Pr. Vasile Beni: Sfântul Nicolae, cel mai iubit dintre sfinţi, întruchipează binele sub toate formele
Dragii noştri credincioşi!
Luna decembrie am putea spune că este mai specială pentru fiecare dintre noi pentru că este numită şi luna cadourilor, pentru că Dumnezeu îl trimite pe Fiul Său în lume: „Să se nască şi să crească, să ne mântuiască”.
Despre Sfântul Nicolae cu toţi ştim că el este „Moşul” care aduce daruri la copii în noaptea de 5 spre 6 decembrie, punându-le discret în papuci, ghetuţe sau bocanci.
Sfântul Nicolae este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunătății sufletului, fiind numit „chip al blândeților”, mai ales pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia. De aceea, pe bună dreptate, poetul nostru Octavian Goga, privind spre icoană, a imortalizat această imagine când a spus, la finele poeziei Pace: „Blând zâmbeşte din icoană/Cuviosul Niculaie”.
Viaţa Sfântului Nicolae. Se știe că s-a născut în localitatea Patara în jurul anului 272, iar părinţii purtau numele de Teofan și Nona. Încă din copilărie, Sfântul Nicolae (biruitor de popor) s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă. După moartea părinţilor săi, Teofan şi Nona, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, şi a împărţit-o celor săraci.
Cum a fost ales arhiepiscop Nicolae.Tradiţia spune că, după moartea unchiului său, Dumnezeu s-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Nicolae a refuzat la început această demnitate, însă Mântuitorul i s-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate.
Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae s-a îngrijit cu mare atenţie ajutând pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul şi să reintroducă religiile păgâne. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin cetate şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii.
Sfântul Nicolae este cel mai ecumenic sfânt pentru că ţine de Biserica nedespărţită, adică Biserica Sinoadelor ecumenice, aşa cum o numeşte PS Kallistos Ware. A fost un om a cărui autoritate era recunoscută în toată Biserica de la vremea respectivă. Este ecumenic şi pentru că este un sfânt cinstit în toată creştinătatea. Chiar şi în tradiţia creştină, de tip protestant, de exemplu, unde s-a interzis cinstirea sfinţilor, Sfântul Nicolae a continuat să fie cinstit. El apare peste tot ca o figură proeminentă, care excelează în generozitate, în bunătate. Din acest motiv a şi fost pus în legătură cu Crăciunul. Şi tocmai de aceea se spune că sărbătorile de iarnă încep la Sfântul Nicolae, care este modelul uman al dărniciei lui Dumnezeu - Creatorul, care dă pe Fiul Său lumii la timpul potrivit, adică la Crăciun.
Sfântul Nicolae a participat la primul sinod ecumenic din anul 325 de la Niceea unde au participat 318 episcopi din toată lumea şi unde s-a combătut erezia lui Arie, iar el a fost cel mai vehement apărător al învăţăturii despre Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, fiind primul care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului în Biserică. Adică, a-L recunoaşte pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu întrupat presupune, implicit, a o recunoaşte pe Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu. De unde învăţăm că nu putem rupe „Hristologia de Mariologie“.
Este bine de ştiut că o parte din moaştele Sfântului Nicolae şi anume mâna sa cea dreaptă se află în Biserica Sf.Gheorghe din București, ctitoria marelui domn creștin și mucenic Constantin Brâncoveanu. De aceea, spre încheiere, să zicem şi noi în filă de acatist: „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni! Amin!
La mulți ani tuturor sărbătoriților!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Sfântul Nicolae este modelul uman al dărniciei lui Dumnezeu
- Pr. Vasile Beni: Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni
- Preot Vasile Beni: Sfântul Nicolae, simbol al bunătăţii sufletului
- Preot Vasile Beni: Blând zâmbeşte din icoană Cuviosul Niculaie (Octavian Goga, poezia Pace)
- Pr. Vasile Beni: Blând zâmbeşte din icoană Cuviosul Niculaie
Adaugă comentariu nou