De prin Rebra adunate

O rebreancă în compania poneilor

În zona noastră poneii sunt rarităţi. Aceste cabaline blânde şi prietenoase trăiesc în ţinuturile cu un climat rece şi cu o vegetaţie sărăcăcioasă.

Dar pentru lelea Elena Scridon, de la nr.6, poneii au devenit animalele ei preferate. S-au aclimatizat condiţiilor climaterice locale de parcă Rebra ar fi o părticică din nordul Marii Britanii sau a Peninsulei Scandinaviei, locul de baştină a acestor căluţi micuţi şi drăgălaşi.

Rebreanca noastră încă din copilărie a avut o deosebită pasiune pentru cai. Îi îngrijea cu mare atenţie, îi înhăma la căruţă, îi călărea, dovedindu-se o fată curajoasă şi, totodată, o bună sportivă.

Cu toate că un cal nărăvaş i-a provocat infirmitate, pierzându-şi braţul drept, nu s-a descurajat, îşi exersează pasiunea dobândită în anii copilăriei, schimbându-şi doar rasa animalelor de tracţiune.

Lelea Elena nu s-a supărat pe cai, chiar dacă suferă din cauza lor, fiind convinsă că noi, oamenii, trebuie să fim atenţi şi să ne apărăm, să ne protejăm de aceste fiinţe nevinovate, fără discernământ. De fapt, în ziua de azi întâlnim oameni astfel de năravuri, care provoacă infirmităţi la tot pasul.

Pentru a-şi rezolva problemele gospodăreşti, lelea Elena şi-a ales poneii ca animale de tracţiune uşoară pe care-i păstrează şi în scopuri de agrement, fiind o rasă de cai uşurei, cu o greutate mică, până la 250 kg, cât şi o talie redusă (înălţimea corpului la greabăn este de circa 1,30 m).

Poneii se întreţin mai uşor şi într-o gospodărie mai simplă sunt deosebit de utili. Mergem la moară, la târg, cărăm de pe câmp, într-un cuvânt, rezolvăm toate sarcinile gospodăreşti la scară redusă.

O plimbare cu poneii pe Valea Rebrei ar fi confortabilă.

Viorel Tăut şi struţul

Rebreanul Viorel Tăut este prietenul bun al diferitelor orătănii pe care le aclimatizează condiţiilor locale.

În propria grădină i-a făcut casă bună struţului (Struthio Camelus), o pasăre specifică zonei de stepă.

Iată că şi la Rebra această pasăre alergătoare, cu picioare lungi şi puternice ce se termină doar cu două degete, cu gât lung şi golaş şi cu aripi mici inapte pentru zbor, sălăşluieşte bine şi în ograda lui Viorel din Rebra (zis Dacu).

Penele lor moi sunt de culoare neagră la masculi şi brună-cenuşie la femelă.

Pe coadă şi pe aripi au pene ornamentale albe, întrebuinţate ca podoabe.

Va fi greu pentru domnul Viorel când masculul va atinge înălţimea de 2,75 m şi o greutate de 75 kg, va fi nevoit să-şi modifica sau să-şi refacă adăposturile.

Tripleţii Rebrei

La data de 16 martie 1989, casa lui Ioan şi Veronica Capătă a devenit mai bogată sufleteşte prin naşterea tripleţilor: Mariana, Ieronim şi Magdalena, o raritate în zona noastră.

Tripleţii au crescut, au făcut şcoală şi s-au încadrat în procesul muncii. Sunt frumoşi, sănătoşi şi respectuoşi, cu înclinaţii spre activităţile practice, dovedindu-se a fi meşteri în toate.

Se caută, se respectă reciproc, suferă şi se bucură deopotrivă. În fiecare bate o inimă cuprinzătoare cât în trei, o inimă curată de armonie şi nădejde în Bunul Dumnezeu, care le-a dat viaţă şi îi ocroteşte ceas de ceas.

Tripleţii Rebrei convieţuiesc în armonie, în spiritul dragostei reciproce. În jurul lor se creează un mediu intern stimulativ, un mediu reflexiv de pace şi linişte.

Gândurile lor bune, pozitive, întemeiate pe bunăvoinţă, toleranţă, curaj, dragoste, sub podoaba minţii lor, în concordanţă cu valorile sociale.