Din judeţ: Popas, satul cu un singur gospodar

De pe acea colină sălbatică cu pomi fructiferi bătrâni, cu stufărişuri care ascuns fazani şi iepuri, zăreşti sate în cele patru puncte cardinale: Feleac, Enciu, Chiraleş, Bidiu şi, într-un orizont mai îndepărtat, Corvineştiul. Suntem într-o aşezare cu o singură familie. Un gospodar care se încăpăţânează să nu plece către lumea civilizată. S-a aşezat aici, unde s-a născut, s-a căsătorit, s-au născut copiii, muncind fără un anumit program de dimineaţa până seara, de luni şi până sâmbătă. Are în gospodărie animale, vaci cu lapte, oi, păsări şi porci. În Popas poţi să guşti produse ecologice aşa cum le dă natura şi Dumnezeu, cum ne spunea soţia gazdei, trebăluind prin preajmă. Uneori coboară în sate, alteori îi vin copiii cu maşina (care urcă până unde poate), aşa că legătura cu lumea nu este întreruptă, beneficiază de curent electric de la o sursă proprie şi, ca atare, se poate bucura de la TV de toate noutăţile lumii. Cimitirul cu cruci de lemn, pe care cu greu descifrezi câteva nume scrijelite în lemnul de brad vorbeşte despre ce a fost odată. În urmă cu 50-60 de ani, în Popas era o viaţă adevărată. Ţăranii din satele învecinate, cu terenuri în zonă, veneau la muncă, stăteau de luni până sâmbătă, când se întorceau în locurile de baştină pregătindu-se pentru biserica de duminică. Stăteau aici cu animalele de muncă, cu soţia şi copiii şi unde efectuau toate lucrările de sezon. Pe aici, acum, rar trece câte un drumean. O singură dată pe an casa şi întreaga gospodărie a lui Ciu, stăpânul locului, este binecuvântată de părintele din Chiraleş, Horaţiu Mureşan. Este o adevărată sărbătoare când preotul vine în Popas, sfinţind şi binecuvântând pe cei ai casei, gospodăria şi truda lor. În urmă cu mai mulţi ani, tot aici mai făceau câte un scurt popas creştinii care se întorceau de la Mănăstirea Nicula, aducând cu ei sfinţenia şi rugăciunile ce se înălţau către cer. În vremea colectivizării, Popasul era şi un loc de socializare (cum am spune astăzi) pentru mai marii comunelor vecine. La încheierea unor campanii agricole, cei din Bidiu, Corvineşti, Enciu, Feleac, Nuşeni, Chiraleş, Lechinţa, Sâniacob se adunau spre „a se bucura” cu toate regulile rigide ale regimului comunist. Aşezarea este renumită şi prin faptul că aici a rămas, se pare, un participant al ultimului război mondial. Îl chema Ion, dar cei din zonă îi spuneau Ciumău. Se mai vede încă „casa” săpată în pământ, un fel de grotă, în care a vieţuit mulţi ani acesta. Era un om singuratic, ciudat în felul lui, un fel de pustnic cinstit şi chiar cu viziuni. Stătea, prin anii 70, retras de lume (pricina n-o ştie nimeni) şi foarte rar cobora în sate spre a-şi cumpăra de-ale mâncării. Nu cunoştea valoarea banilor, nu intra în cooperativă sau în curţile oamenilor ci îi ruga pe cei din preajmă să-i cumpere de-ale gurii. Umbla îmbrăcat la fel şi vara şi iarna. A rămas în Popas venind de nu ştie unde în vremea războiului, Noaptea, în acea pustietate „vedea” avioanele americane venind să-l salveze. Dar n-au ajuns niciodată. Şi s-a părădit privind la cer cu nădejdea în eliberatorii, cum îi socotea pe cei de peste Ocean. Până când, după o vreme a fost găsit fără suflare. Vecinii l-au îngropat creştineşte, iar pe cruce abia se mai pot desluşi câteva litere şi două cifre.
În Popas, departe de lumea dezlănţuită, este o linişte aducătoare de sănătate, gospodarul Ciu Mureşan devenind cu adevărat frate cu codrul.