Valentin Grapini: Cadastrul general, reconfigurarea centrului civic, modernizarea unor străzi, dar şi măsuri integrate pentru 600 de persoane, printre priorităţile Primăriei Rodna

Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, are în acest moment mai multe proiecte pentru modernizarea comunei pe care intenționează să le implementeze în următorii ani pentru ca fața localității să se schimbe complet.

Vorbim despre un proiect care vizează reabilitarea totală a centrului civic, proiect în valoare de 300 de mii de euro depus pe GAL şi cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Din suma totală, 200.000 de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar 100.000 de euro reprezintă cofinanțare din bugetul local. De asemenea, au fost începute lucrările de cadastru general, până acum fiind finalizat un sector, urmând ca până în anul 2022 toată comuna să fie cadastrată.

         În plus, comuna Rodna, în parteneriat cu Fundaţia Caritabilă „Sfântul Daniel” Turda şi Şcoala Profesională „Florian Porcius” Rodna,  implementează proiectul „Rodna, măsuri integrate pentru o comunitate solidară”, pe o perioadă de 36 luni, începând cu luna martie 2018. Valoarea proiectului este 22.209.027, 24 lei, din care valoarea nerambursabilă este 22.013.336,19 lei, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea comunitară şi creşterea calităţii vieţii comunei Rodna prin asigurarea unei intervenţii sociale integrate în domenii sociale relevante, respectiv educaţie, ocupare, servicii sociale şi socio-medicale, locuire şi favorizarea accesului la informare privind drepturile sociale şi cetăţeneşti ale membrilor comunităţii.  

Grupul ţintă al proiectului este constituit din 600 de persoane marginalizate din comuna Rodna, dintre care 240 de persoane de etnie romă. Proiectul asigură intervenţii concentrate şi complementare pentru cele 600 de persoane aparţinând grupului ţintă, şi anume o gamă amplă de servicii de ocupare (consiliere profesională şi orientare vocaţională, medierea muncii, formare profesională, ucenicie), servicii sociale şi socio-medicale (pentru copii, persoane vârstnice, familii aflate în dificultate şi cu un număr mare de copii etc.), măsuri de antreprenoriat, prin susţinerea educaţională a antreprenoriatului încă din şcoală, precum şi prin sprijinirea sustenabilă a procesului de înfiinţare a unei afaceri încă de la idee până la punerea în aplicare a acesteia, servicii educative (şcoală după şcoală, ateliere de parenting, programe alternative la educaţia formală, servicii de consiliere şcolară, grădiniţe estivale, excursii şi tabere etc.), precum şi alte activităţi care să asigure o locuire decentă (reabilitare, consolidare) şi acces la drepturi sociale adecvate.

          Rezultatele anticipate sunt înfiinţarea Centrului Comunitar de Servicii Sociale Integrate, care va oferi servicii integrate pentru 600 de persoane. Astfel, 250 de  copii vor fi sprijiniţi în procesul educativ prin servicii specifice şi 50 de părinţi vor fi implicaţi în activităţi educaţionale în favoarea copiilor. Alte  300 de persoane vor fi implicate în măsuri active în vederea stimulării şi asigurării ocupării pe piaţa muncii, din care 150 de persoane sunt de etnie romă şi 120 persoane de sex feminin. Nu mai puţin de 190 de persoane vor participa la cursuri de calificare în domenii cerute pe piaţa muncii locală şi subvenţionate, din care 80 de persoane sunt de etnie romă, 50 de persoane vor fi iniţiate TIC şi subvenţionate. Proiectul propune ca 100 de persoane să fie integrate pe piaţa muncii, ca 100 de locuri de muncă să fie subvenţionate.

         O altă latură a proiectului Programului Operaţional Capital Uman se adresează elevilor rodneni care vor beneficia de un program After School unde peste 600 de elevi vor avea parte de o masă caldă la amiază. Această parte a proiectului va demara anul viitor și va avea ca și întreg proiectul,  termen de implementare de trei ani. Valoarea totală a proiectului este de 5 milioane de euro.

În perioada imediat următoare va fi demarat un nou proiect de asfaltare în valoare de aproximativ 2 milioane de euro realizat prin ADI Măgura Ilvei-Rodna, care presupune modernizarea a 11 km de drum în comunele membre ale ADI-ului. Din total, peste 7 km se afla pe teritoriul cadastral al comunei Rodna, astfel ca străzile Măgurei, Valea Marte, Lapic și str. Ineu (Toaca) vor fi aduse la standarde europene. Nici drumurile agricole nu au fost date uitării. Dealul Dornii, Carligata, Arini și Stupini vor avea parte de pietruire și profilare, asta pentru a uşura accesul celor care dețin și exploatează terenuri în zonele respective.

În perioada 26-27 mai, se va desfășura Sărbătoarea Narciselor, ediția a doua, care îi are ca invitați de onoare pe Mirela Petruș, Emeric Imre, The Boulevard dar și multe alte surprize din folclorul local și nu numai.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5