DULCEA POVARA A LUI I. R. ZAGREAN

« Dulcea povara », duiosul volum de versuri al subtilului Ion Radu Zagrean, aparut in 1997 la editura « Macarie » din Targoviste, la umbra vesnicului pelegrin Mihail I. Vlad, mi-a cazut recent in maini si l-am traversat cu linistea omului care se bucura de armonia cuvantului.

Poetul prinde zbuciumul satului traditional si face o transcendenta spre Creator si lumea creata de El. Este alaturi de tatal sau, caruia ii dedica volumul, pentru « taria lui de credinta », spre poarta de cer in care duce drumul. Prin tensiunea lirica intram in culoarea si jocul cuvintelor care personalizeaza poetul in acel “joc secund mai pur.”

“Am privit cerul / De sus, de pe un prag, / doi nori / mi-au cazut pe umeri / ca doua rime. / Vazduhul ma sigila / pentru totdeauna, / cu dulcea povara. » Poetul « isi impusca sufletul », cu toate ca plecarea vrea s-o mai amane. Priveste prin ochiul copilului franturi de sat si se proiecteaza in imaginea mamei linistite prinsa-n ritualul mamaligii fierbinti, gata pentru copiii randuiti in asteptare. Taranii sunt « in camesi albe, ara, seamana si culeg » prin timpul curgator spre necurgere, iar batranii se plang « ca in privirile nepotilor / au devenit o lectura de anticariat. » Dascalul din sufletul sau, pe undeva uimit, este un « lup de mare / pe puntea unei corabii / ce asteapta sa fie atacata de pirati. »

Ion Radu Zagrean asteapta piratii timpului, constient si impacat, convins ca drumul spre sus este unicul spre existenta.