DREPTATEA din 1930. Năsăud-scurt istoric

Pe prima pagină a gazetei „Dreptatea” (an. IV, nr. 846, din 8 august 1930), ce apărea la București, citim articolul „Năsăudul”, semnat de prof. Sandu Manoliu. De fapt, este un scurt istoric al Năsăudului după prima parte a volumului „Icoana unei școli dintr’un colț de țară românesc”, publicat la Bistrița, în 1929 (616 pagini). Am reținut din acest text că:

• Țara Năsăudului este pomenită de pe la 1264 („Terran Nazwod”);
• Originea numelui „Năsăud” este deschisă între filologi. Este citat prof. N. Drăganu cu etimologiile propuse:

1. Sașii socotesc numele „Năsăudul” ca nume săsesc: Nassendorf=„satul umed”
2. Ungurii zic că e de-al lor;
3. I. Marțian socotește că este sirian, după localitatea „Nasaudum” din Siria, pomenită la Plinius;
4. N. Drăganu și I. Nistor cred că este de origine slavă;
5. O explicație amuzantă o dă Alex Resmeriță în „Dicționarul” său: „Ne se uda!”, adică, loc ferit de inundații.

„Important este – zice S. Manoliu – că Năsăudul și jurul lui a fost un centru curat românesc, dovedit și de documentele oficiale ungurești, cari încă din secolul al XV-lea denumesc ținutul „Valea Românească”, „Valis Valahalis”, iar o sută de ani mai târziu este numit „Districtul românesc”, „Districtus Valahicus”, pentru ca, mai apoi să noteze: „Nu e de mirare că pe vremea lui Petru Rareș, care era stăpânitor peste aceste locuri, secretarul reginei Elisabeta, Petru Perembski să scrie cu temere că o bună parte a țării Transilvaniei e locuită de Români, care se vor uni cu Moldovenii din cauza identității de limbă”. Chiar și marele crai al Ungariei, Matei Corvin, prin diploma de la 1475, „când încorporează comunele românești de pe Valea Someșului în orașul săsesc Bistrița, recunoaște că românii de pe Valea Someșului au fost dintotdeauna liberi”, specificând că „aceste comune au a se bucura și în viitor de toate drepturile civile și politice, fără a fi iobăgite vreodată”./ Acum 400 de ani, „hotarele Moldovei lui Petru Rareș cel Mare, notează S. Manoliu, se întindeau peste ținutul nostru, al Rodnei și al Bistriței, cuprinzând întreaga vale a Someșului și ținuturile Ciceului, ale Ungurașului și ale Cetății de Baltă, până în inima Ardealului”. Sunt amintite și alte legături între Ștefan Cel Mare și această parte a Țării Năsăudului.

Ajungem și în anul 1761, când Maria Tereza a înființat cele șase regimente de grăniceri, menite „să apere mai bine hotarele împărăției de atacurile Turcilor”. Regimentul II s-a înființat în 1763 și a fost alcătuit, inițial, „din 23, apoi 44 comune grănicerești de pe Valea Someșului, a Bârgăului și a Șiesului” (n. n., probabil Șieului). „Grănicerii erau scutiți de impozite către stat și foloseau liber pădurile, iar pădurile erau administrate sub jurisdicția militară”. Acest regiment „a ființat 88 de ani și i s-a dus faima prin vitejia cu care „cătanele negre” s’au bătut în toate războaiele, stârnind admirația chiar și a împăratului Napoleon I”. În vremea Regimentului „au înflorit cele 44 de commune împreună cu școlile românești. În 24 martie 1861, Năsăudul a devenit capitala districtului Năsăud, având propria stemă”. Dr. Alexandru Bohățel a fost primul prefect român și și-a avut scaunul la Năsăud. „Această localitate avea toate instituțile necesare unui district, începând cu tribunalul și sfârșind cu liceul, toate românești, conduse de fruntașii români din ținut”. Se știe că prima carte dedicată Războiului de Independență, apărută în 1878, aparține profesorilor năsăudeni Artemiu Publiu Alexi și Maxim Pop, originari din Sângeorz-Băi. În urma victoriilor românilor la Grivița și Rahova, „Năsăudenii au ținut să denumească două hoteluri cu aceste nume”. Dar faima Năsăudului au făcut-o îndeosebi școlile. „Încă de pe vremea graniței s-au înființat treptat: o școală primară elementară (1766), o școală primară superioară, „Normala”, cum se numea atunci (1770), iar pe vremea „revoluției lui Horia, la 1784, un institut militar, care a dăinuit 65 de ani. Pe locul ruinelor sale, s-a clădit localul școlii normale.

Regimentul II grăniceresc s-a desființat după revoluția din 1848, iar românii au hotărât ca cele două fonduri ale regimentului: fondul de aprovizionare („provente”) și fondul de îmbrăcăminte („monture”) „să nu se împartă între grăniceri, cum au făcut alte comune grănicerești, ci să se administreze mai departe de către o anumită comisiune, fondurile destinându-se numai pentru scopuri culturale și școlare: clădirea de școli românești în Năsăud și acordarea de burse studenților săraci, descendenți de grăniceri”. Din aceste fonduri „s’a întemeiat Liceul „George Coșbuc” și s’au susținut și sprijinit și celelalte școli, cari au făcut faima Năsăudului, între care notăm, mai ales, „Preparandia” de la 1859-1869, mama școlii normale de azi” încheie Sandu Manoliu.

                                                                             Icu Crăciun