Dumnezeu intervine direct în istorie (1)

În aşa numita „Epocă a Luminilor” s-a vehiculat de către filosofi ca Voltaire sau alţi zişi „enciclopedişti” teoria că Ziditorul lumii a creat-o şi apoi s-a retras unndeva foarte departe şi nouă ne-a dat libertatea deplină să facem ce ne taie capul- binele sau răul,. Era una din multele încercări ale celor care bazându-se pe puţina „ştiinţă” omenească, încercau să scoată pe Dummnezeu din existenţa lumii sau chiar a Universului (cum face astăzi cu obstinaţie savantul britanic Stephen Hawking) În timp ce dscuta asemenea teorii cu convivii, pe când se apropia un servitor cu câteva farfurii, Voltaire zice:
„ -Vezi să nu audă slugile mele despre aşa teorii, fiindcă altfel m-ar putea ucide la noapte, dacă nu există frica de Dumnezeu.”
Ştim din Vechiul Testament felul măreţ în care prin robul său, Moise, Dumnezeu îşi scoate poporul din Egipt şi îl duce în Canaan spre a-i da o ţară. Am mai putea da sute de exemple, eventual chiar a scrie o carte întreagă. Cel mai răsunător exemplu din întreaga istorie a umanităţii este actul divin prin care Părintele Universului îşi trimite în lume pe însuşi preaiubitul lui Fiu IISUS HRISTOS, spre a fi ca unul din pământeni, a ne elibera din robia păcatului şi morţii, fiind însuşi un exemplu al destinului pe care îl va urma întreaga umanitate. Aşadar, „Dumnerzeu a făcut în lume o investiţie extraordinar de importantă dăruindu-ne pe Fiul Său şi apoi revărsând Duhul Sfânt şi întemeind în lume Biserica lui HRISTOS –Domnul şi Dumnezeul nostru. Care se află efectiv la cârma corabiei neamului omenesc, conducând-o cu braţ puternic spre finalitatea istoriei.” /„Datu –Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ”- le spune HRISTOS ucenicilor Săi înainte de a se înălţa la cer, iar acest lucru se vede în istorie. de nenumărate ori, la diverse popoare. Am dat astfel de exemple în prezentul ziar luate din istoria Imperiului Roman, Bizantin, din timpul feluritelor revoluţii, din Primul şi Al doilea Război mondial etc.
Vom da două exemple din secolul al XX-lea, respectiv din „Războiul de şase zile” respectiv cel israelo-arab, în care forţele copleşitor de numeroase ale ţărilor arabe nu au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul, adiscă distrugerea statului evreu.