„Dor, anotimpuri, flori”, volumul de debut al rebrișorencei Viorica Hoha

A apărut recent la editura Giroc din Timișoara, O CARTE MARE A UNUI SUFLET ADÂNC, Viorica Hoha din satul Mureșenilor – Rebrișoara, o dăscăliță iubitoare de neam, credință și tot ce înseamnă element românesc.

Volumul de debut „Dor, anotimpuri, flori”, cu 120 de pagini, este un templu dedicat amintirilor, familiei, naturii, cu 117 poezii bine gândite, bine aranjate,   intuind măreția culturii prin forme cât mai înalte, cu inspirații folclorice, „despre oameni dragi și istorisiri ce coagulează un tot unitar, în care fiecare ne regăsim într-un fel sau altul” cum spune scriitorul Daniel Luca, editorul cărții.

Prin cartea de față, Viorica răspândește bunătate și  vorbe frumoase, dăruind iubire și iertare celor de lângă noi. Prin acest volum de poezii, autoarea și-a deschis ușa prin care a intrat în agora literară, ca „un semănător de credință și de biruință” cum spune Octavian Goga în poezia „Dăscălița”.  

„E greu să fii învățător, spunea pedagogul Vasile Petri. Trei lucruri sunt mai cu anevoie: a te naște, a domni și a învăța pe alții”, așa cum a făcut autoarea în cei 40 de ani de activitate cu copiii.

„Dor, anotimpuri, flori” sunt trei elemente ce ne poartă printre amintiri, sentimente care exprimă dorința puternică de a revedea pe cineva drag, de la care așteaptă mereu un gând, un zâmbet, un gest sau o idee, pentru a le purta în adâncul sufletului.

„Mi-e sufletul greu și viața amară,

Mi-e inima tristă de o grea povară,

 Aștept nu știu ce, ba cred că știu bine,

Aștept pe cineva să vină la mine.         

Degeaba îi plângi pe părinți după moarte,

Degeaba-i aștepți să se-ntoarcă, nimeni nu poate. 

Iubește-ți părinții cât trăiesc pe lume,

 Respectă-i atât cât poartă un nume.”

                                                         („Iubește-ți părinții”, pag. 89)

„Când, ți-e dor de cineva să nu închizi ochii. Are să-ți fie și mai dor.” spune  Tudor Mușatescu. Dorul o însoțește mereu pe poeta din ograda Mureșenilor, ca o punte de legătură dintre realitate și vis, dintre dor și durere.

„Dorul, spunea Octavian Paler, este focul în care ard speranțele, dorințele, durerile,  iar cenușa  ce rămâne reprezintă  amintirile.”

Vremea și timpul din viața omului se aseamănă cu cele patru anotimpuri:

„Mereu trecut-au printre timpuri

Nenumărate anotimpuri.

Primăvară, vară, toamnă, iarnă,

Anii vieții să mi-i cearnă.”

(„Anotimpurile vieții”, pag. 23)

Printre dorurile și durerile ce au străbătut anotimpurile vieții, sunt incluse florile, creații ale naturii care impresionează prin varietatea de nuanțe, îmbină  semnificații și creează mesaje aparte, comunică sentimente într-un mod elegant și unic și îmbunătățesc starea de spirit a oamenilor, diminuând stările de stres și anxietate, sporind creativitatea și starea de bine prin mesaje de iubire și pasiune, curaj, respect, pace și inocență.   

„Sus pe stâncă-i cocoțată

Și de lege protejată,

Chiar de nu e în grădină

Tronează ca o regină

Nu e voie s-o culegi

O privești și înțelegi

Că trebuie ocrotită

Și cu dragoste îngrijită  

Este floarea cea mai pură

Care crește în natură.”

                                                 („Floarea de colț”, pag. 93)

Aduc sincere felicitări autoarei, care prin vorbe simple, sculptate parcă în marmură, relevă frumusețea copilăriei, a anilor de acasă și din viața dăscălească, precum o doamnă a culturii sensibilă, creativă și ambițioasă.   

            Lucreția Mititean,

  Membră a Ligii Scriitorilor din România