De Rusalii, preoţii ies în hotar pentru a sfinţi apa şi a stropi holdele. Vezi obiceiurile din judeţ

La Dumbrăviţa preotul și sătenii ieșeau în câmp, în ziua de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi holdele, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.
“ Într-un an se merea în partea de jos la Hognogi, la drumul mare, în alt an se merea în Corlate sau mai sus, la Cânta. Toţi oamnii mereu cu cănţi cu apă, praporii erau cu cununi de grâu, iar după slujbă cei din partea în care erau scoase icoanele îşi chemau neamurile la ei pe omenie. Apa sfinţâtă o ţii în casă, da ace dă la Bobotează îi mai bună Dacă cineva îi bolnav şi îi dai apă sfinţită, să vindecă. Şi când moare cineva, iţi trebuie apă sfinţâtă, să sfinţeşti groapa “ (D, Maximinian Vasile, n. 1941, Dumbrăviţa).
În hotar, procesiunea se încheie cu o scurtă slujbă dedicată ocrotirii, prin voinţă divină, a holdelor şi a sănătăţii lor. Preotul stropeşte cu apă sfinţită şi cu mănunchiul de busuioc ogoarele în cele patru zări, făcând semnul crucii, după care binecuvântează, rând pe rând, pe toţi credincioşii, în timp ce aceştia sărută icoana Maicii Domnului. În tot acest timp, fete tinere îndrumate de bătrânele satului împletesc, sub privirile participanţilor la procesiune, cununi din grâul abia încolţit, pe care, după ce preotul le sfinţeşte, le pun la prapori şi la icoane. Întregul alai se întoarce în sat, pentru a stropi cu apa sfinţită din vase şi grădinile, pomii şi via din preajma casei, pentru rodul acestora. În trecut ţăranii îşi scoteau vacile din grajduri şi le treceau în ţarină printre icoane, ca să fie binecuvântate şi stropite cu agheasmă. Procesiunea este asemănătoare cu cea din ziua Bobotezei, când se merge la râul satului, Dicşor. Slujba religioasă şi actul simbolic de sfinţire a ţarinilor sunt resimţite în memoria colectivă ca acte pozitive menite să alunge, alături de manifestări de sorginte magică, lucrăturile răului, că „tăt răul poate fi stârpit dă sfânta cruce şi dă apa sfinţâtă“.
Şi la Coşbuc se scot icoanele lângă râul Sălăuţa, în prund, unde se fac rugăciuni pentru ţarină, ca să nu fie lovită de grindină. Pe Valea Bârgăului, în ziua de Rusalii, se duc icoanele în cimitir de către băieţi îmbrăcaţi în costume populare. În drumul, pe care-1 fac oamenii cu icoanele, de la biserică până la cimitir, ei trec pe sub nişte „porţi” făcute din ramuri de mesteacăn, stejar împodobite cu „cindeauă”, icoane şi „părătare”. În cimitir, preotul ţine o slujbă de pomenire a morţilor, iar când aceasta se termină credincioşii trec pe la preot să-i „miruiască"’, apoi sărută icoanele după care fiecare credincios pleacă spre casa lui. Şi de Rusalii femeile făceau ouă roşii, obicei mai puţin păstrat în zilele noastre (B, Cot, I, 2009, p. 32).
La Bichigiu se scot icoanele în ţarină, iar fetele aduc cununi de grâu în prapori. Feciorii, când merg şi vin strigă “chiralesa”, dar şi fetele, când vin îndărăt de la ţarină cântă. Se face slujbă şi pentru animale şi ţarină(B, Someşan, D, 2008, p. 35).
La Beudiu se scot icoanele prin rotaţie, în toată moşia satului.