O diademă albă în pădurea Malinului

                                                  Peste pădure,

                                                      o diademă albă.

                                                      Acăți în floare.

Când înfloresc acății din pădurea de sus a Malinului sau în cea de jos, de la intrarea în sat, ,,verdele crud” bacovian al acestora este spart, peste noapte, nesesizabil la început, de diadema albă a florilor de acăți. Ele treptat populează crengile acăților, ca o invazie cu încetinitorul prima dată, apoi accelerată și coroana  albă încununează vârfurile celor două păduri.

După câteva zile, parfumul florilor de acăți coboară peste sat, îl învăluie cu mirosul lor. Se pornește atunci ,,fabrica” de aer pentru zei, cum scriam eu într-un haiku: ,,Pomii în floare./Primăvara fabrică/aer pentru zei.” (,,Aer pentru zei”).

Satul miroase a rai, un ,,Miros de nemurire” (,,Flori de acăți” – subsemnatul) curge de pe dealuri în valuri rostogolite. Fiecare mălinaș primește câte un autograf olfactiv pe care îl va împărți cu bucurie cu cei care vor poposi prin localitatea lor. Mai ales dimineața și înspre seară, mirosul florilor de acăți este mai puternic și parcă pleacă din tine intenția de a-l unge pe pâine sau a-l recomanda persoanelor feminine să-l folosească ca fond de ten pentru revigorarea feței.

Amintirile copilăriei te îndeamnă să compari florile de acăți cu niște cămăși de îngeri, pierdute printre crengile copacilor atunci când ei au căzut din înălțimi, atrași de vraja olfactivă a acestora. Chemați de Dumnezeu, în grabă, ei și-au fragmentat bucăți din aripile lor prin arborii pădurii.

Pădurile de acăți devin în luna mai și niște străjeri, prin intermediul albinelor păzind   intrarea în urdinișul satului. Admiri culmile unde se află pădurile de acăți. Insula albă, teritoriul cucerit de acăți, în pădurile odihnind pe dealuri, contrastează cu ,,verdele crud” silvan și eclipsează totul în jurul lui.

Acum pădurea de acăți are momentele ei de glorie, de grație, de putere totală, fiindcă are o armată în continuă mișcare, o oștire zburătoare, care atacă din aer: albinele.

Încercând să se impună ca o regină a pădurilor, atât cromatic, cât și olfactiv, ,,diadema albă” obosește, își pierde treptat din strălucirea ei imaculată, iar solii ei olfactiv nu mai coboară așa de repede spre vatra satului. Dacă nu ești atent, într-o zi ești surprins că diadema albă a florilor de acăți a pălit, s-a veștejit, a dispărut.

,,Verdele crud” își recucerește ,,Ucraina pierdută” temporar și ariergarda anotimpului estival este la poalele dealurilor, gata de atac, pregătită să bombardeze cetățile clorofilei de pe culmile satului cu razele fierbinți și nemiloase ale verii.

                                                                               Ion Radu Zăgreanu