DINCOACE DE LUMEA DEZLNĂNŢUITĂ Grigore Avram: Contra răului din noi

Personalitate complexă, asociind în fişa sa de autor volume de poezie şi altele de ştiinţă, Grigore Avram vine pe piaţa de carte cu o surpriză editorială, o carte de duminică-dimineaţa.

Apărută la Editura Eikon din Cluj Napoca, în condiţiile grafice cu care această institutie deja ne-a obişnuit, cartea intitluată CONTRA RĂULUI DIN NOI impresionează prin abordarea acelor faţete ale Vieţii care ne definesc ca Oameni de-a lungul întregii vieţi.

În paginile de prefaţă, prof.dr.Vasile V. Filip notează:,, Volumul de faţă, Contra răului din noi, pare a deschide reflexivităţii sale un câmp nou, cel al speculaţiei moral filosofice (…),,

Speculaţie moral filosofică! Iată un punct inedit în opera scritorului Grigore Avram.

Cine suntem? Întrebare care transpare din fiecare eseu, un experiment pe care în general, îl evităm în confruntarea cu propria noastră dimensiune spirituală.

Incertitudinea, meteahnă veche şi cu care noi, oamenii, ne-am obişnuit ca şi cu o haină uzată dar suficient de confortabilă pentru a o schimba cu una care impune şi viziune estetică, pretenţii, şi poate şi mai rău, - indiferenţa noastră în faţa oglinzii, sociologic vorbind,- fac din omul modern un soi de cobaia adaptabil la starea de stress a cotidianului , un Univers sensibil şi complex pe care Grigore Avram a îndrăznit să-l adordeze în cartea aceasta din unghiuri diferite.

CONTRA RĂULUI DIN NOI este un exerciţiu de rezistenţă prin noi înşine , prin Credinţă, prin meditaţie şi Ştiinţă. Dimensiuni aparent diferite dar care converg în timpul şi spaţiul pe care autorul ( cu uneletele omului de ştiinţă şi cu harul poetului) le disecă cu luciditate dar mai ales cu milă creştină.

Numai titlul cărţii în sine şi ne-ar putea duce cu gândul la exorcizare, apoi, răsfoind paginile vom întîlni nenumărate date, fenomene şi locuri comune şi peste care noi toţi, cititorii, poate am trect fără să le dăm importanţă.

Grigore Avram face propria-i terorie şi îşi asumă responsabilitate pentru actul creaţiei sale fără rezerve şi pe lângă acel ,,aşa cred şi justific,, - semn sub care îşi începe discursul, foloseşte mai ales propriile-i întrebări ca unelete de lucru. Uneori face paralele într-o adevărată acrobaţie stilistică, are un gen literar împodobit cu metafore dar care deţine şi miezul incandescent al materiei . Omul de ştiinţă, poetul, citadinul dar mai ales creştinul care compune prin tot atâtea faţete cartea de faţă, este o lume pe care nouă nu ne rămâne decât să o identificăm.

Seva întregii respiraţii filosofice care pare a fi coloana verebrală a cărţii, ţine de rădăcina unui Om care este conştient de răul adamic dar tinde clipă de clipă către Lumină.

Timpul ca valoare intrisecă a lucrurilor care duc la desăvârşirea umanităţii , este o altă potecă pe care, copilul pe care autorul în redecopere într-o fotografie, nu are umbre.

Grigore Avram merge, în scris ca şi în viaţă, după reguli stabilte în consonanţă cu divinitatea.

Cartea abundă în citate ce vin din sfere de documentare prin care autorul a cotrobăit ca într-un cufăr cu zestrea generaţiilor, scriitura este coplexă, defel facilă pentru a fi lecturată între două trenuri.

O astfel de lucrare nu poate fi percepută la adevărata sa dimensiune sprituală dacă nu eşti pregătit să-ţi faci timp, să renunţi la vanitate, la decandenţa spirituală pentru a înţelege mecanismul spovedaniei pe care autorul o face cu seninătate. Autorul a tras pagină după pagină, a scris despre sine şi lumea care îl înconjoară cu patimă uneori, cu furie alteori dar mai ales cu dragoste şi loialitate faţă de tradiţia strămoşească.

Nu despre cartea în sine voi vorbi mai departe, pentru că ea, cartea trebuie citită cu creionul în mână. Recitită poate, pagină cu pagină şi , de ce nu, discutată nu doar într-un cerc de lectură.

Dacă nu aş fi ştiut câte ceva despre credinţa prin care Grigore Avram ţine în echlibru balanţa personală, cântarul pe care poverile societăţii, şi de ce nu, dorinţa sa de a escalada versantul cel mai dificil al profesiei sale,- dacă nu l-aş fi cunoscut ca poet aproape imberb şi ca fiu de ţăran, gata să traga brazdă în grădina părinţilor , ţărani de la Maieru, - as fi spus că… autorul volumului de faţă se află într-o etapă a vieţii în care îşi caută cu disperare identitatea.

Nu există simulacru în nici una din paginile cărţii sale. Cuvintele, vizualizate prin cerneală tipografică, devin Viaţă, Spiritualitate. Aspecte ale unor timpi ce fac conjuncţia între mintea şi inima bărbatului ajuns la maturitate.

Fiecare eseu este o rugăciune în sine, dar şi un motiv de luptă cu întunericul, cu clipa noastră de laşitate inevitabilă.

Exemplele bune abundă, pildele, originale sau preluate de pe Internet sau din Biblie, converg spe taina care a stat la baza cărţii în sine.

Clipa, Totul sau Nimic, Rostul trecerii, Voluntariatul… sunt titlurile care , ca şi ideile, au s-au aşezat în pagini cu îndârjire uneori, cu melanocolie şi chiar nostalgie, ca atunci când a fost vorba de amintirile din copilărie. Cel mai adesea, gandurile s-au stratificat pe verticală, făcând legătura între pământ la cer.

Prin volumul de faţă, Grigore Avram a făcut un pas decisiv în Agora în care Umanitatea însăşi îşi dispută Istoria. Grigore Avram nu ne oferă doar exemplul firului de iarbă, el ni se dăruieşte, făcând desecţie pe propria-i conştiinţă. Vine dinaintea noastră cu o carte în care şi-a pus amprenta cu frenezia poetului şi rigurozitatea omului de ştiinţă. Iată două faţete ale aceleiaşi identităţi, deasupra cărora, Lumina Lumii rămâne singurul lucru sigur care, ne convinge autorul, că ne-a mai rămas.