântar, la calitate, oricum.

Iertată-mi fie o situaţie. Venise un brunet cu scânduri de vânzare la ţară şi oferea preţ bun.

-Nu am bani la mine ! spune gazda. Mi-ar trebui, dar n-am trei sute de lei.

-Îţi las la două milioane! zice omul, constrăns. Apoi tot lasă din preţ, foarte mult, dar gazda zice:

-Omule bun, nu am cât ţi-ar merita marfa şi să mi-o dai aşa pomană, mi-e ruşine de Dumnezeu să vinzi cu pagubă tu şi eu să câştig..