Doi scriitori năsăudeni, omagiaţi de către două distinse scriitoare ieşene

            Cartea Doi oameni cu sufletul cât zarea Editura Pim, 2024, în coordonarea a două scriitoare ieşene, prof. ing. dr. Gabriela Nedelcu Teodorescu şi prof. Violeta Petrea, este gândită ca un modest şi delicat omagiu (aşa cum afirmă domniile lor) la adresa familiei de scriitori năsăudeni Lucreţia şi Ioan Mititean, constituindu-se într-un semn de aleasă preţuire pe care cele două distinse doamne l-au pregătit celor doi protagonişti năsăudeni.

            Colaboratoare mai vechi ale familiei Mititean în domeniul scrierilor literare, cunoşteau îndeaproape activităţile culturale şi scriitoriceşti ale acestei familii. De aceea prin demersul lor, cele două scriitoare prof. ing. dr. Gabriela Nedelcu Teodorescu şi prof. Violeta Petrea, au adus temeinice argumente în cuvântul lor introductiv sub titlul În loc de prefaţă, în favoarea constituirii acestui volum, amintind şi evocând citate din cuvântul înaintaşilor noştri Coşbuc, Goga, Slavici, Blaga, Rebreanu, Agârbiceanu, Ioan Alexandru dar şi alţii de pe alte meleaguri, de care răsfoind filele acestei cărţi vă puteţi bucura. Reuşind în acest fel să ne încânte sufletul cu un fel de rendez-vous spiritual, un arc peste timp între cei ce au fost şi a căror cuvânt încă este viu, precum şi cei 48 de scriitori contemporani prezenţi prin gândurile, sentimentele şi aprecierile exprimate faţă de activitatea celor doi protagonişti, îi puteţi „întâlni şi cunoaşte” răsfoind aceste file omagiu.

            Reţinem printre altele şi unele semnalări demne de interes pe care iniţiatoarele acestui demers le aduc în atenţia cititorului că în „Transivania morala era mai strictă” (acad. Eugen Simion). Lămuritor în aliniatul următor, (probabil referindu-se la zestrea culturală a acestei zone) se menţionează că: «Este o epopee a acestei lumi unice, o lume diferită, supusă unor culturi diferite din Imperiul austro-ungar, o lume civilizată la alt nivel decât restul ţării, în care apare primul abecedar, numit „bucoavnă” la 1699 (imortalizat de Coşbuc în poezia „Cetatea Neamţului”: (amintind doar) „Sunt cu ceară picurate/ Literele-n bucoavna mea”) şi care reprezintă un mic manual de bună creştere, precepte creştine religioase din toate cele trei religii: ortodoxă, catolică şi luterană, norme de comportament în societate, codul manierelor elegante, fonetică, morfologie şi sintaxă, ale căror reguli sunt valabile şi astăzi, fapt care demonstrează unitatea structurală a limbii române,... »

            Undeva spre sfârşitul acestei introduceri am găsit afirmaţia: „Până şi istoricii de aici au altă structură. Fiecare cuvânt este chinuit de istorie şi de timp şi se încolonează cuminte în text.”

            Cartea în întregul ei este un C.V. dens, savuros, legat de cultura zonei şi în principal de activitatea didactică şi scriitoricească a familiei Mititean, închegat sub îngrijirea şi bunăvoinţa celor două distinse doamne. Argumentând cu citate şi trimiteri pline de miez din scriitorii noştri dar şi din scriitori universali, cele două iniţiatoare ale acestei omagieri adaugă cu nobleţe scriitoricească: „Este un fel de nevoie de restitutio, de implicare în viaţa culturală a acestor locuri, de descoperire a valorilor şi de redare circuitului cultural românesc.”           

            Şi aşa cum spuneam mai sus, această omagiere este întărită de un număr de 48 de scriitori, care  de-a lungul timpului au scris cronici şi-au exprimat păreri, gânduri, sentimente faţă de diversitatea de scrieri a celor doi protagonişti iar distinsele iniţiatoare o mai definesc a fi: „... o metaforă a sufletului lor, o carte-spectacol, un Bildungsroman, o oglindă de-a lungul vieţii unor oameni care au reuşit, pentru câteva decenii, să realizeze o antologie, o monografie-lucrare specifică tuturor scriitorilor transilvăneni...”   

            Nu aş vrea să închei fără să adaug că, pe neobositul jurnalist, scriitor şi fin observator Ioan Mititean, cunoscându-l cu 20 de ani în urmă, l-am poreclit cronicarul Năsăudului. (Cronicar neobosit / cu iubire-a zugrăvit / lumea-n care a trăit.) Şi desigur nu întâmplător şi-a câştigat această poreclă, ci pentru că, aşa cum mi-a mărturisit chiar domnia sa, a scris câte un articol pe zi, timp de nouă ani, ajungând la un număr de 3462 articole publicate în ziarele şi revistele vremii. Pe lângă acestea, împreună cu soţia au scris în ultimul sfert de veac şi lucrări monografice, adunând în cele din urmă 26 de volume în principal proză pe diverse teme, grupându-le totuşi, sub un subtitlu original În vârful peniţei. (Doamna Lucreţia, pe lângă cărţile de proză ascultându-şi inima, a debutat şi cu un volum de versuri.)

            Această carte-omagiu, ilustrată cu multe instantanee color a celor doi protagonişti poartă şi un titlu metaforic Doi oameni cu sufletul cât zarea (titlu sugerat după titlul unui articol de Veronica Oşorhean scriitoare de pe aceleaşi meleaguri năsăudene), se constituie într-o grăitoare frescă a legăturilor sufleteşti şi spirituale cu viaţa culturală prin slujirea artei cuvântului.

                                                                                                          Raveca Vlaşin