Despărțirea de analog?

Alexa, dacă îi acorzi „privilegii“, poate să-ți dea mură-n gură informațiile pe care „a avut voie” să le stocheze. Mai mult, îndopată cu material informatic, adunat de la user-i nenumărați, ea te invită la interactivitate și, culmea!, pare să intuiască în care parte cauți tu dialogul. Te întreabă, ba într-o direcție, ba în alta, până îi spui că este în faza „caldă“ ori chiar „fierbinte“ a ceea ce cauți. Cine este Alexa? Îi întrebăm pe copii, școlari, și răspunsul vine prompt: Ah, prietenă virtuală, cea care ne sare, la nevoie, imediat în ajutor. Așa-numita asistentă poate prelua o sumă de activități, ușurându-ți viață zilnică: furnizează informații meteo, poate face calcule, poate descărca muzică de pe internet ori, dacă vreți, prelua funcția de prieten, așadar de socializare, spunându-ți la mulți ani de ziua aniversară, ori, pur și simplu, bună dimineața ori bună ziua (în limbajul nou „hi“), la primul contact cu lumea calculatorului în ziua „X“. Nu uităm, Alexa la care ne referim nu este una palpabilă, ci virtuală.

Nu vrem să ne erijăm în apărători ai analogului. Ar fi nu numai retrograd, ci mai ales împotriva cursului firesc al evoluției. Înafară de acest aspect, apar multe altele, dintre care cel mai important ni se pare cel al funcției pe care digitalul a luat-o: acela de instrument funcțional fără de care, atât viață economică, cât și cea a individului nu mai sunt de conceput. Sistemele de tot felul, începând cu cel al producerii energiei electrice și până la cel al aprovizionării cu apă, dar și cel al comunicării, nu numai că sunt de importantă vitală, ci nu ar mai putea funcționa fără programele electronice. Despre rolul automatizării din domeniul militar ori cel al roboticii, nici nu mai are rost să vorbim. Așadar, câștigurile sunt enorme, la fel cum și factorii de risc cresc de la o zi la alta: cu cât avansăm în domeniul electronice, cu atât coeficientul pericolului poate lua proporții. Totul este să avem situația sub control. Se știe bine, greșeala este omenească (în germană circulă sub termenul menschliches Versagen) și acest lucru este normal. Atâta vreme cât greșeala este involuntară, situația se mișcă în limitele normalului. Doamne ferește de manipularea forței puse la dispoziție de aceste facilități ale electronicii; ele pot deveni fatale! Nici nu vrem să ne închipuim un astfel de scenariu. Pentru o ilustrare minoră, vom aminti aici, de pildă, un atac cibernetic, efectuat de o echipă de specialiști în domeniu (așa numiții Hacker), care, în urmă cu mai bine de un an, au paralizat aparatul administrativ din orașul Potsdam (din landul Brandenburg), administrație care s-a trezit, peste noapte, fără acces la datele electronice pe care le avea stocate. Deunăzi, Mediamarkt (cunoscutul magazin de desfacere a produselor electronice) a trecut prin aceeași situație. De fiecare dată, răufăcătorii au cerut sume substanțiale pentru a debloca sistemul. Exemplele ar putea continua mult și bine.

Pe acest fond, apare însă efectul trecerii în secundar a palpabilului. Nu de puține ori, am remarcat artificialul digitalului. Bunăoară, când urmăresc emisiuni ale televiziunii în calitatea emiterii Full HD, mai ales cele legate de natură, îmi spun, fără a exagera, aceste imagini sunt ireal de frumoase, neadevărate, îmi vine să le numesc contrafăcute. Atâta claritate nu ne oferă mama-natură, căci, nu de puține ori, condițiile atmosferice sunt nu tocmai prielnice unor astfel de tablouri, care, trecute prin filtrul tehnicii fotografice de astăzi, oferă o „reproducere” trucată a ceea ce este fotografiat ori filmat. Și, mă, și vă întreb, unde voi simți mirosul atât de plăcut de fân, la vederea unei căpițe, chiar dacă ea a fost fotografiată cu camera cea mai performantă?...

Sunt absolut de admirat oamenii care, din convingeri proprii, încearcă să salveze autenticul, în carne și oase. Cei care merg încă și mai departe și se interesează de folclor, etnografie ori altele de acest fel, câștigă, în concepția mea, încă și mai mult respect. Citeam, de curând, o remarcă a unui tânăr cititor, care preferă E Book-ul cărții tipărite. Spre argumentare acesta afirma, printre altele, „eBook Reader îmi spune câte pagini îmi mai rămân, respectiv în cât timp voi termină de citit cartea”. De acord, dar cartea, în forma ei clasică, are și ea proprietățile ei, pe care le poți simți prin pipăit ori miros. Cum vei percepe aceste proprietăți citind-o ca obiect digital? Lucru cu care de acord fără rezerve, este funcția practicului, această este, fără îndoială, prezentă. Poți lua cu tine o bibliotecă (mai mică, ce-i drept), din România ori Germania, și să o citești în Australia, și cu asta nu spun nimic nou. Mult mai important îmi pare aspectul care ne avertizează, pe drept, că hârtia este luată din natură și că resursele sunt mărginite. Aici trebuie să vedem superioritatea electronicului.

Înlocuirea fizicului prin digital poate deveni, uneori, mai puțin nesănătoasă. Exemplul meu se bazează pe o experiență trăită într-o familie înrudită, chiar foarte apropiată. Tatăl, plecat la lucru într-o țară europeană vestică, obișnuia să stea de vorbă cu soția și copilul, seara, după serviciu. Îndemâna pe care o folosea era Messenger-ul, prin care nu numai că vorbeau, ci se și vedeau. Prin laptop, atât de o parte, cît și de cealaltă. Lunile treceau și venea multașteptata vreme a concediului și, odată cu ea, a întoarcerii soțului, respectiv al tatălui la familie. Ei, în momentul în care acesta își făcea apariția în cadrul ușii, copilul era derutat și întra într-un fel de derivă, uitându-se ba la el, ba la laptop. Din punctul meu de vedere, pericolul apărea în sensul intrării oarecum crase a virtualului în lumea realului, a palpabilului. Oare sentimentele, cele normale, calde și reale, respectiv trăirea lor, poate ea avea loc in absentia?

Un alt caz, de această dată mai puțin digital, dar care ilustrează importanța prezenței reale, mi-a fost povestit de un prieten, cu mai mulți ani în urmă. Acesta era plecat – pe la mijlocul anilor 1990 – în străinătate, mai precis, se stabilise la Londra. Copiii acestuia, căci avea un băiețel și o fetită, rămăseseră cu mama și locuiau împreună cu bunicii, într-o localitate din județul Neamț. La vârstă fragedă fiind, aceștia uitau, de la o întâlnire la alta cu tatăl lor, cum arăta el în carne și oase. Încă nu era vremea virtualului, copiii, pentru a-și revedea părintele plecat, apelau la poze clasice, palpabile. La o întoarcere a acestuia din marea capitală europeană, după ce acesta a intrat în casă, copleșit de emoția revederii, prietenul avea să treacă printr-o mare decepție, care l-a determinat să o lase baltă cu străinătatea și să rămână la și cu familia. Băiețelul său, văzându-l, i-a întrebat pe mama și bunici: „Cine este nenea?” A fost momentul în care tatăl a hotărît că nu se va mai întoarce, ci va rămâne cu familia!

Între timp, am fost de-a dreptul luați în stăpânire de acest domeniu al digitalizării. în magazine văd, nu rareori, oameni plătind, nu cu master ori maestro (card), ci cu ... ceasul. Acest Apple Watch este dotat până și cu GPS, măsoară pulsul, analizează calitatea somnului în funcție de anumite criterii, ba poate și vorbi, dacă a fost dotat și cu un astfel de program. Am observat, la serviciu fiind, că de câte ori treceam pe lângă una dintre colege, ceasul ei, respectiv ecranul acestuia, se activa, luminându-se. Am întrebat-o, în glumă, dacă micul aparat preia funcția de bodyguard. Curios, am mai întrebat de preț. 500, zice. De euro, se-nțelege. Și a început să-mi povestească de ce este în stare mica minune. Nu m-am mirat să văd ceasul-brățară tocmai la ea și încă unul de high quality -, știind că domeniul de care se ocupă este tocmai cel digital. În arhivele în care amândoi lucrăm, trebuie să pregătim terenul pentru actele scanate, care vor înlocui, încet dar sigur, pe cele Paper, cum tot mai des sunt numite cele clasice (pe hârtie) de astăzi. Chiar subsemnatul are, printre alte atribuțiuni de serviciu, și pe cea a arhivării ziarelor electronice. Acesta nu mai este viitorul, cum eram tentați să o spunem cu cîțiva ani înainte, ci chiar prezentul. Există însă anumite categorii de acte care nu pot fi substituite de cele electronice, de digitalizate. De exemplu die Einbürgerungsurkunde (certificatul de naturalizare).

Știu, digitalul a intrat în cotidianul nostru și, oricît am vrea, unii dintre noi, să fie altfel, suntem cu toții prins de acest val. Desigur, și eu profit de multele avantaje pe care acesta le oferă. Nu rar, mi se întîmplă că, pe afară, la plimbare fiind, să duc mâna la buzunar – dintr-un gest aproape reflex -, să scot smartphone-ul și să rețin, printr-un clic, o imagine care îmi atrage în mod plăcut atenția. Iar dacă am ieșit fără mobil, lucru care rar mi se întîmplă, simt că îmi lipsește ceva, dar asta numai în primă instanță, căci, îmi spun imediat să mă cumințesc, adică să-mi revină mintea la normalul de dinainte. Nu mă miră deloc faptul că, în perioada de post, mai ales de cel al Paștelui, oamenii de pe aici (din Deutschland), sau cel puțin o parte dintre aceștia, se hotărăsc să o facă prin renunțarea la smartphone, ori reducerea uzului acestuia, folosindu-l doar în week-end. Cu ani în urmă, înainte de telefonul smart, aceiași user-i, ori poate părinții acestora, posteau prin renunțarea la emisiunile transmise la TV. Bunica mea, însă, o făcea fără a mai mânca, din joia Săptămânii Patimilor până în Duminica Învierii. Asta ca o simplă comparație. E adevărat, se întâmpla în mileniul trecut, pe la mijlocul anilor 1980.

Un lucru rămâne însă de netăgăduit: digitalul este o formă a analogului și nu invers! Chiar dacă uneori fizicul pălește în față virtualului, în sensul formei oarecum mai puțin spectaculare, trebuie să recunoaștem valoarea originară și naturalețea inițială. Undeva, la mijloc, se află gândurile noastre, unele animate de viteza cotidianului actual, altele întârziind prin colbul amintirilor, a celor care își au rădăcinile în vremea analogului, pe când pozele erau pe cât de alb/negru, pe atât de autentice și de clare.