COMUNA ,,REBRIȘORA’’ (II)

Vreau să vă vorbesc ceva la acest loc despre Granița militară, despre Regimentul al II- lea  românesc de graniță și timpul căruia au servit mulți rebrișoreni, părinți de-ai noștri, luptând și murind pentru patria și națiunea lor.

În anul 1763, împărătesa și regina Maria Theresia, văzând hotarele sud- vestice ale Transilvaniei  amenințate de invazia turcilor, de o părte, iar de altă parte ,, pentru a le scuti de încălcările unor cete de bandiți’’, înființă în acest an, adică în anul 1763, pe lângă alte regimente de graniță și ,,Regimentul al II.românesc de graniță’’, sub numirea de: ,,Zmeitex mallachicher-granz-Infanterie-Regiment.’’

Astfel și comuna Rebrișora se alătură în rândul celor 44 comune, numite de aici ,,comune granițeresci’’și apucând armele, se puse cu totul sub magistratură militară, purtând soldații din acest regiment numele de: ,,militari grănițeri’’.

Părinții noștri au fost militari grăniceri, ba și astăzi trăiesc veterani care au servit sub steagul glorios al ,,Regimentului al II. român de graniță, steag pe care Majestatea Sa, Împăratul și Regele nostru de astăzi Francisc Iosif I. ,,l-a distins prea grațios’’, pentru credința și vitejiea dovedită, în vremuri de restriște, ,,cătră patrie și tron’’.

Dar cu deosebire vitează s-a arătat și voinică  în șirurile Regim II lea, compania a 8 a, compusă numai din rebrișoreni, cari erau fala și mândria Regimentului.

,,Grănițerul era soldat, dar totodată și econom’’. El, cu hainele sale, cu mâncarea sa, cu armele sale, adecă cu ,,mondurul și proviantul seu’’, servea patria și pe domnitor  și îi servea cu credință și dragoste, căci este tradițională credința și caracterul osteșesc al românului.

Dar soldatul granicer era totodată și îngrijitorul familiei sale, deși servea  la regiment câte 10 și 12 ani, trebuind să reintre din nou în serviciul militar, ori de câte ori erau chemați la arme, fiind patria în pericol.

,,Când se încheau căsătorii între grănițeri, mai întâi se cerea învoirea comandei de companie ori de escadron  și dacă aceasta concedea, numai atuncea se puteau căsători.

Părinții  mirilor în conțelegere hotărau o anumită cinste pentru miresă, iar mai departe nu căpătau niciun fel de avere imobilă.

Peste averea mișcătoare ori nemișcătore avea granicerul drept deplin de proprietate, fără a fi marginit prin vreo superioritate’’.

6.14 din Regulamentul Regimentului grăniceresc român, zice: ,,Dacă moare un soldat grănițer, atunci noi (erarul) nu voim nicidecum ca averea mobilă sau imobilă rămasă de dînsul să se dea Erariului nostru, ci aceea să se dea eredilor și următorilor legitimi ai aceluia spre moștenire, dară cu îndatorirea servițiului militar, care cade pre aceea avere imobilă’.’-

,,În casul însă, când nu remâne nici un erede legitim din linia bărbătescă, ori în casul când remâneau numai fete, atunci averea trecea la erariul militar’’.

De averea comunelor grănicerești se țineau: pășunile, pădurile comunale și munții revendicați.

Sub numirea de ,,munții revindecați’’, se înțelege acel teritoriu al munților grăniceri, de către Moldova, pe care Împăratul Iosif II.,fiul Mariei Theresia, i-a dăruit  românilor graniceri. Bârlea, Preluca, Bătrâna, Paltinul și ceialalți  munți ai noștri rebrișoreni, sunt proprietatea nostră grănițerescă dela Împăratul Iosif II., care ni i-a dat,  -după cum arată documentele vechi, ca veșnică proprietate (Zum bestendigen Nutz-Eigenttrum).

În ceea  ce privește starea școlilor de atuncea, nu se poate numi tocmai mulțumitoare. ,,În școlă se învață : cititul, scrisul, calculațiunea și Religiunea, după sistemul cel vechiu și acestea din niște cărți vechi, numite ,,bucovne, cu litere cirile, cari au fost introduse în școla până și pe vremea nostră, er cărțile bisericești de adi, partea cea mare sunt tipărite și adi cu ,,litere cirile’’.

Învățătorii de atunci ,,încă au fost după calapodul vremii vechi și deci spor mare în școla-între astfel de împrejurări-nu se putea face’’.

Desființarea graniței militare

,,În an 1851, granița militară, se desființa și în urma acestui eveniment atât de însemnat în vieța districtului nostru, toate comunele granițești, deci și Rebrișora, au ieșit de sub disciplina militară granițerescă, formând de aci încolo ,,Districtul Năseudului-  sub sistemul absolutismului nemțesc, care ținu până în anul 1861’’.

În acest timp, în acestă epocă a absolutismului nemțesc, limba nemțesca luă teren și tote școlile, în administrația  și chiar în viața publică. La școala normală din Năsăud se propuneau obiectele exclusiv numai în limba germănă, astfel încât bătrânii noștri care au trecut prin aceste școli și din care mulți trăiesc și astăzi, cunosc ,,posedă’’ limba nemțescă, iar aceasta o observăm zilnic, chiar și la nația noastră, la bătrânii noștri din popor.

În administrația comunelor se introduc limba germană peste tot locul, astfel că și sigiliul oficial al comunei Rebrișoara, purta pe atuncea ,, inscripțiunea nemțescă’’.

În an.1877 însă, se desființează și districtul Năsăudului  și se încorporează la al Bistriței, formând laolaltă comitatul unit: Bistrița-Năsăud.

,,Sigiliul comunei nostre erasi se boteză din nou, cu inscripțiunea  ungurescă, care e și până astădi’’.

Când constatăm la acest loc schimbarea acesta deasă de administrații, de sigile, etc, îmi vine iarași involuntar în minte zicala românului : ,,Apa trece, pietrile însă rămân’’…

Părinții și moșii noștri grăniceri, care au fost înrolați în armată pe vremea graniței militare, necompensați  fiind în urmă pentru ,,proviant și mondum’’, au înființat fondurile școlare și de stipendie din districtul  Năsăudului, care fond dispune azi de un capital de 2.000000 coroane, din care, de o parte se susține  gimnaziul și școala normală din Năsăud (precum și școlile din Monor și Borgoprund), care și azi sunt fala ținutului nostru, iar de altă parte se dau stipendii și ajutoare studenților grăniceri, pentru a se putea susține pe la școlile mai înalte.

Grație numai acestor stipendie și ajutoare, au putut să-și continue studiile mai înalte și tinerii săraci din comuna noastră, pe care astazi-spre cinstea  comunei și spre mărirea și lauda strămoșilor noștri - îi vedem ocupând ,,oficii publice și pozițiile cele mai înalte în societate’’.

Dar să vă vorbesc ceva despre evenimentele  și întâmplările mai însemnate ce au trecut peste comuna Rebrișoara  în anul trecut, în suta a-XIX- a, de care întâmplări bătrânii noștri care trăiesc și astăzi, gârboviți  sub povara anilor îndelungați, își aduc bine aminte:

,,Era pe la an.1798, tocmai la finea veacului al XVIII, când se începu războiul cel mare între Austria și Francia, al cărei împărat era Napoleon Bonaparte.

Războiul a ținut până pe la an.1810, în care războiu, după cum dovedesc actele vechi, au luat parte și grănițerii români din Regim. lI de graniță din ținutul acesta, deci și din compania a 8 a, luptând pentru Austria.

Nu mult după acest războiu, pe la an.1816, a început foametea cea mare, care s-a simțit în țara întregă, deci și în Rebrișoara, și căreia locuitorii -după cum ne spune  tradiția - alungați de necasuri și fomete, fugiau pe la munți unde se nutreau cu rădăcinile și scorța copacilor’’.

În anul 1848, ,,a erupt în țara nostră revoluția, care a ținut până la an.1849’’.

În întrega țară s-au simțit amar urmele acestui război civil, deci și în comuna Rebrișoara  care ,,după cum stiți Dvostră betrânii satului a fost aprinsă de Ungurii revoluționari, er pe urma lor au venit Rușii sau Muscalii,   chemați în ajutor de Majestatea Sa Împăratul  și Regele nostru de astădi’’. Locuitorii comunei nostre îngroziți de urmările acestei revoluții  și neștiind ce va aduce ziua de mâine, își ascundeau avutul lor prin pământ pe unde numai puteau, și apoi se retrageau în păduri  și la munți, blestemând pe asupritori.

Muscalii, cum le zicem noi rușilor, au ajuns în fine pe unguri la Vilagos, nu departe de Arad și i-au silit să depună armele și să jure credință  și supunere Majestății. Sale, împăratului și regelui nostru.

,,La an.1859 a urmat resboiul cu Italia și apoi în anul 1866 rezboiul nefericit al Austriei cu Prusia, apoi erăși  resboiul cu Italia.(1866.)

Mulți bătrâni de-ai noștri din sat, grăniceri, care trăiesc și azi, au fost înrolați ca soldați și duși,, la resboiu, er ei plecau cu drag, luptând pentru țară și Domnitor’’.

Mulți trăiesc și azi din bătrânii satului, cari au luat parte la aceste războaie, unde erau în joc ,,soartea și interesele mari ale patriei nostre’’.

,,Astfel badea Pavel Linul, unchiul meu betran, Zacharie Catarig și alții, îți spun și astădi ca de pe carte de luptele, ce le-au purtat la Konigratz cu Prusul (Preisul sau Burcusul cum îi mai zic ei)- îți povestesc de Țara Boheniei, de rîul Elba, de lângă Kanigrstz, în ale căruia valuri  și- au aflat moartea atâția soldați austrieci.

Filip Roșu vecinul meu betrân, Ionica Sângeorzan și alții, îți povestesc ceasuri întregi din  vremea cătăniei lor, de luptele din Italia, cu Pămintezu, cum i-i zic ei Italianului, despre Veneția, despre șesul Lombardiei și rîul Po sau Padul,  ca și cum ți-ai povesti de Lușca-Crâstii sau Costa Taberi ori Valea Ghersii, er acesta cu atâta însuflețire și conscientiozitatea totodată  că și-au îndeplinit datorința, încât îți vine să-i admiri pe acești bravi granițeri  încărunțiți în lupte și nevoi.’’-

În prezent ne preocupă și suntem îngrijorați de procesul cel mare ce-l poartă com. Rebrișora cu comuna săsescă Dumitrea-Mare, pentru terenul din stânga Someșului, până sus pe vârful numit al Dumbrăvii, pe unde curg pâreiele în coce și se versă în Someș’’.

Acest proces, care a costat comuna noastră zeci de mii de floreni și căruia i-au căzut jertfă mulțime de vieți omenești, își are începutul în anul. 1763, tocmai la  înființarea  graniței militare, deci acest proces este vechi de 140 de ani.

,,De atunci  și până adi, au eșit la fața locului o mulțime de comisiuni, compuse din militari, din civili și comisiuni mixte’’.

Cea mai însemnată comisiune este aceea sub Blasonul Siskoris în 1765, care cu așa numiții ,,canciliști’’ a eșit afară și a statorit metele…’’

În an. următor la 1766 a eșit la fața locului  comisiunea lui Grof Telleki Adam.

,,De atuncia nu se prea află urme până la an. 1842, adecă înainte de revoluție, când a eșit afară comisiunea lui Horvahh, care a avut chemarea se afle linia lui  Talleki dela 1766.

Acesta însă (Horvath), abătându- se dela chemarea lui, aperatul său a fost nimicit de Majestatea Sa Monanchul nostru  și la 1857, a fost trimis din nou să se împace partidele.

La an.1862, a eșit afară comisiunea lui Papp Alajos, care a statorit numai linia administrator, așa numită’’.

În vara anului 1887, com. Rebrișoara intentând proces de conturbare contra comunei Dumitrea-Mare, comuna noastră câștigă acest proces (de conturbare) și judele  dela judec. reg. din Naseud Virag-hati Floris eși la fața locului în vara an.1887 și tăia linia care se numeșce până adi: linia  lui Viraghati’’.

În fine, comuna Dumitra-Mare, intentând proces de propritate cu com. Rebrișoara precum și contra biserici greco- catolice și contra mai multor particulari, în vara anului trecut 1900 ,, eși comisiunea cea mare dela Tribunalul reg. din Bistrița, sub conducerea judelui-de tribunal Dr. Dvadolla Bella, care comisiune, compusă din ingineri, pricepători  de lucru, avocați etc. aperă la fața locului  6 (șese) septemâni, fiind ascultați  atuncia sute de martori’’.

Acest proces, unic în felul său și fără pereche în analele tribunalelor  din țară este și astazi în curgere,- și a căruia  dezlegare  favorabilă se așteaptă din zi în zi,-este  purtat de valorosul avocat al Bistriței Dr. Demetriu Ciuta născut în  Rebrișoara la 4 noiembrie 1859 și al căruia tată, Iacob Ciuta, a fost primar al comunei nostre și primcurator bisericesc.

Dr. Demetriu Ciuta, rebrișorean fiind și-a  pus toate puterile în serviciul  poporului, în mijlocul căruia s-a născut, care  popor nerecunoscător încă, cu o nemărginită încredere, a pus soartea procesului în mâinile lui.

Iată, iubiți poporeni: evenimentele, întâmplările și faptele mai însemnate ce au trecut în cursul vremurilor peste biata noastră comună și poporul din Rebrișoara.