De 15 Ianuarie, se deschid Cerurile Culturii Române

    Ca la o mare sărbătoare cu specific religios ( pentru că și cultura este o religie), și de ziua aleasă a fi a culturii române se deschid cerurile, porțile cerului culturii, pentru a veni de-acolo trecut de oameni, de spirite alese, de valori, ce-au contribuit fiecare la înălțarea, până dincolo de albastrul cerului, a specificului românesc, prezent cu precădere în opere de artă, literară, plastică, muzicală. De-acolo, din modelele și motivele istoriei, se disting, pe rând și în ordine, cronicarii, umaniștii, iluminiștii, clasicii, romanticii, realiștii, simboliștii, moderniștii culturii române. De 15 Ianuarie facem loc figurilor devenite idei de căpătâi, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Bacovia, Arghezi, Blaga, Rebreanu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Marin Sorescu, dar și Noica, Cioran, Enescu, Ciprian Porumbescu, Luchian, Grigorescu… și lista poate crește până la nemurire.

        Ziua Culturii Române e în fiecare zi. În fiecare zi în care omul de cultură nu poate altfel decât să citească, să admire frumosul în diferite forme, să asculte, să privească, să înțeleagă și să se transforme. Sintagma „om de cultură” e aproape de pleonasm, deoarece cum altfel ar putea fi omul dacă nu de cultură? Existența unor instituții de  cultură nu face decât să-i așeze în lumina potrivită, binemeritată,  pe acei oameni de cultură ce-au contribuit și contribuie la desăvârșirea unui rost nesfârșit. Neuitând de înaintași, sperând la neuitare. Dar, pentru aceasta, menirea este de a spori „a lumii taină”, de a crea, zi de zi, de a descoperi alte și alte înțelesuri, care nu se termină niciodată, pentru ca altfel să nu dispară inspirația, creativitatea, originalitatea, acel fel de raportare la … porțile cerului, deschise pentru toți.

      Astăzi vorbim de un om de cultură care este și trebuie să fie european, așa cum l-a anticipat Eugen Lovinescu. Mai mult, cultura nu există fără oameni. Sau înafara oamenilor. Timpul din urmă, și cel care încă ni s-a dat, nu amenință doar cultura, ci și pe oamenii ei. Distanțarea se întâmplă față de tot. Ce ne rămâne? Grădinăritul în propria cultură, în educație, în lectură, în lumea artelor ce ne-au fost date, pentru a avea grijă de ele.