Un eseu de Olimpiu Nuşfelean în România literară

Numărul dublu, 13-14, de la sfârşitul lumii martie 2014 al „României literare”, principala revistă a Uniunii Scriitorilor din România, se deschide cu editorialul lui Nicolae Manolescu, care, sub titlul „Despre ce e vorba”, ...vorbeşte despre literatura generaţiei 2000, conchizând: „Prezenteismul caracteristic mentalităţii generaţiei 2000 nu poate susţine o schimbare valabilă de canon, câtă vreme este ignorată istoria literaturii. Un nou canon nu se poate clădi exclusiv pe prezent. Literatura se naşte din literatură şi se nutreşte din comparaţie. Ea e una cu trecutul ei. Un poet care nu citeşte poezie devine, indiferent de talent, un autist. Un critic care se privează de elemente de comparaţie comentează toată viaţa o singură carte. Fără ca măcar să-şi dea seama.
Mihai Zamfir scrie despre stilul lui Ion Pilat iar Cornel Ungureanu despre Walter Engel. Vasile Dan, Eugen Suciu şi Slavomir Gvozdenovici semnează pagini de poezie, Traian Ştef semnează poemul săptămânii, „Odă. În metru hip hop” iar Radu Mareş un fragment de roman. Comentariile critice sunt semnate de Gheorghe Grigurcu, Cosmin Ciotloş, Gabriel Coşoveanu, Raluca Dună, Sorin Lavric, Irina Petraş, Mircea Popa, Grete Tartler, Simona Vasilache, Răzvan Voncu.
Olimpiu Nuşfelea este prezent în revista USR cu eseul „Un cal pentru un giulgiu”. În două pagini de revistă, eseistul aproximează „figura” unui personaj exemplar din literatura noastră, Fefeleaga, din povestirea omonimă a lui Ion Agârbiceanu. Pentru eseist, Fefeleaga este „neîndoielnic unul dintre cele mai semnificative personaje în care se întrupează singurătatea. (...) În esenţă, în povestirea lui Ion Agârbiceanu eposul este, am putea zice, vizual. Această lume aridă este născută de privire, nu de cuvânt, de intuiţie. (...) Fefeleaga este unul dintre cele mai frumoase personaje absurde din literatura noastră”, în care „dimensiunea etică se relevă neaşteptat”, punând sub semnul întrebării situaţia dacă este sau nu o învinsă. În cele din urmă, „Maria-Fefeleaga se grăbeşte să îmbrace în giulgiu de mireasă pe Păuniţa. Sclavă a neantului, se grăbeşte şi se trudeşte să împodobească faţa nevăzută a morţii.”