De la Ana Blandiana la Fefeleaga

Noul număr (4/2017) al revistei „Luceafărul de dimineaţă”, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, este doldora de subiecte numa’ bune de citit! Dintre toate acestea, noi ne-am oprit la ancheta realizată de Horia Gârbea şi Alex. Ştefănescu: „Personajul feminin favorit”. „Care este personajul dvs. favorit dintre cele feminine pe care le-a creat literatura?” „Şi de ce?” „Cum s-a născut şi cum a evoluat admiraţia dvs. faţă de «ea»” ? Sunt întrebările la care răspund Radu Voinescu, Marian Drăghici, Lucian Vasiliu, Mihail Gălăţanu, Olimpiu Nuşfelean, Iacob Florea şi Ion Cocora. Pe noi, însă, ne interesează, în mod special, ceea ce spune Olimpiu Nuşfelean. Din motive lesne de înţeles şi nu insistăm, ci intrăm direct în discursul conjudeţeanului nostru.
„Dacă poezia este expresie a unui eu «personalizat» în viziuni poetice «literare», atunci pot spune că personajul literar favorit este poeta Ana Blandiana. Am citit-o de pe băncile liceului, am urmărit-o sporadic în lecturi TV şi mi se părea Poeta în carne şi oase, diafană, serafică şi răscolitoare în acelaşi timp, privilegiată în felul de a-şi rosti poezia şi de a se rosti în propria poezie (precum, ca personaj poetic masculin, Nichita Stănescu), fără să-mi întorc faţa de la alte adorabile prezenţe poetice feminine ale etapelor vieţii mele. Imaginea aceasta a rezistat în timp, în ciuda faptului că Poeta a trecut şi prin perioade mai aride ale activităţii sale literar-culturale. Aş aşeza-o, aleatoriu, între personajele literare precum Sylvia Plath sau Sofia Tolstaia (personaj literar al jurnalului ei), desigur acestea evoluând pe alte coordonate literare.
Dacă, însă, iniţiatorii anchetei îmi cer să rămân la un personaj de construcţie literară imaginară, atunci cred că mă opresc la Fefeleaga, eroina lui Agârbiceanu. Maria-Fefeleaga îşi pierde bărbatul, îşi pierde copiii, cuvintele, calul – singurul ajutor în câştigarea existenţei -, trecând din nefericire în nefericire, ascunsă într-o muţenie irevocabilă. Sclavă a neantului, stăpână de o afectivitate ascunsă, în cele din urmă se grăbeşte să îmbrace în giulgiu de mătase pe Păuniţa, pe care de asemenea o pierde, trudindu-se într-un fel să împodobească, printr-un ultim gest, faţa nevăzută a morţii ce vine spre ea din toate părţile. E un personaj pe care nu l-am descoperit la prima lectură, prin vremea şcolii, ci mai târziu, la reveniri. La un moment dat, mi-am dat seama că e unul, cum se zice, special. Prozatorul pune multă artă şi firesc în portretizarea acestui personaj, într-o expresie sobră, într-o metaforizare limpede şi simplă, de care timpul nu se poate agăţa ca să demodeze şi să deziluzioneze truda scriitoricească. E un personaj «literar» auster, măreţ şi tragic, care nu-şi pierde deloc strălucirea insignifiantei existenţe pe care o reprezintă.
Dacă ar fi să dau un chip literar mamei mele – gând iluzoriu -, acest personaj literar mi-ar fi imbold şi provocare, autoritate care justifică prezenţa personajului feminin în literatură.”
Fără comentarii!
De adăugat, totuşi, că în numărul de săptămâna trecută al „României literare”, Olimpiu Nuşfelean oferă cititorilor un amplu (două pagini de revistă!) eseu intitulat „Şi Dumnezeu are emoţii”, cu referiri la poemul „Paradis în destrămare” din volumul „Lauda somnului” (1929) de Lucian Blaga. De căutat revista şi de citit!