Antidotul Contra răului din nou

Doctorul pădurilor, dar şi al creaţiei literare, Grigore Avram aduce, după cărţile de specialitate, dar şi cele de poezie, un volum care propune gânduri care curg ca un râu din sufletul omului dornic să cunoască lumina păcii. Volumul „Contra răului din noi”, apărut la Editura Eikon, propune un balans între antitezele personalităţii şi cele ale sufletului.

În Prefaţă, prof. dr. Vasile V. Filip spune despre cercetare că aduce în prim plan speculaţia moral-filozofică, cele 30 de eseuri fiind poeme ordonate pe dimensiunea recuperării absolutului din noi, adevăraţi psalmi camuflaţi, discursivi, în care divinitatea are rolul primordial, ca un Făt-Frumos care vine să salveze lumea.

În eseurile lui, Grigore Avram îşi asumă sinceritatea ca mai apoi tentaţia lumii să aprindă gustul soarelui nefiltrat şi, de fiecare dată, să caute o explicaţie dincolo de limita sensibilităţii. Ideea care se desprinde din aceste eseuri este aceea a bunului mers pe cărarea inimii, asta ducând la o luptă continuă cu răul din noi, astfel încât fericirea să primeze. Îmbrăcaţi în natura umană, care ne-a fost dată să ne protejăm, trebuie să ţinem focul viu al binelui ca un jăratic cuibărit în universul pe care l-am clădit din propriile sentimente.

Grigore Avram descifrează, în eseurile sale, modalităţi de salvare a sufletului aflat pe Golgota gândurilor. De altfel, ne spune că redescoperă frumuseţea în armonia gândului curat ca şi cum fiecare rost mărunt ar fi o poezie. A nu avea lumină în suflet echivalează cu a nu cunoaşte ceea ce înseamnă iubirea, sentiment care stă ca fundament la rădăcina binelui. Cartea lui Grigore Avram este un remediu care aduce în prim plan trăirile curate în care dimineţile sunt luate pe umăr, amestecate cu destinul iar, mai apoi, plămădite la lumina soarelui în idealuri pozitive. Citind acest volum îşi dai seama că drumurile nu mai sunt obturate de negativism, că adevărul este leacul care trebuie administrat inimii, că ispita trebuie otrăvită prin gânduri curate, iar puterea transcendenţei spre frumuseţe mereu avută în atenţie.

Un suflet plămădit pe uliţele Maierului, acolo unde în fruntea Măgurii Mari răsare lumina înecată în zori, iar dorinţele sunt plămădite în cuibul visurilor. Grigore Avram se apleacă mult, în eseurile lui, asupra legăturii cu natura, care este, de fapt, parte din noi. Edificator în acest sens este exemplul firului de iarbă cu a lui verticalitate firească, care şi-a acceptat de mult crucea regenerării în timp. Cel de Sus, răstignit pe altarul liturgic, dăruieşte din razele lui fiilor de pe pământ, astfel încât aceştia nu trebuie să facă decât un pas în redescoperirea hainei spiritului. Când liniştea se vinde pe un lătrat de câine, Grigore Avram vine să liniştească apele tulburi dând soluţii despre ceea ce înseamnă naturalul fiinţelor umane, despre descătuşarea gândurilor negative, despre ceea ce ne face să fim cu adevărat mari şi importanţi pentru a fi una cu universul. Sufletul trebuie să fie demn de prototipul său, iar lupta contra răului din noi este înţelegerea şi comuniunea cu ceilalţi, neîmpărţită şi neînjumătăţită. Fericirea, atributul dragostei, trebuie să se regăsească permanent în mintea fiecăruia dintre noi, iar Grigore Avram vine să ne deschisă sufletul spre trăirea adevărată.