Dar unde-s nemţii domnule?

Un negru provenit din Congo-bongo, ţara lui, a primit azil politic în Germania. Avea cămin, haine, ceva bani la teşcherea , pălărie mândră şi acu, se plimba prin Hamburg foarte fericit. Toate i se păreau frumoase, de parcă ar fi privit lumea prin nişte ochelari roz. Extaziat, opri un trecător:

-Herr…vă mulţumesc dv. şi Germaniei pentru felul minunat în care m-aţi primit în splendida dumneavoastră civilizaţie! Sunt aşa de încântat încât permiteţi-mi să-mi exprim toată gratitudinea mea…

-Băi, eu nu sunt neamţ. Sunt albanez! rosti acela şi-l lăsă cu entuziasmul lui acolo, plecând mai departe.

Fratele nostru african nu se descurajă foarte pentru această lipsă de nimereală şi opri un altul:

- Herr, vă mulţumesc dv. şi minunatei dumneavoastră Germanii pentru ospitalitatea. ..

- Măi omule, cată-ţi de lucru! Eu sunt turc, nu neamţ…

Merge omul de mai multe ori astfel, nimerind tot alte naţii şi altele.

După alţi câţiva paşi zări o bătrânică simpatică oarecum şi se îndreptă spre ea, fiind sigur că nu va mai fi întâmpinat cu aceeaşi răceală de asemenea alogeni ca cei dinainte:

-Onorată doamnă! începu el- mulţumesc ţării dv şi tututror nemţilor pentru minunata primire pe care mi-a făcut-o şi pentru…

-Lasă, maică, salamalâcurile, fiindcă n-ai nimerit! Eu nu-s nemţoaică să-mi aduci matale recunoştinţă. Eu sunt din Pakistan…

- Din Pakistan! Dar, pentru bunul Dumnezeu, unde sunt nemţii, fiindcă, uite, din câţi i-am întâlnit în drumul meu nici unul nu era neamţ…

-Cred că-s undeva pe la muncă! Pe la muncă…