Dumitru Protase, singurul academician în viaţă al judeţului, la 95 de ani

Printre personalităţile de anvergură pe care le-a dat judeţul Bistriţa-Năsăud se află şi istoricul şi Dumitru Protase, Membru de Onoare al Academiei Române, sărbătorit în aceste zile la împlinirea vârstei de 95 de ani. S-a născut pe data de 1 februarie 1926, în satul Mocod, localitate în care a urmat şi cursurile şcolii primare. În anul 1938 este înscris la Liceul „George Coşbuc” din Năsăud, considerat la acea vreme unul dintre cele mai bune din ţară. Pe toată perioada liceului, Dumitru Protase a fost premiantul clasei, fapt reflectat în cartea sa matricolă, păstrată în original la Muzeul Grăniceresc Năsăudean, care abundă în calificative maxime.

După definitivarea studiilor liceale, în anul 1946, în urma rezultatelor şcolare din perioada petrecută la Năsăud, obţine din partea Fondurilor Grănicereşti Năsăudene o „bursă de întreţinere totală” la Universitatea din Cluj, condiţionată de întoarcerea la şcoala care l-a format, în calitate de profesor de limbi clasice, respectiv limba latină. A beneficiat doi ani de bursă după care, în urma desfiinţării Fondurilor …, contractul a fost anulat, iar tânărul Protase şi-a continuat cariera în capitala Ardealului.

A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, în 1946 numită încă „Regele Ferdinand”, iar mai apoi „Victor Babeş”, frecventând cursurile de istorie şi, în paralel, filologia clasică. La absolvire, datorită calităţilor sale, este reţinut în cadrul Universităţii clujene, la Facultatea de Istorie, pe postul de preparator (1948-1950), iar mai târziu ca asistent (1950-1951). Mentori i-au fost Theodor Naum, latinist de talie europeană, Constantin Daicoviciu, eminent istoric al antichităţii daco-romane, dar şi lingvistul şi istoricul I. I. Russu.

Între 1953-1974, îşi va desfăşura activitatea la Institutul de Istorie al Academiei din Cluj, în calitate de cercetător ştiinţific principal. În 1963 îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea profesorului Constantin Daicoviciu, cu tema Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, lucrare publicată trei ani mai târziu.

 În anii 1972 şi 1973 efectuează stagii de specializare la Roma şi la Frankfurt pe Main. Obţine gradul de conferenţiar universitar în 1974, şi tot atunci revine în învăţământul superior. Din 1990 devine profesor universitar titular, la disciplina Istoria veche a României şi şeful catedrei de Istorie Antică şi Arheologie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A predat cursuri de Istorie universală antică (1974-1984) şi de Istorie veche a României (1984-1991).

Cunoscător al mai multor limbi, atât clasice (latina şi greaca veche), cât şi de circulaţie (franceza, italiana, engleza, germana, rusa, maghiara), a impresionat mereu prin vastele cunoştinţe de specialitate sau cultură generală. Înzestrat cu tact pedagogic şi talent oratoric, a reuşit să capteze atenţia şi să facă plăcută audierea cursurilor şi prelegerilor sale, combinând cu deosebită măiestrie informaţiile istorice cu aspecte anecdotice despre subiectele abordate. A fost şi rămâne un profesor model printr-o înaltă ţinută morală şi prin atitudinea sa aristocratică.

Pe tărâm ştiinţific, a avut o activitate prodigioasă, ca istoric, arheolog, numismat şi epigrafist, domenii în care a publicat numeroase lucrări de referinţă, precum: Riturile funerare la daci şi daco-romani (Bucureşti, 1971), lucrare pentru care a fost distins de Academia Română cu premiul „Vasile Pârvan”; Autohtonii în Dacia (Dacia romană, vol. I, Bucureşti, 1980 şi vol. II, Dacia postromană până la slavi, Bucureşti, 2000); La continuite daco-romane (Cluj-Napoca, 2001); Obreja. Aşezarea şi cimitirul daco-roman, secolele II-IV. Dovezi ale continuităţii în Dacia (Cluj-Napoca, 2002); Ţaga - două aşezări din perioada finală a etnogenezei românilor (Cluj-Napoca, 2003); Cimitirul slav de la Ocna Sibiului (sec. VIII-IX) (Sibiu, 2004) etc. Are, de asemenea, contribuţii importante în numeroase lucrări colective precum: Inscripţiile Daciei Romane, Dicţionarul Enciclopedic Român (vol. I-IV, 1962-1966); Enciclopedia civilizaţiei romane (1982); este coordonator şi autor la volumul II din tratatul de Istoria Românilor (Bucureşti, 2001), realizat sub egida Academiei Române. Colaborează la lucrări cu caracter internaţional, precum Tabula Imperii Romani (Budapesta, 1968 şi Bucureşti, 1969) şi Fasti Archaeologici (Roma, 1990), ambele sub egida UNESCO; la care se adaugă peste 2500 de articole publicate în diverse reviste de specialitate.

În semn de preţuire pentru întreaga activitate, Academia Română îl alege Membru de Onoare, în Adunarea generală din 21 iulie 2003, primind astfel un loc binemeritat în rândurile nemuritorilor spiritualităţii româneşti. O recunoaştere a contribuţiilor civice şi ştiinţifice este şi acordarea unor distincţii precum: „Veteran din războiul antifascist” (1964); „Ordinul Meritul Ştiinţific” (1966); „Omul anului”, la American Biographical Institute (North Caroline-S.U.A., 1997), este inclus în Internaţional Biographical Centre Cambridge (1998); „Cetăţean de onoare” al oraşului Năsăud şi „Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca (2000); Ordinul Naţional „Pentru Merit” în Rang de Cavaler (2002); Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Cavaler (2016). I-a fost conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara (1999) şi al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (2003) etc.

Dată fiind menirea de pionier în domeniul pe care şi l-a ales, s-a întors cu drag ori de câte ori a fost solicitat de către cei aflaţi pe meleagurile de origine, pentru stabilirea şi susţinerea adevărului istoric al locurilor. A fost prezent la numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale şi a intreprins cercetări arheologice la Orheiul Bistriţei, Archiud, Ilişua, Livezile, Rodna Veche etc., colaborând eficient cu specialiştii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

La rândul lui, Judeţul Bistriţa-Năsăud, prin instituţiile sale, i-a adus, de-a lungul anilor, omagiul cuvenit academicianului Dumitru Protase. Astfel, sub egida Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud au apărut lucrările: „Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase” (editori Corneliu Gaiu, Cristian Găzdac), Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2006 şi „Academicianul Dumitru Protase la 90 de ani. Magistrul şi omul” (editori Cristian Găzdac, Dan Lucian Vaida), Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2016; şi tot în urma unei propuneri venită din partea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Dumitru Protase a fost votat, în unanimitate, Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud (2016).

La mulţi ani, d-le profesor Dumitru Protase!

Prof. Floare Vaida,

Cercet. Dan Lucian Vaida