Ion Radu Zăgreanu: Sub povara verdelui

                                                                 Satul ancorat,

                                                                            sub povara verdelui,

                                                                        de spinări de deal.

Când pomenești numele poetului George Bacovia, instantaneu, îl asociezi cu anotimpul toamna. Când din calendar descalecă luna mai, parcă ești obligat să te contrazici pe tine însuți și rostind versul ,,Verde crud, verde crud...” (George Bacovia - ,,Note de primăvară”), faci o mică rectificare și poetul sezonului autumnal devine ,,vestitorul” biruinței primăverii peste largul naturii.

E atâta verde pe dealurile Malinului, acoperite cu pălării silvane, încât ele par  puțin obosite sub ,,greutatea” acestei culori.

Luând-o, ca de obicei, de atâtea ori, aproape zilnic, pe cărarea care urcă din spatele  casei mele din Malin, spre vie și spre liziera pădurii de acăți, simt că acum, la început de mai, verdele capătă greutatea unei poveri, distribuită pe toată firea din jur.

Eminescian asociezi poverii  epitetul ,,dulce” ca nimeni să nu se supere de posibila amenințare a unei dificultăți. Și totuși, niște senzori ai unei percepții lirice a universului rural amintit, te determină să simți povara frumuseții cromatice purtată în spate de ierburi, de copaci, de plante. Verdele ca un lanț leagă, ancorează satul de spinările colinare din jurul lui.

Așezând primăvara într-o simetrie antitetică cu toamna și târându-ți pașii prin ierburi, nu ai fi surprins ca verdele să foșnească asemeni frunzelor căzute toamna. Această sinestezie potențează ,,povara” verdelui pe care  parcă o porți și tu în spate. Verdele vegetației satului se evaporă ca un abur, plutește în aer ca cețurile toamnei. Nu se întâmplă așa, dar imaginația mea zburdă năvalnic. Armura lui invizibilă o îmbraci ori de câte ori, acum, descinzi în mijlocul naturii. În deschiderea lunii mai, verdele are prospețime și puritate, nu este încă obosit ca în perioada estivală. În luna mai verdele este și un filtru cromatic  care purifică aerul și  întreaga ,,fire” coșbuciană a satului.

Dealurile respiră prin porii verdelui atotbiruitor. O imensă ,,cină de taină” se așterne în fața ta, el te cheamă să te așezi la masa acestei culori.

Privirea îmi aleargă de pe verdele lanului de lucernă, cultivat de prietenul meu Șoni Buta, spre verdele pădurii de acăți, însulițat de florile albe ale acestora. ,,Verdele crud”, mirosul florilor de acăți, ,,aerul pentru zei”, cum îl numeam într-un haiku, trag satul adormit sub clopotul acestei culori, în rai, sub binecuvântarea primăverii.

Îți vine să bați pas de defilare, ca în perioada stagiului militar al tinereții, să cânți, cu tonalități de marș, ,,Verde crud, verde crud...”, trecând  pe sub sprâncenele pline de zâmbete ale primăverii, prezentându-i onorul.

                                                                                    Ion Radu Zăgreanu