Dela „Borgo” la „Bârgău”, un drum de 2000 de ani

Prima atestare a ținutului care include „Bârgăul” apare sub denumirea latină „Borgo”, ea fiind cert de origine romană, la rândul ei provenind de la „burgus” sau chiar de la un posibil „Bârg” al dacilor, denumiri anterioare invaziilor barbare și expansiunii slave, de la care nu s-au găsit date privind existența unui alt nume, dat acestei principale regiuni, fiind cunoscut faptul că în documentele regatului ungar și ale coloniilor săsești acest apelativ a fost preluat ca atare, sub denumire latină și acordat, ca nume așezărilor, la început una singură, apoi două, iar odată cu militarizarea s-au format 8 comune având în compunere numele „Borgo”, denumiri care s-au menținut, oficial, până în anul 1925, când latinul „Borgo”, transformat în „Borgou” a devenit românescul „Bârgău”.
Pentru explicarea originii cuvântului „Bârgău”, care definește toponimia românească actuală, a întregului „Ținut Bârgăuan”, a „Țării Bârgăului” sau a „Țării Bârgaielor”, trebuie să ținem cont de primele atestări toponimice, cunoscute, ale acestei regiuni transilvane, care apar sub antica denumire „Borgo”, de origine latină, de la care au evoluat la forma „Borgou” și respectiv „Bârgău”.
Asfel, primele denumiri cunoscute au fost cele ale munților, denumiți „Alpes Borgo”, sau „Munții Borgoului”, a văii principale numită „Valea Borgoului”, iar numele așezărilor românești, care compun actualul „Ținut Bârgăuan”, era „Domenius Borgo”, care cuprindea la început un singur sat, cu numele „Borgo”, apoi două sate, respectiv „Also Borgo” („Bârgăul de Jos”), care cuprindea așezările „Borgo Rus” (Rusu Bârgăului) și probabil „Borgo Joseni” (Josenii Bârgăului), respectiv „Felso Borgo” („Bârgăul de Sus”), care cuprindea „Borgo Suseni” (Susenii Bârgăului), „Prundu Sec”, devenit odată cu pregătirea operației de militarizare comuna „Borgo Prund” (Prundu Bârgăului) și vechea așezare de pe interfluviul Strâmba, din care s-au desprins, în timpul militarizării, comunele „Borgo Bistrița” (Bistrița Bârgăului) și „Borgo Tiha” (Tiha Bârgăului), iar mai târziu „Borgo Mureșeni” (Mureșenii Bârgăului).
Din vechea așezare „Strâmba”, denumire provenită din lat. pop. strambus (=strabus), au rămas astăzi denumirile: „Pusta Bistricioarei” (locul așezării pustiite la ordinul maiorului Betsman), „Brazii Buni” (denumire rămasă, probabil, de la câteva gospodării protejate de pădure și scăpate de pustiirea maiorului) și „Râtul lui Vodă”, un loc foarte important în toponimia bârgăuană, prin faptul că, la 1600, pe acest platou a facut popas oastea lui Mihai Vodă Viteazul, în drum spre Bucovina. (Nestor Șimon)
Strâmba este considerată a fi una dintre cele mai vechi așezări bârgăuane, situată între râul Tiha și valea Bistricioara, ambele cu denumiri latine, prima provenind de la „Ticha” („tăcere” în italiană), localitate existentă în Sicilia, dar preluată de slavi, prin traducere, sub forma „tiho”, însemnând liniște, iar cea de a doua cu numele de la izvoare „Repedea”, păstrat și astăzi, provenind din latinescul „Rapidus”, a fost preluat de slavi tot prin traducere ca „Bâstro”, însemnând „Repede”.
Borgo în italiană înseamnă mică așezare în vecinătatea zonelor de graniță, a unor cetăți, castre, sau turnuri, denumite „burgus” în limba latină, „borgos” în spaniolă, „bourg” în engleză și „burg” în germană, cum au fost cele de la Livezile, Orheiul Bistriței, etc.
Popoarele migratoare nu au intervenit în administrarea așezărilor bârgăuane, dar au lăsat câteva urme în toponimie, precum Fața Tătarului și Tătarul, în estul Munților Bârgău, Pârâul Tătarilor, devenit ulterior Pârâul Rânzișenilor, afluent drept al râului Tiha, dar și Stâncile Tătărcii, Tătărcuța și pârâul Tătărcii, afluent stâng al Văii Bistricioara.
Atât ocupația maghiară cât și colonizarea sașilor, nu au schimbat aceste denumiri, dar nici pe cele ale localităților, care au fost preluate ca atare în sistemul de înregistrare a îndatoririlor și preluare a impozitelor de la populația autohtonă, de origine predominant românească, cel mult doar pe unele le-au tradus, preluând peste tot apelativul „Borgo”, fără a da alte nume.
Pricipala precizare, care trebuie făcută, este aceea că ungurii au preluat denumirea latină de „Borgo”, fiind demonstrat faptul, de cel mai bun dicționar maghiar-român, că în limba maghiară nu există această rădăcină, iar afirmațiile făcute de mulți cercetători, că apelativul în discuție ar fi de origine maghiară sunt o gravă eroare.
După Ancheta din 1864-1865 a Guberniului Transilvaniei s-au realizat primele mici monografii ale satelor năsăudene, între care comunele bârgăuane sunt considerate de origine romană, menționându-se faptul că „Borgoul îl găsim pe la anul 1070 în istorie, în care au bătut regele unguresc Solomon , cu Geza și Ladislau, pe cumani în Alpes Borgo” (Munții Bârgăului de
azi).
Dacă ungurii nu au modificat și au luat ca atare denumirile „Borgo”, de origine latină (dacă sau romană), neschimbate, prin existența unor documente, pe timpul conviețuirii bârgăuanilor cu slavii, cu atât mai mult a altor popoare migratoare, este o mare greșală să se afirme că sașii ar fi botezat „Bârgăul”, pentru că nici numele râului sau al orașului Bistrița, ei nu le-au schimbat, deși au fost încercări, denumirile anterioare fiind fiind, în final, păstrate.
În privința „Bârgăului”, apelativul folosit de către sași rămâne doar o simplă și frumoasă traducere, evolutivă, la fel cum latinul „Ticha” a fost tradus cu slavul „Tiha”, „Caesar” a devenit „Kaizer”, iar „Borgo” a devenit „Burg”.
Cea mai veche atestare a Ținutului Bârgăuan rămâne „Dominius Borgo”, preluată de autoritățile maghiare și săsești din limba latină, situație similară cu atestările majorității localităților transilvane, sens în care amintim doar câteva exemple din județul nostru: actualul sat Unirea, cartier al Municipiului Bistrița, a fost atestat sub denumirea de „Latina Superior” adică Latina de Sus, denumită ulterior Wallendorf, după o localitate din Germania, dar care a fost înainte Wallahdorf, întrucât în germană „walen” înseamnă ..., iar „dorf” sat; Viișoara, un alt actual cartier al Bistriței, a fost o străveche așezare, atestată destul de târziu, în 1332, sub denumirea de „Villa Paganica”, tot acolo fiind menţionat şi preotul satului, Vicentius.
Dacă prima atestare a Bârgăului a fost „Borgo”, de origine latină, înseamnă că populația autohtonă nu poate avea altă origine decât dacă sau romană, iar până la denumirea oficială „Bârgău”, în 1925, drumul parcurs este de 2000 de ani.