Dreptul la melancolie

Ion Radu Văcărescu este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai Sibiului. Redactor la revista de literatură şi artă „Euphorion”, unde promovează scrisul de calitate, profesor la Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” din Sibiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, din 1994, în prezent preşedinte al acesteia. A tradus poezie, mai ales din lirica anglo-saxonă (Williams, Stevens, Pound, Levertov, Sexton etc.), apărută în reviste şi câteva antologii realizate în colaborare cu Mircea Ivănescu şi Iustin Panţa. Traduceri în engleză din Eminescu, Coşbuc, Vinea, Pillat, Blaga, Bacovia etc. A scris şi a tradus zeci de texte, publicate în reviste şi antologii, a scris prefeţe şi a ţinut vorbiri la o gamă largă de manifestări culturale, a îngrijit antologii, a participat la festivaluri, simpozioane, colocvii, cenacluri, lecturi publice, maratoane de poezie, ş. a. A publicat volumele: Exil în oraşul imperial (poezie, Editura Euphorion, Sibiu, 1992); Melancolii retorice (poezie, Editura Euphorion, Sibiu, 1994); Antologia poeziei româneşti de la origini până azi, vol. I-II (Editura Paralela 45, Piteşti - Bucureşti - Braşov - Cluj Napoca, 1998, în colaborare cu Dumitru Chioaru, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu), Ritualul melancoliei (poezie, Ed. Paralela 45, Seria Destin, postfaţă de Dumitru Chioaru, Piteşti - Bucureşti - Braşov - Cluj Napoca, 2002, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu); Un sat numit România - schiţe şi povestiri (proză, Editura Axa, Botoşani, 2003, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu şi Premiul Hyperion la Ipoteşti – Botoşani, 2004); Gnoze (poezie, Editura Axa, Botoşani, 2004); Un sat numit România - schiţe, fabule, povestiri, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită (proză, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 2005), Geografie şi Ştiinţele naturii (aspecte ştiinţifice şi didactice, cu numeroase fotografii, Editura Psihomedia, Sibiu, 2006), Muzeul figurilor de umbră (poeme, Editura Vinea, Bucureşti, 2008), Dreptul la melancolie şi alte poeme alese (Editura Axa, Colecţia La Steaua, Botoşani, 2009), Spaţiul inefabil, vol. I - II (eseu, Editura InfoArt Media, Sibiu, 2009). Pentru activitate a primit Ordinul naţional Meritul Cultural în grad de Cavaler, 2004. Volumul Dreptul la melancolie şi alte poeme alese încheie seria „La steaua. Poeţi optzecişti” a editurii Axa din Botoşani, iniţiator poetul Gellu Dorian. O ediţie bine structurată, în care Văcărescu se încadrează perfect.Avem de-a face cu o poeziei a muzei inefabile, în care pulsul iluziei dă senzaţia bulelor de aer în acvariul cu apă, într-o clopotniţă de cristal. Iubirea, sentimental supreme, are “fruntea de calcar şi ochii de amră/ glezne de aur şi palme de lut/ păr de mătase şi gene de iarbă”. Ioan Radu Văcărescu este romanticul trubadur prin vremile moderne, care îşi găseşte rădăcinile în seva plantelor. Andrei Terian în postfaţă spune despre polii acestui câmp de forţe că sunt exilul şi dragostea, iar liantul lor secret e melancolia. Găsim o poezie de cunoaştere a eului poetic, în care gândul zboară spre iubire, iar eroul respiră “odată cu fiinţa ascunsă a oraşului imperial”. O dragoste pătimaşă, încărcată de trăiri erotice, ca un festin: „Sub ocheada-mi fulgerătoare mijlocul tău/ subţire şi-ndoit ca un ţipar deşirat/ stă rostuit/ în echilibru fragil pe stejarul masiv al mesei/ de-ale bucătăriei bunătăţi afumat/ de palme şi coapse îndelung lustruit// Sub privirea-mi dureros de verticală/ şi meşteşugul de casap învăţat/ bucile şi coapsele tale cresc din mine/ şi stau cu genunchii agăţaţi de aerul piperat/ înlănţuiţi de pieptu-mi ca aripi/ de zbor retezate/ îndemnându-mi bărbăţia să-nvrednicească/ favoarea de-a te-ncepe/ când nici nu mai gândeam c-ar fi să fie/ când nici nu mai visam la dulcea-mpietate// Sub privirea-mi lăsată pe spate/ ca un organist în al artei fugii final extaz/ floarea ta de chiparos/ e-nfundată când pe-apucate/ cu petalele răsfrânte pe dos/ când chibzuit şi alene/ de mădularul viteaz/ ca şi când ar fi aproape-ndestulat/ în sine de putere/ şi ca secera lunii curbat/ mai roşu ca mărul ionatan în octombrie/ şi mai vârtos ca vânăta cu cap borcănat”. Muzeul figurilor de umbră, Sibiul – „cetatea umbrelor”: „ au dispărut leii de piatră de la împăratul romanilor/ încă un prieten a plecat în exil/ apoi altul şi altul încă unul/ într-un sfârşit a dispărut şi statuia lui gheorghe lazăr/ din piaţa unde prietenii rămaşi am fost aproape/ într-un decembrie maladiv şi de neuitat/ câteva porţi mai puţin/ câteva iubiri mai puţin/ cotloanele oraşului căzute într-o memorie uitată/ vieţi dispărute între atâtea alte memoriale/ locuite de umbre// odată am fost în exil într-un oraş imperial/ era vorba de enciclopedia imaginară/ a melancoliei de fiecare zi/ acum sunt exilat într-un oraş trist/ într-un oraş de piatră seacă stăpânit/ de un consistoriu ocult/ ca şi altădată în istorie nici un drept nu ne mai rămâne/ cnejilor valahi surghiuniţi în propria ţară/ ni se spune să fim fericiţi alunecând/ alunecând pe apa îngheţată a fântânilor sparte/ să fim fericiţi în noul imperiu roman de naţie germană/ în noua provincie a vechiului imperiu/ austro-ungar de naţie europeană/ să fim fericiţi aşteptând la porţile oraşului/ măiereni exilaţi în jurul bisericii ortodoxe din groapă// astăzi s-a întors anotimpul/ în care ar fi trebuit iarăşi să intrăm/ prin portalul de lumină dinspre centru spre subarini/ la o întâlnire de taină şi melancolie/ am rămas prea puţini încât să ocupăm toate locurile/ din jurul statuii lui eminescu/ prea puţini pentru a bea tot vinul adunat/ vadră după vadră în toţi aceşti ani putrezi/ blândă privirea ne-ar fi fost/ aprigă cuvântarea şi cântarea/ mângâind coame de lei tineri/ asmuţind ciobăneşti mioritici contra destinului potrivnic amintind pe/ fiecare dintre cei exilaţi/ departe într-o europă tristă/ într-o ţară sau alta/ astăzi toate orologiile oraşului imperial/ s-au prăbuşit în infern”. Se vede lupta pentru izbânda luminii în citadinul prăfuit de iluzii deşarte, iar paşii sunt “înfundaţi în frunze letargice”. Oraşul acesta fermecat este stăpânul spaţiului poetic: „Bate în dungă orologiul din Turnul Sfatului / clipa solemnă se refugiază în cotloanele vetuste ale oraşului / stăm şi privim caleştile care altădată / opreau în faţă la Brukenthal / lumina grea ne macină ochii buzele limba / nostalgiile gemene de iunie “. „Nu mi s-a împlinit nicio profeţie politică / nu am câştigat la loto / banii s-au dus aşa cum au venit / ca gâştele pe apă / pariurile toate le-am pierdut…“, spune poetul care prevalează frumuseţea clipei în care binecuvântarea literei se răsfrânge asupra vieţii. „Părul ţi-e ud de lumină / stăteam în camera scundă / în faţa ferestrelor deschise spre cartierul baroc / priveam liniştea aşternură pe zidurile de var / respiram odată cu fiinţa ascunsă a oraşului imperial“ spun versurile surate ale iubirii care se zbate să se adapteze asfaltului. Se continuă în acelaşi registru „şi tu ai devenit transparentă / şi eu am devenit o umbră de august care priveşte / trup de suflet prins în capcana desăvârşită a negativului / zgâriat memorie devenită absentia ritual al melancoliei“. Parcă sentimentul suprem nu mai este acelaşi la generaţia actuală, poetul nostru dorind să redea dragostea: „Eşti acum toată-a mea, / Ciută dulce şi vicleană, / Te-am ademenit o noapte, / Aşteptarea n-a fost vană // Îndoită de la mijloc / Stai întinsă între perne. / Pe buclele de ametist / O lumină grea se cerne / De din cer şi mai departe, / De din deal şi de din jos, / Mulţumesc amantă scumpă, / Te sărut, Doamnă, frumos.“ Volumul are şase cicluri cu poeme scrise între 1981 şi 2008, conturând profilul unui melancolic. Poetul dedulceşte „parfumurile penumbrelor", într-o companie agreabilă dată de o „regină a ceaiului". În accord cu atmosfera ce stă să trosnească cu ultima suflare dragostea de neam, găsim spiritual linear al contracţiilor erosului: „ne-am trezit dimineaţa cu zăpada la genunchi/ şi teracotele stăteau să pleznească de focul buştenilor/ de mesteacăn şi fag/ şi ne-am scăldat în zăpadă trupurile tinere/ şi-apoi sufletele dezgolite de carnea înviorată/ vâlve violete peste văile întroienite/ şi ne-am apucat să bem şi cea din urmă picătură/ din rachiul ţinut la păstrare pentru o ipotetică nuntă". Apoi înstrăinarea, tot mai prezentă în viaţa noastră: „încă un prieten a plecat în exil/ o poartă mai puţin/ o iubire mai puţin/.../ Astăzi toate orologiile oraşului/ s-au prăbuşit în infern”, “prin oraşul meu natal mai puţin agale despre mare voi scrie/ din amintiri despre munte din fotografii mă voi plimba/ uşor nedumerit navetist între două exiluri". Criticul sibian Silviu Guga a punctat activitatea bogată a omului de cultură Ioan Radu Văcărescu, subliniind faptul că are trei vocaţii: poet, prozator, doctor în filologie, dar şi critic şi istoric literar. Văcărescu are o poezie care depăşeşte locul comun, o dezinvoltură de a trece peste orice modă literară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5