De „gardă” în cultura estului transilvan

Nu mulţi dintre scriitorii sau oamenii de cultură pot spune că sunt în miezul evenimentelor culturale precum scriitorul, gazetarul, iniţiatorul şi promotorul de emisiuni şi evenimente culturale - Menuţ Maximinian. Păstrează domnia sa în sine ceva din granitul şi energia misterioasă a celor ce au trăit înspre munţi, fiindcă la abia 35 de ani, palmaresul literar-cultural pe care-l înregistram şi altdată, pare halucinant: volume apărute, premii, participări până-n Catalunia, spre ocean ori în nordul european.
O ilustrare a acestui tumult interior şi exterior o face ultima apariţie editorială, cea la Ed. Karuna - „Cronica de gardă”, 2014. „Ce-o fi păzind autorul?” întrebau în glumă unii anterecenzanţi ai acestei apariţii. „Precum medicii?” Negreşit că şi cultura are un puls propriu, o pulsaţie perfect cuantificabilă, uneori alertă, alteori comatoasă (ca după 1989), în acord cu viaţa unui popor ce-şi urcă în istorie propria golgotă.
Dl. M.Maximinian îmi aduce aminte (ca o adiere) de un mare condeier, părinte al reportajului românesc, Geo Bogza, care se definea şi îşi întitula un volum antologic: „Paznic de far”. Desigur că aşa ceva se poate spune ca rezultat al unei cunoaşteri dinăuntrul fenomenului literar sau cultural în care un autor se integrează.
„Cronica de gardă” este un volum masiv, sănătos (486 pag.), o antologie „in integrum” a tot ceea ce domnia sa a publicat de-a lungul multor ani, ca prezentări de apariţii editoriale, evenimente sau cazul unor personalităţi culturale proxime ori tangente fenomenului cultural din nord-estul transilvan cu deosebire. Putem lua un centru al judeţului (Beclean, Năsăud, Bistriţa) şi să-i relocăm titlurile din tom spre a obţine o imagine a vieţii culturale a acestei zone în funcţie de referinţele lui Menuţ Maximinian (ceea ce şi implementează ca idee dl. Ioan Mititean pentru „republica” Năsăudului). Aşadar, rar om de litere din părţile noastre care să nu-şi afle imaginea în ”oglinzile” auctoriale ale acestei prestigioase antologii.
Prezentările în cauză preiau majoritar ceea ce e luminos şi semnalabil în fiecare caz, încercând a stimula şi îmbărbăta. O critică literară riguroasă trebuie să fie exigentă (de mare folos unui talent autentic). Ceea ce uneori pare a fi o „critică-gilotină”, dar făcută în cuget curat, e un ajutor imens, însă nu mulţi au tăria de a purta „povara” unei corecte evaluări. Înţelegând aceste elemente, autorul procedează în mod obişnuit cu extremă delicateţe, după dictonul suprem al medicinei: „primum non nocere” („întâi să nu facem rău” –adică supărare). Este şi un mod salutar de a privi viaţa, prioritar în palierele ei pozitive.
Cel ce parcurge paginile acestui volum va remarca negreşit sagacitatea observaţiilor autorului, capacitatea de a înţelege semnificaţiile de esenţă ale unor situaţii evenimenţiale ori ale unor opere literare

Sutele de articole înglobate oferă un tablou absolut impresionant, cu reale pretenţii de exhaustivitate, de mare utilitate pentru cel ce doreşte a-şi forma o imagine cât mai apropiată de ceea ce înseamnă cultură în acest areal. Putem spune cu certitudine că astfel prezentul volum este o biruinţă personală a autorului şi concomitent, a culturii noastre.