Prof. Vasile Găurean: Insuportabila povară a... bogăției

„Doamne, nu-mi da bogăție, ca nu cumva să mă trufesc și să uit de Tine; nu-mi da nici sărăcie, ca cumva să mă apuc de furat și să te fac de rișine. Dă-mi doar atât cât să pot trăi.” (Cartea Proverbelor)  

          Între oameni și  lucruri pare să fie o interacțiune tainică și reciprocă. Nu doar omul le ia în posesie sau le prelucrează, ci și acestea exercită o influență ocultă.

          George Bacovia mărturisea că resimte o ostilitate din partea tuturor lucrurilor care îl înconjoară, un fel de pulsație în care fiecare lucru părea a-i spune: „Nu m-atinge!”.

                    „Bogăția prea multă obosește și...prostește.” Că  obosește înțelegem, fiindcă necesită preocupare în a o păzi, a nu o pierde, a nu ne fi sustrasă. Cât privește că „ne prostește”, un segment explicativ ar fi că nu ne mai sunt solicitate puterile sufletești, ca se întâmplă ca în cazul celor trufași. Proclamăm  că suntem puternici și forțele noastre sufletești se demobilizează, trec în relaxare și înfrângerea nu e departe. Uităm că există  Dumnezeu, care proniază tot ce există, până și în viața celor mai  neînsemnate viețuitoare.

          Nu rareori excesul de bogăție produce oroare și vedem schimbări radicale, spectaculose. Aș vrea să exemplificăm cu unul din cazurile cele mai impresionante pe care le-am cunoscut cu această temă, faimoasa Nona, zisă și Perla.

                   Pariu facem că n-aţi auzit despre ea, deşi era celebră şi bogată. Aceasta, fiindcă a trăit în secolul al IV-lea după HRISTOS, în  strălucitorul oraș bizantin al Antiohiei, pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur. Despre ea s-avorbit mult în secolele următoare.

          Moștenise de la părinți o avere fabuloasă,. Pe lângă faptul că se scălda într-un ocean de bogăție, era incredibil de frumoasă. Înaltă, distinsă ca numeni alta, juca şi teatru, iar când se plimba pe uliţele marii capitale a Bizanţului răsăritean, toată lumea privea într-acolo.

          Aveai ce privi  o caretă falnică cu roţi de argint,  la care erau înhămaţi şase cai albi, careta aurită şi ea, tronând într-o poziţie de regină, celebra Nona. În picioarele goale, avea lanţuri groase de aur atârnate de fluiere.

          Îmbrăcămintea pompoasă abia putea face concurenţă propriului trup cu care a dăruit-o Dumnezeu. De admirat era şi ce venea în urma ei: un cortegiu de sclave, eunuci din Africa şi Asia…Bogăţia, sfidătoare prin neobişnuita opulenţă a făcut să-i iasă porecla de „Perla” fiindcă avea cele mai mari şi mai frumoase perle din câte s-au văzut vreodată. Ce viaţă ! Părea o zeiță din Olimp. Ce gloate de admiratori o însoțeau! Ce linguşiri ditirambice! I se închinau poeme.

          Ei, dar toate până odată. S-a întâmplat…nu ceva rău,  dar care i-a întrerupt toată fanfaronada luxului.

           Copleșită de lux și bogăție, într-o zi, cineva i-a adus vestea despre un alt om celebru al oraşului, orator nemaipomenit, pe care oamenii l-au supranumit „Gură de Aur” preotul Ioan, despre ale cărui predici vorbea cu entuziasm tot oraşul,

          Ce se gândi ea? Ia să-l asculte, să vadă, așa, de curiozitate despre ce o fi vorba! Şi merse, se amestecă în mulţimmea credincioşilor care o priveau ca pe o vedetă din zilele noastre. Un pic mai decentă, dar tot ea.

           Sfântul Ioan şi-a ţinut predica aşa ca de obicei, cu două teme: dragostea de Dumnezeu și mila pentru săracii de aici şi de pretutindeni, care pier de foame, se zbat în copleşitoare nevoi. Vorbi și  despre înfricoşata judecată a lui HRISTOS, Împăratul slavei şi al veacurilor, care ne va cere socoteală pentru felul cum ne-am trăit viaţa în această lume pieritoare.

          Pentru Nona, care în viața ei nu auzise asemenea lucruri, a fost ca un trîsnet căzut în puterea nopții. Copleşită de cele auzite, Nona s-a dus la somptuoasa ei locuinţă şi năpădită de gânduri, a stat tăcută toată ziua. Spre seară, un dezgust teribil de tot felul în care a vieţuit până atunci o cuprinse, o scârbi. A plâns încetişor şi îndelung, apoi cu hohote. În sufletul ei s-a ridicat o hotărâre teribilă: gata  de-acum! Pentru totdeauna.

          A doua zi, şi-a adunat sclavii,  slujnicele, eunucii,  le-a împărţit daruri bogate şi le-a dăruit tuturor libertatea. Ce a rămas, a hotărât să fie împărţit. săracilor

          Ea însăşi a luat drumul mănăstirilor care înfloreau pe munţii Antiohiei şi pustiului. De atunci, nu s-a mai arătat faimoasa Nona, zisă „Perla ” pe străzile marii urbe a Răsăritului, în paradele acelea care ar  fi făcut-o invidioasă şi pe regina Marii Britanii.

          Ultimii ani ai vieţii i-a petrecut în Palestina, neştiută, în rugăciune, postiri şi asceză. Cu greu au putut să o recunoască atunci când i-au aflat trupul  fără viaţă: slab, sărăcăcios, pământiu, căci „din pământ (suntem) şi-n pământ ne-ntoarcem ”.

          Dar sufletul, oh, sufletul, altădată neluat în seamă, în favorea trupului, a aflat gloria cerească, viaţa eternă, comuniunea cu HRISTOS, cu sfinţii din veacuri, în fericirea cea fără de sfârşit. Căci „în starea în care ne vom fi aflat la urmă, vom fi judecați.”Nona din Antiohia siriană, zisă şi „Perla” şi-a salvat comoara cea nemuritoare a sufletului.

                                                                   Prof. Vasile Găurean