Privind înapoi cu mândrie - ”DOSAR 35”

Motto: „Nel mezzo del camin del nuestra vita”
La mijlocul de drum al vieţii noastre...
(Dante Aligheri „Divina comedie”, cantica I)

În răstimpuri, cel ce-şi escaladează everestul vieţii doreşte să arunce în urmă măcar o repede-privire, un remember asupra tuturor furtunilor ori biruinţelor trecute.
Pentru mulţi, un astfel de impuls vine în anii târzii, dac-ar fi să enumerăm pe marii memorialişti - scriitori, cavaleri, aventurieri precum Cassanova, sfinţi târzii ca Fericitul Augustin, scriitori ca L. Rebreanu sau Titu Maiorescu, mari oameni politici în secolul al XX-lea etc.
Dacă John Osborne avea motive să-şi întituleze una din lucrările majore „Privind înapoi cu mânie”, de dincoace de Atlatic, din păduroasa (cândva) Transilvanie, un alt harnic slujitor al Euterpei şi tuturor muzelor vine să dea o altă perspectivă existenţei proprii – una optimistă, întocmindu-şi un impresionant volum întitulat „DOSAR 35”(Vatra Veche, Tg. Mureş, 2016).
Această ultimă apariţie este de semnalat după un bogat palmares editorial ca scriitor, cercetător, promotor cultural şi poet, fiind de o natură aparte. Distingem (cu un pic de străduinţă) în structura volumului două componente: cea dintâi - o însumare a tuturor referinţelor critice apărute la adresa operelor domniei sale, parte masivă a „DOSARULUI 35”, (care înglobează aproape 500 de pagini în format mare, A4) . Avem aici referiri literare despre toate volumele dlui. Maximinian Menuţ, de la cele dintâi: „Confesiuni”, „Cartea Diuganilor”, „Generaţia în blugi”, spre „Chip de înger”, „Pe aripa cerului”, „Rădăcini împrumutate” (probă a unui excepţional curaj civic) , „Copila de sub vii”, „Pendulul cerului”sau „Cronica de gardă”.
Înregistrăm şi lucrări în colaborare: „Solidaritate şi toleranţă”, împreună cu dna. Doina Orza, precum şi cu etnologul şi folcloristul prof. dr. Vasile V Filip, ”Rituri de trecere” (lansată la Muzeul de Istorie şi Etnografie a Transilvaniei din Cluj-Napoca), precum şi volumul consacrat unui semen, părinte dirijor coral - ”Cornel Pop şi rugăciunea cântată”.
Referinţele critice sau pur şi simplu personale au fost făcute de cvasitotalitatea condeierilor din judeţ (Ioan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Victor Ştir, Virgil Raţiu, Emil Dreptate, Al. Florin Ţene, Adrian Mănarcă, Al. Misiuga, Viorica Oşorheian, Ioan Mititean, Virginia Brănescu, Cornel Cotuţiu, Ioan Lazăr, Stefan Pop, Ioan Seni, dr. dr. Livia Tătar, Olga Lucuţa, Marilena Toxin, Aurel Podaru, Elena M. Cîmpan, Suzana Deac, Cezarina Adamescu, Valentin Falub, Mircea Daroşi, Nicolae Vrăşmaş, Melania Cuc, plus ...încă vreo două pagini de nume ce s-ar putea enumera, adăugând la urma lor...pe subsemnatul. Să amintim membri de seamă ai Uniunii Scriitorilor, critici literari din depărtări, de preoţi cu preocupări culturale (Nicolae Feier, Timoftei Găurean, Viorel Baciu, Aurelian Poptean), ierarhi ca mitropolitul Bartolomeu Anania sau Arhiepiscopul Macarie (al nordului scandinav) şi chiar un Preşedinte al Republicii, recte dl. Traian Băsescu - în clasa celor ce l-au preţuit pe autor.
Numărul impresionant de mare al referinţelor se constituie ca o mirifică oglindă, din care desluşim că domnia sa, cel cu „Dosar 35”, se constituie ca un scriitor talentat, capabil de duioşia cea mai tangentă inimii noastre (când prezintă universul rural), precum şi de curajul cetăţenesc în a spune adevăruri dureroase din societatea românească (cum este cazul pentru „Rădăcini împrumutate”- pe drept, copilul cel mai iubit sufletului auctorial)
Fiindcă tot am făcut vorbire despre oglindă, Maximinian Menuţ are şi domnia sa o „oglindă” şi mai mult, un adevărat „telescop”, scrutând spre scriitori, cu deosebire spre cei din judeţul nostru, în „Cronică de gardă” –lucrare „sănătoasă”, impresionantă din toate punctele de vedere , o adevărată radiografie a tot ce s-a scris în ultimii 20 de ani în judeţul nostru şi uneori şi dincolo de el, pe care o ţin aproape, consultând-o frecvent.
O altă parte ultimă a acestei apariţii din titlu se constituie dintr-un fond vizual masiv, (prezent de altfel şi în prima parte, a activităţii scriitoriceşti), conţinând fotografii, aduceri-aminte a numărului copleşitor de mare de activităţi la care a participat domnia sa, alături de scriitori, ziarişti, solişti, formaţii culturale, personalităţi ale clerului, oameni politici, ţărani neaoşi în straiele lor milenare, oameni ai şcolii, artişti. Avem un album cultural în spatele căruia se ascunde o prodigioasă activitate de iniţiator, animator şi promotor al culturii, fie prin cotidianul de faţă, al cărui Director este, prin emisiuni de televiziune sistematice (săptămânale) şi de radio, prin participarea efectivă la festivaluri şi extrem de diverse manifestări culturale, atât ca jurnalist, cât şi prin formaţia profesională de etnolog. Noianul de poze, care au necesitat o aglomerare în spaţiul paginilor, vorbeşte despre efortul consecvent de a aduce în faţa publicului formaţii şi solişti de pe plaiurile noastre scoţându-i din anonimatul rural sau urbanistic în prim-planul vieţii artistice, spre publicul larg. Nici de mirare că dincolo de mulţimea de chipuri luminoase intuim afecţiunea şi preţuirea de neşters a acestora pentru cel care le-a legitimat valoarea, scoţându-i din uitare. Din acest punct de vedere, Menuţ Maximinian are un rol special şi -cred- unic în cultura nord-transilvană şi prin aceasta în spaţiul culturii naţionale. În aceeaşi parte aflăm palmaresul de premii, diplome şi alte forme de recunoaştere a unei prodigioase şi multilaterale acivităţi culturale.
Ca o recapitulare, ţinând tot de vizual, sunt un mare număr de coperte de cărţi pe care domnia sa le-a prefaţat sau postfaţat, precum şi dedicaţii ale celor ce au ţinut să le fie lecturate apariţiile –într-un efort de autentică exhaustivitate.
Privind puzderia de documente ce alcătuiesc o adevărată microfototecă, dl. Maximinian Menuţ le-ar putea foarte bine întitula –pentru vastitate şi capacitatea de ilustrare - cu un titlu memorialistic al lui Ioan Slavici: „Lumea prin care am trecut”.
Jurnalistul şi scriitorul bistriţean este în amiaza vieţii, iar dacă tot avem a face cu un dosar, atunci publicul „juraţilor” poate să-şi dea verdictul: autorul în cauză, dl. Maximinian Menuţ este „condamnat” la entuziasta, la sincera noastră admirare şi preţuire.
Menuţ Maximinian face parte cu certitudine din acea categorie de oameni despre care se spune că sunt „cu sufletul în palmă”(V. Brănescu). Deşi domnia sa vădeşte încredere în cele dăruite de Dumnezeu şi în munca sa, îşi declară pe întâile pagini (în „Argument”) un scepticism benefic altfel, ca înţelepciune, privitor la viitoarea receptare: „ Nu sunt naiv să cred că va fi cineva care să aibă grijă de biografia mea, de aceea am luat modelul altor scriitori şi am aşezat într-o carte recenziile, interviurile, evenimentele ce creionează un portret al unui scriitor a cărui valoare rămâne la latitudinea cititorilor”.
În general da, nu există o propensiune spre recunoaşterea celor pozitive ale semenilor noştri, fapt intuit bine şi de Eminescu în „Scrisoarea I” („Ei vor aplauda desigur, biografia subţire, / Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost un lucru mare,/....”)
Când cei ce scriu se vor prezenta înaintea Stăpânului HRISTOS spre a da socoteala talanţilor ce li s-au încredinţat, negreşit că scriitorii vor trebui să-şi arate şi cărţile lor, ba şi efectul lor –constructiv/distructiv asupra celorlalţi dintre oameni, câtă lumină/cât întuneric au generat, pe câţi i-a înălţat cuvântul lor, pe câţi i-a rătăcit sau pierdut. Personal şi omeneşte cugetând, aţi avea motive -până acum- stimate domnule Maximinian să-l întâmpinaţi cu drag pe Împăratul slavei şi al veacurilor, de veţi păstra până-ntru sfârşit credinţa sfântă şi curată a neamului românesc pe care o aveţi, precum şi dovada (scrisă în ac. „Dosar 35”, nu?) într-un mod absolut impresionant a celor ce v-au îndrăgit şi preţuit în această lume şi acest veac, nu pentru albastrul ochilor, ci pentru lumina revărsată în inimile altora, pentru caracterul, onestitatea şi cordialitatea dv. (Căci însuşi volumul ”Cronica de gardă”, „in integrum”, mărturiseşte că iubiţi oamenii, condescendent fiind cu slăbiciunile lor şi cu deosebire pe cei ce sunt slujitorii frumosului şi adevărului din universul artelor. Iar lumea v-a întors ceea ce, solar, aţi dăruit.)
Continuaţi cele ce aţi început. Dumnezeu –izvorul etern al tuturor bunătăţilor- să vă dăruiască sănătate şi putere pe drumul cel bun, urcând mereu şi mereu întru bine, fiindcă –după spusele unui mare duhovnic- „pasărea nu poate fi ucisă în zborul ei, ci numai când se opreşte pe loc, zăbovind”.