Domnul Diriginte

Ar fi trebuit, ca în luna iunie sau în iulie a.c., absolvenţii Liceului Teoretic Beclean, promoţia 1969, să se adune, ca să aniverseze 40 de ani de când ei au spus adio liceului lor. Ar fi trebuit ca unul dintre diriginţii celor trei clase terminale de liceu, de atunci, profesorul Clement Creţu, să strige catalogul clasei a XII-a B.

Lângă acest tardiv reproş, se va aşeza de acum încolo, imposibilitatea, ca cel care a fost şi dirigintele clasei a XII-a B, promoţia 1969, să nu mai poată veni, la revederea noastră pe care o vom programa la anul sau într-un alt moment.

Profesorul de istorie Clement Creţu mi-a fost diriginte în perioada liceului şi pentru mine a rămas pentru toată viaţa ,Domnul Diriginte. Nu am putut să-i spun altfel . Fusese înainte dirigintele surorii mele Lenuţa şi al fratelui meu Iustin. Mereu mă compara cu cel din urmă, mă dojenea cu stăruitoare blândeţe pentru faptul că nu eram o fire aşa de înclinată învăţării ca fratele meu.

Dirigintele meu cunoştea istoria, deloc senină a familiei părinţilor mei. A ştiut, în acei ani ai comunismului crud, să intuiască, sub pufoaica rusească de muncitor la calea ferată, în persoana tatălui meu, pe preotul care nu şi-a abandonat credinţa, de dragul unor îmbietoare favoruri materiale. Şi-a dat seama pe cine are în faţă şi sper că spiritele lor să se întâlnească în cer într-o îmbrăţişare frăţească.

Deşi nu am fost un discipol al obiectului pe care îl preda, mi-aş mai dori să asist la o lecţie predată de dânsul şi sper că am moştenit de la el rigurozitatea lui didactică, dăruirea şi bunătatea lui.

Dacă anii ar putea fi daţi înapoi şi Domnul Diriginte s-ar afla din nou la catedră, sunt sigur că ar fi relatat în lecţiile lui şi despre cei care au fost siliţi să stea în catacombele comunismului.

S-a bucurat ca un părinte, când a aflat că m-am reîntors didactic în Becleanul anilor mei de şcoală spunându-mi: ,,Aici este locul tău, de aici ai plecat, aici trebuia să revii”.

Şi în jurul meu s-au adunat mulţi ani de dăscălie. Când unii dintre foştii mei elevi, îmi spuneau, când ne revedeam, ,,domnul diriginte”, totdeauna mă gândeam că şi eu am dirigintele meu, pe profesorul Clement Creţu. Mă simţeam în siguranţă. Aveam un sprijin.

Acum, când Domnului Diriginte, trebuie să-i spun ,,adio!”, simt că am pierdut un reper impotant. Sunt eu în postura dirigintelui care a rămas fără diriginte.

Adio, Domnule Diriginte, al absolvenţilor clasei a XII-a B, promoţia 1969, de la Liceul Teoretic din Beclean. Nu te vom uita niciodată! Te vei odihni în sufletele noastre.