Din judeţ
|
Primăria comunei Cetate, alături de Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură şi Asociaţia Internaţională AIDF, au organizat cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Judeţean „Laleaua Pestriţă... |
În fiecare an istoria ne cheamă precum o ectenie de „iară şi iară”, pentru a opri timpul şi într-o străfulgerare de gând să devenim camarazi cu cei ce şi-au jertfit viaţa pentru un ideal, un gând ori... |
|
O acţiune criminală şi de comando a avut loc în cart. Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, unde au căzut la „datorie”, fără să poată opune rezistenţă duşmanului viclean, nemilos şi devorator, nişte biete şi... |
La Biserica ortodoxă cu hramul Sfântului Arhidiacon Ştefan, din Maieru, preoţii Dan Cismaş şi Ioan Lăpuşte au oficiat slujba Înălţării Domnului Iisus Hristos la cer, în prezenţa a circa 250 de... |
|
Ziua de 17 mai a avut dublă semnificație pentru locuitorii din comuna de la izvor de Someș, astfel că astăzi, pe lângă semnificația religioasă, a fost sărbătorită și Ziua Eroilor, dar și 245 de ani... |
Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, are în acest moment mai multe proiecte pentru modernizarea comunei pe care intenționează să le implementeze în următorii ani pentru ca fața localității să se... |
|
Primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir, s-a întâlnit, marţi, la Bucureşti cu reprezentanții Ministerului Culturii și Identităţii Naţionale, Ministerului Turismului, Ministerului Dezvoltării Regionale... |
|
|
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a aflat sâmbătă în județul nostru, pentru promovarea campaniei "Alege oaia!". În prima parte a zilei, acesta a vizitat la Bistrița ferma de... |
Primarul Valentin Grapini a declarat, la deschiderea Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”, că administraţia locală pune bazele unui „învăţământ serios” la Rodna, o comună cu oameni... |
|
Prof. Vali Ganea, directorul Liceului Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, a deschis, în mod oficial, în această după-amiază, lucrările celei de a IX-a ediţii a Conferinţei Naţionale „Text şi... |
De când primarul Romeo Florian a modernizat, sub aspect estetic şi funcţional Piaţa agroalimentară din Lechinţa, acesta spaţiu a devenit un fel de loc de promenadă, de plimbare prin lumea... |
|
La Casa Memorială ,,Andrei Mureşanu”, Filială a Bibliotecii Judeţene ,,George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, s-a desfăşurat marţi 8 mai 2018, de la ora 13, activitatea “ 9 mai-Triplă Semnificaţie”care se... |
Închin această carte amintirii jertfei și suferinței membrilor organizaţiei anticomuniste Gărzile Libertăţii din Delureni,judeţul Bistriţa-Năsăud.Dacă pe valea Someșului între anii 1947-1949 activa... |
|
Mai mulţi cai de rasă aparţinând Hergheliei Beclean au intrat în programul de antrenamente premergătoare începerii, în aprilie, a sezonului competiţional din acest an.
Driverul Florin Burcă şi câţiva... |
Medierea este arta prin care o persoană specializată, denumită mediator, ajută părţile implicate să transforme un conflict într-o înţelegere. Mediatorul ajută părţile aflate în conflict să genereze... |
|
A.D.I Deșeuri Bistrița-Năsăud, împreună cu operatorul S.C. Supercom S.A. aduc la cunoștința tuturor cetățenilor județului Bistrița-Năsăud faptul că pe parcursul lunii Mai 2018 se va desfășura... |
|
|
|
Prin anul 1961, liceanul Ioan Petraş, devenit mai apoi profesor de ştiinţe ale naturii, venea la început de mai, de acasă, din satul Mogoşeni, cu buchete mari de narcise. Le dăruia... |
|
Concursul Regional ”Odă primăverii”, ediția anterioară, a V-a, ne-a pus pe drumuri spre Agnita, la Colegiul Tehnic A. T. Laurian, pentru a ridica premii frumoase. O călătorie realmente poetică. O... |
Un amplu ceremonial militar-religios a avut loc la Maieru, în prezenţa a numeroase oficialităţi. În cadrul acestuia a fost sfinţit Monumentul Eroilor măiereni căzuţi pe câmpurile de luptă în cele... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Pe prima pagină din periodicul „Săptămâna” (an. I, nr. 9, din 26 mai 1928), ce apărea la Bistrița,...
Comentarii
Concurs de șah la Școala Gimnazială ,,Demian Nechiti” Ilva Mică. Felicitări tuturor participanților și organizatorilor!
Ilie Mare -
Mie, 23:42
!
USR: Prin legea care blochează listarea companiilor de stat, alianța PSD-AUR nu apară interesele României, ci sinecurile PSD
Radu -
Mie, 14:41
In primul rând, este vorba despre listarea la Bursa de valori a unor pachete minoritare din...
Grupul ,,Flori de pe Someș" pe podiumul Festivalului de folclor de la Tălmaciu
Ioan Coroianu -
Mar, 12:29
Felicitări! Pentru noi sunteți de locul întâi cu felicitări!
Vrei să lucrezi în construcţii, în Israel? Vezi cât poţi câştiga!
Piotr Verijac -
Dum, 05:22
Buna mă numesc Piotr sunt din Republica Moldova și doresc să muncesc în Israel
Profesorul Virgil Ciocârlă, la 80 de ani
Viorel Partene -
Dum, 00:30
Domnul profesor m-a pregatit la matematica si astfel am ajuns inginer in Electronica si...
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm urări de bine doamnei profesor Daciana Legendi, inspector școlar pentru managementul resurselor umane.
Ica Tomi, prietena noastră din inima Madridului, este în ceas aniversar!
În zi de naștere, adresăm calde urări de bine domnului primar Ioan Monița de la Romuli. Vă dorim ani îndelungați, plini de sănătate.
In Memoriam
Prim-coratorul (prim-epitropul) Bisericii Ortodoxe din Buduș timp de 43 de ani, Mihail Echim, și-a început drumul spre veșnicie, adormind întru...













































