DISPOZIȚIE DE PRIMĂVARĂ

Au sosit freziile din Olanda,
Florile mele preferate,
Deși nu-mi place numele lor,
Aș fi vrut să le cheme ghiocei
Sau narcise, grâușori,
Orice altă alegere decât nebunia aceasta
De nume printre dinți, ca un fierăstrău –
Mireasma lor e tot ce rămâne,
În camera dermă și camera epidermă;
E coadă la frezii, e coadă la Olanda...
Mă întâlnesc pe strada aglomerată
Cu poetul uitat
Și-mi spune să duc gândul până la capăt,
El vine în zonă să-și cumpere pâinea preferată,
Ardeleană,
Îmi oferă un codru, așa,
Doar ca să primesc ceva pe ziua de azi;
Ultima veste este că, în apropiere,
Laleaua pestriță încă n-a înflorit,
A fost frig, a căzut brumă...
S-au format două rânduri de oameni:
Cei ce merg spre frezii, ca mine,
Și cei ce se-ntorc la pâinea ardeleană,
Într-un număr mult mai mare,
Dacă ne-am juca țară, țară, vrem ostași,
Am pierde;
Ce să pierdem?
Nimic, doar așa...
Deodată, se apropie al treilea poet,
Care nu mai are loc pe trotuar,
S-a oprit în drum și unește,
Ca o traversă de cale ferată
Cele două linii;
Primăvara trece pe lână noi
Cu ferestrele deschise...